Dragi târgovișteni,
Vă adresez un apel disperat celor care au rădăcini târgoviștene, celor care nu le au, dar s-au simțit și se simt ca acasă, celor cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar mai ales celor cărora nu le pasă, care sunt dominați de indiferență și de interese obscure, mercantile. Apelul meu se referă la distrugerea sistematică în timp de pace a unui oraș marcat de sute de ani de istorie sau ce a mai rămas din Târgoviște „Florența Valahă”. Spațiul nu-mi permite să evoc gloria orașului medieval în perioada secolelor XIV-XVIII, a frumuseților, măreției clădirilor, bisericilor sale prin prisma ochilor a circa 20 de călători străini care au străbătut Țara Românească și implicit Târgoviștea.
Politica ceaușistă criminală de ștergere a trecutului prin demolări, pornind de la ideea că Istoria României începe cu epoca ceaușistă, politică izvorâtă din fals patriotism, ignoranță, conivență criminală a unor specialiști servili care știau foarte bine ce fac, a atins cu aripa morții o mulțime de orașe, dar cel mai grav Bucureștiul. A fost distrus totalmente cartierul Uranus cu case și biserici superbe, au fost demolate Mănăstirile Văcărești și Cotroceni, bisericile SF. Vineri, Enei etc.
Nici Târgoviștea n-a scăpat de tăvălugul demolărilor. Prin Decretul nr. 10/1987 a fost distrus cca 70% din centrul istoric, Arastaua „Lipscanii Târgoviștei” care alcătuiau „L’Île de la Cité” – perimetru în care s-a format nucleul în jurul căruia a luat naștere orașul. Case precum cea a farmacistului Voronca, dr. Pricunda, dr. Ranetti, hotelurile București, Surugiu, Hanul de Poștă, etc. au pierit ca un fum fiind înlocuite cu mastodonți din beton.
După anul 1990 s-a sperat că se va pune capăt distrugerilor. Din nefericire „vandalismele oficiale” au continuat că de, „avem și noi talibanii noștri” cu concursul prea îngăduitor al organelor administrative, Primărie, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, Muzeul Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții, Comisia Zonală și cea Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii care au emis avize consultative, dar foarte influente. Astfel, au fost date avize, uneori iresponsabile, pentru clădiri situate în așa-zisa „zonă protejată”, descărcări arheologice emise din birou, fără cercetare la fața locului, autorizații pentru așa-zise „consolidări, restaurări” în realitate demolări. Eu însămi am asistat neputincioasă la distrugerea Casei „Puișorul de Aur” construită de către bunicul meu Iorgu Lăzărescu, casă care înfrumuseța peisajul urban, sub pretextul consolidării, restaurării, în locul ei răsărind un monstru de beton, nerespectându-se regimul de înălțime, acesta aflându-se în aceeași curte cu aula Universității „Valahia” și Vila Zoia, clădiri din anul 1908, opera arhitectului italian Francesco Venchiarutti. Dar cel mai grav lucru care a condus la justificarea legală a demolărilor este neactualizarea Listei Monumentelor Istorice, demers tergiversat nepermis de mult, până când probabil nu va mai rămâne nimic din orașul istoric, a cărei întocmire este încredințată unor “specialiști” implicați în proiecte demolatoare – vezi dispariția Bisericii Sașilor, casa Iorgu Lăzărescu, declasarea clădirilor din fostul Arsenal al Armatei, etc. Această politică ne conduce la “bănuieli legitime” și anume faptul că favorizează pe dezvoltatorii imobiliari care vânează terenuri centrale cu miză mare de piață. Apariția noii Liste a Monumentelor Istorice ar stopa “elanul revoluționar” al celor care sufocă orașul cu monștrii de beton care nu înfrumusețează, ci urâțesc fața orașului. Demn de evidențiat este efortul unor ziariști onești, curajoși precum regretatul Joseph Pildner, Alin Zaharia, George Coandă, etc. care au tras semnale de alarmă, semnale care n-au fost recepționate de către urechile uneori surde ale unor autorități (tăvălugul a mers mai departe, ca în cazul avalanșelor) mai ales de către unii arhitecți care știau și știu bine în virtutea pregătirii de specialitate ce consecințe grave, pe termen lung, incumbă o asemenea politică asupra arhitectonicii orașului istoric. N-am auzit de niciun protest , de glasuri unite ale acestora care să împiedice dezastrul și cum să fie auzite din moment ce unii dintre ei sunt implicați în proiecte imobiliare? În toate țările civilizate orașul vechi, medieval este cruțat, ocolit, iar cel nou ia naștere și se dezvoltă „extra-muros”, iar în cazul Târgoviștei acesta ar trebui situat dincolo de Șanțul Cetății. Din nefericire, situația se perpetuează și în anul 2020.
Primăria continuă să avizeze proiecte imobiliare cu cântec: demolarea casei vechi de pe Calea Câmpulung, la numărul 1, Casa Baronide de pe str. Ion Heliade Rădulescu, unde sub pretextul punerii în siguranță a imobilului s-a demolat aproape toată clădirea pentru a fi reconstruită. Pe strada Justiției, la numărul 24 o altă casă veche este mutilată chiar acum printr-o așa zisă reabilitare. Pe strada Stelea sunt alte două proiecte ale unor investitori care vor să ridice noi construcții în perimetrul de protecție al mănăstirii Stelea, iar lista poate continua.
Domnule primar, aș vrea să vă citez cele afirmate de dumneavoastră în prefața cărții „Târgoviște – Evoluția administrativă a municipiului” și anume „Recuperarea trecutului, ca temelie a viitorului, reprezintă un deziderat pentru orice generație și prezentul sănătos nu poate fi conceput decât pe un fundament solid al istoriei”. Mi-aș dori din suflet, ca târgoviștean cu rădăcini de la 1865, să îndepliniți întocmai ceea ce ați afirmat mai sus, altfel rămân vorbe goale, să aplicați legea și în special pe cea morală, ca datorie și recompensă pentru cetățenii acestui oraș. Primăria orașului Bruges (Belgia) a restaurat toate fațadele clădirilor vechi, chiar de secol al X-lea, și a modernizat interioarele, dotându-le cu tot ceea ce ține de confortul civilizației cotidiene. N-a autorizat demolarea acestora pe motiv că sunt foarte vechi și trebuie să apară ceva nou, frumos.
Dragi târgovișteni, trăim într-un oraș cu memorie pe care n-avem dreptul s-o întinăm sau s-o ștergem cu o simplă declasare. Înaintașii noștri au construit, n-au demolat. Ne-au lăsat moștenire clădiri frumoase, echilibrate arhitectonic, clădiri cu stil propriu, nu monștri impersonali. Noi le lăsăm moștenire copiilor și nepoților noștri indiferența. Haideți să ne trezim din letargie, să ne lepădăm de nepăsarea păguboasă, de celebrul „După mine, potopul”.
Fac apel în primul rând la târgoviștenii iubitori de frumos și istorie ca să ne unim glasul și forțele în vederea stopării demolărilor și urgentarea actualizării Listei Monumentelor Istorice. Mă gândesc chiar la înființarea unei asociații care să militeze pentru protejarea monumentelor istorice, mergând până la acțiuni în instanță după modelul Nicușor Dan care a salvat multe imobile de patrimoniu din București, câștigând procesele. Se pare că totuși blestemul Patriarhului Nifon despre care se zice că și-ar fi „scuturat papucii asupra orașului” nu s-a risipit. Haideți să-l ridicăm! Și citându-l pe Napoleon Bonaparte vă întreb: „Ne va lipsi oare curajul?”.
Autor, Catrinel Lăzărescu Tănase
Nota redacției Scurtă biografie: Doamna prof. Catrinel Lăzărescu Tănase este nepoata negustorului târgoviștean Iorgu Lăzărescu, o personalitate din Târgoviștea secolului al XX-lea. Născută la Câmpina în 1940, își petrece copilăria și adolescența în Târgoviște, în casele bunicului patern Iorgu Lăzărescu, de pe str. Rapsodiei. Este absolventă a facultății de Istorie, Universitatea București. Timp de12 ani a fost profesor, ulterior, vreme de 20 de ani, a condus cursurile Universității Populare a Armatei în cadrul Cercului Militar Național. Timp de aproape 15 ani a luat parte la viața culturală a orașului Târgoviște, în cadrul echipei de teatru a Casei de Cultură, regizor fiind regretatul Ion Vasiliu. În ultima vreme a publicat mai multe articole referitoare la Târgoviștea de odinioară și la personalitățile din perioada interbelică și postbelică, prețioase amintiri care ar putea fi incluse, pe viitor și într-o carte de memorii.
