Un articol scris în presa franceză, relata astfel ultimele zile din viața soților Ceaușescu, pe baza mărturiei luată la cald de la omul cheie în prinderea celor doi fugari, Nicolae Petrișor din Văcărești. Articolul a fost publicat în 30/31 decembrie 1989 în Liberation, iar în România a apărut în ziarul Cronica 1990, tradus doar secvențial. Redăm în cele ce urmează ceea ce, probabil, citeau Românii în primele zile de libertate, despre momentul în care cei doi au fost prinși. Pentru târgovișteni, descrierea este un bun exercițiu de recunoaștere a unor oameni și locuri, la 35 de ani de la evenimentele care au dus la demolarea Regimului Comunist.
“Nicolae Petrişor este un bărbat de 40 de ani, căsătorit şi tată a trei copii, muncitor la o cooperativă de achiziţii şi desfacerea ‘mărfurilor din Tîrgovişte. Locuieşte la 6 km de Tîrgovişte în satul Văcăreşti. El şi toţi locuitorii satului nu vor uita după -amiaza zilei de 22 decembrie 1989 ; atunci el a participat efectiv la prinderea cuplului blestemat. In acea zi, la orele 14, Nicolae Petrişor şi-a scos în stradă maşina, o Dacie 1301 T X neagră, pentru a o spăla. Strada era liniştită , toţi vecinii privind la TV primele imagini ale Revoluţiei. O Dacie roşie „bordeaux “ apare în viteză şi frînează la şapte-opt metri de eroul nostru , urmată de alte două : una albastră şi alta galbenă. Din prima coboară un bărbat care îi cere benzină ; scoate apoi un revolver cu care îl obligă să urce în maşină – şi să demareze sub ameninţarea pistolului. Nicolae Petrişor speră să nu părăsească satul, şi încearcă să o cotească pe o uliţă mai îngustă. In acel moment Dacia roşie îi taie calea, blocându-l. Trei din cei patru pasageri coboară şi se urcă în maşina neagră : cel cu pistolul trece în spate, lîngă el urcă Elena, iar în faţă Nicolae Ceauşescu. Elena scrîşneşte : „Salvează-ne, ascunde-ne la tine acasă“. Petrişor răspunde că este foarte periculos. Şi strigă ‘— după proprie mărturisire : „Nu mă omorîţi, nu mă omorîţi“ ! Elena îl calmează : „Dacă vrei să nu mori, atunci condu maşina, calm şi repede“. Maşina demarează spre Tîrgovişte, oraş de 150 000 locuitori situat la 70 k m N V de Capitală. (…) Nicolae Petrişor, la volanul maşinii sale, tremură atît de tare , încît Elena îl întreabă dacă nu cumva a băut ; apoi dacă crede în Dumnezeu .Aflînd că este adventist, pare mai relaxată , chiar surîde. N. C. priveşte tot timpul în spate repetînd : „L-am pierdut pe Manea“, l-am pierdut pe Manea“ Nicolae şi Elena erau îmbrăcaţi aşa cum au apărut la TV pe caseta cu înregistrare a procesului (…). Discutau cu securistul despre traseu . Elena propune să meargă în pădurea Cobia, unde Ion Dincă, numărul 4 al regimului, are o vilă. Nicolae decide să se meargă la Combinatul de Oţeluri Speciale. A vizitat uzina de mai multe ori şi cunoaşte aici mai mulţi securişti care l-ar putea ajuta. (…) Petrişor tre mura atît de tare , încît apăsa defectuos pe accelerator, maşina tresărind de fiecare dată. In panica ce-l cuprinsese credea că nu mai are benzină sau că aceasta este de calitate inferioară şi încearcă să-şi explice gîndul. Elena îl apucă cu o mînă de gît, iar cu cealaltă îl ameninţă cu o armă scoasă din buzunar : „Nu minţi, văd foarte bine acul indicator al rezervorului. Benzina românească este cea mai bună din lume. Mai bine deschide radioul“. In acel moment se transmitea mesajul lui Mircea Dinescu. Cînd N. C. a auzit primele cuvinte, a căzut cu capul pe bordul maşinii. Apoi a şoptit : „Orice, numai asta nu. Opreşte blestematul acela de radio“. Poarta uzinei este deschisă şi maşina se apropie de ghereta paznicilor. Securistul coboară şi se duce la poartă. Revine repede : „Muncitorii sînt deja în grevă“. Mai multe persoane se apropie. Recunoscînd cuplul prezidenţial încep să arunce cu pietre şi să lovească în caroserie strigînd : „Moarte criminalilor !“. Li se alătură paznicii uzinei. Elena îl ameninţă din nou pe şofer cu arma , cerîndu-i să plece cît mai repede. Maşina iese din curtea uzinei printr-o manevră rapidă. Ceauşescu spune cu o voce plîngăreaţă : „In tinereţea mea nu era nimic aici. Eu le-am făcut tot ce se vede. Eu le-am construit pe toate“. Petrişor spune că avea lacrimi pe obraz. Apoi N. C. hotărăşte să se meargă spre Ulmi, la 5 km de uzină. Înainte de război, cînd era „ tînăr ilegalist“, a stat ascuns în această localitate .Ajunşi acolo nu găsesc pe nimeni. Se întorc în Tîrgovişte şi ajung pe bulevardul Dinicu Golescu. N. C. hotărăşte : „Mai este o şansă, la Comitetul judeţean de partid“. Circulaţia era încetinită din cauza unei manifestaţii. Steaguri, banderole, lozinci. Petrişor povesteşte : „Ceauşescu îmi spune : Sîntem pierduţi. Ia-o pe străzi lăturalnice, fără să te uiţi la restricţiile de circulaţie”. Deodată, drumul apare blocat de un camion. Securistul coboară să inspecteze terenul. În acest timp , doi tineri ies dintr-un imobil. Recunoscînd pasagerii din maşină aleargă şi încearcă să mobilizeze oamenii din cartier. Maşina demarează, abandonînd securistul. Ceauşescu începe să strige : „Sîntem pierduţi, sîntem pierduţi ! Du-ne la Consiliul popular ! (…). Cuplul se decide brusc să se refugieze la Mînăstirea Dealu, dar în drum ajung lingă sediul Comitetului judeţean de partid , pe malul Ialomiţei. „Aici sîntem acasă — spune Elena. aici este salvarea noastră“. In faţa uşii închise, erau un bărbat şi o femeie. Ceauşescu coboară şi întreabă calm : „Este deschis ? Putem intra ?“ Bărbatul spune că totul este închis şi nu are cheile. Femeia strigă: „Plecaţi de aici, poporul vrea să vă (sau „să n e “ — Petrişor n-a înţeles bine) ucidă !“ Se hotărăsc să meargă în cartierul rezidenţia l. Aici găsesc o vilă abandonată, unde Elena vrea să rămînă , dar N. C. care şi-a ascuns paltonul, era uşor de recunoscut, refuză : „ Nu aici, e prea frig “. Era deja ora 15,45. Se lăsa întunericul. Elena propune să se meargă în pădurea Priseaca , dar Nicolae decide să-şi încerce şansa la uzina Romlux , o fabrică de becuri electrice. Dar şi aici era grevă. Maşina porneşte din nou acum cînd se lăsase întunericul. Cei doi soţi erau tăcuţi. „Cred că au înţeles că erau pierduţi. Le-am propus atunci să-i duc la o cazarmă . Mi-au răspuns : „ În niciun caz“. Deodată Petrişor observă o construcţie pe care o cunoştea : Centrul de protecţie a plantelor. Vede doi brazi şi parchează între ei. În spate este o clădire cu ferestre le luminate. N. C. îi cere să meargă să vadă dacă cineva îi poate ajuta . Petrişor intră în clădire unde vreo zece persoane urmăreau programul la televizor. îi anunţă că cei doi ceauşişti se află afară într-o maşină. Auditorul rîde, pentru că deja Televiziunea a anunţat arestarea celor doi. Petrişor insistă şi atunci ceilalţi îi spun glumind „să-i aducă în linişte, ca să nu deranjeze vizionarea programului T.V.“. Din fericire un tehnician care îl cunoştea, îşi dă seama că panica lui este reală. Acesta eliberează un birou şi pleacă să-i cheme. Elena şi Nicolae coboară, el tremurînd de frig. Sînt conduşi în birou şi închişi. Cineva telefonează armatei. Soseşte imediat un convoi militar, care îi arestează pe cei doi şi îi duc — aproape sigur — la „cazarma de ‘ la gară“ care după cum o indică şi numele este lîngă gara Tîrgovişte (…). In noaptea de 24 spre 25, începînd cu orele 22, cazarma este încercuită şi atacată de trăgători de elită. Luptele durează pînă dimineaţa. Soldaţii au rezistat (…). După unele zvonuri aici ar fi avut loc şi procesul.”
• Cronica, 1990 (Anul 25, nr. 1-52)
