AFACEREA INTERBELICĂ “ELDORADO”, FRAUDA CU TERENURI PETROLIFERE DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Petrolul, una dintre cele mai mari bogății ale județului Dâmbovița, a fost tentația căreia nu i-au putut rezista nume foarte cunoscute din politica dâmbovițeană a primei jumătăți a secolului al XX-lea, o tentație care a depășit limitele legii și a prejudiciat statul cu foarte mulți bani. Implicațiile unuia dintre cele mai mari scandaluri în epocă, Afacerea „Eldorado” au fost până la nivel înalt, după cum vom vedea în cele ce urmează.

În interbelic, statul român avea în proprietatea sa hectare întregi de terenuri din zonele cele mai căutate de către exploatatorii de petrol, inclusiv în localitățile Răzvad-Ocnița și Gura Ocniței, care au făcut obiectul fraudelor despre care vorbim. Pe lângă terenurile statului, nici cele deținute, spre exemplu, de țăranii care fuseseră împroprietăriți după Primul Război Mondial și care erau cunoscute drept parcele petroliere, nu puteau fi vândute fără ca statul să-și exercite sau nu dreptul de preempțiune. Începând cu anul 1925, o parte din aceste terenuri au fost vândute ignorând dreptul de preempțiune al statului. Tototdată, au fost vândute terenuri ale statului, figurând cu diverși proprietari prin acte false.

“Pentru ca drepturile statului să poată fi recunoscute, urma ca reprezentanţii lui la tribunalul unde se făcea „consolidarea“ terenului să-şi exercite opţiunea sau să arate cu dovezi că terenul ce se oferă spre vânzare nu este proprietatea arendaşului, ci a statului. Dar lucrurile erau astfel puse la cale, încât avocatul statului nu putea să întreprindă nimic. Avea nevoie de dovezi. Dar aceste dovezi nu existau. Avea nevoie să i se acorde dreptul de opţiune. Dar nici acest drept (deşi vânzarea se făcea la cel mult a suta parte din valoarea reală) nu i se acorda. Şi iată că avocaţii statului se gândesc, se răzgândesc şi în cele din urmă iau hotărirea de a preveni guvernul. Se alcătuieşte în consecinţă raportul „Corpului avocaţilor statului din judeţul Dâmboviţa“, purtând numărul 70 din 7 martie 1925. Rezultatul? Guvernul se gândeşte la altele, guvernul nu aude, guvernul tace. Raportul amintit preciza că toate contestaţiile statului (adică ale avocaţilor lui) contra vînzărilor de terenuri petrolifere din această regiune sunt sistematic respinse de justiţie, ca „nedovedite“ deoarece avocaţii nu au la dispoziţie nici un act care să le dea puterea legală de a cîştiga aceste drepturi. „E de mirare – se scria în raport – cum într-o chestiune atit de importantă, fiind în joc sute de hectare din proprietatea statului şi care se stăpinesc de locuitori de atîta vreme, să nu existe nici un act, nici o învoială sau plan, în sfîrşit o dovadă scrisă de care statul să se poată servi la nevoie“. Raportul, înaintat Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, a fost trecut la dosar. Explicaţia: întreaga afacere era pusă la cale şi sprijinită de sus. Cel care se ocupa de perfectarea tuturor tranzacţiilor era avocatul Ion Dimitriu, prefectul judeţului şi fratele atotputernicului elector liberal, ministrul de comunicaţii C. Dimitriu. De asemenea, principalii cumpărători ai acestor terenuri erau deputaţii aceluiaşi judeţ : C. Irimescu-Cîndeşti şi Virgil Tolea, care se bucurau de sprijin la Centru.”¹

Ulterior, terenurile erau vândute societăților „Speranța” și „Eldorado“, aceasta din urmă aparţinând deputaţilor Ionel Alexandrescu şi Mircea Zăgănescu. Societățile aveau doar rol de intermediari. Cumpărate cu sume mici de bani, terenurile erau apoi vândute a treia oară marilor societăți de exploatare a petrolului, românești și străine pe foarte mulți bani. Prejudiciul adus statului se calculase la peste patru milarde de lei vechi. Presa națională a publicat în anul imensului scandal, 1928, numeroase articole referitoare la frauda cu terenuri petrolifere din județul Dâmbovița:„Hoțiile Societății Eldorado”, „Fostul prefect averescan Iancu Anastasescu și banda infractorilor petroliști din județul Dâmbovița”, „Vinovații în fraudele petroliere”, „Afacerea petrolieră, confirmarea noilor mandate de arestare”, “Pe marginea panamalei petroliere. Banda petrolistă și neregulile bănești de la școlile secundare din Târgoviște”, „Fraudele petrolifere și domnul Cipăianu”, “Cea mai mare escrocherie din România”, etc. Așadar, persoanele implicate în acest imens scandal au fost începând de la primarul comunei Gura-Ocniței, până la prefecții Dimitriu și Anastasescu, până la reprezentanți din guvern, unele voci arătând chiar înspre Vintilă Brătianu, Prim-ministru la acea vreme și care a fost dintotdeauna apropiat al liberalilor târgovișteni și susținător al unor proiecte importante, unul fiind chiar aducerea apei potabile de la Răteiu. Articolele din presă pot fi în mod voit îndreptate spre anumite personaje poltice implicate în luptele de atunci, dar ce este clar, e faptul că în cele din urmă au avut loc și niște arestări. Înainte de aceasta mai trebuie menționat C. Petrescu-Cosma, primul procuror al județului, cel care a semnalat frauda încă din 1926 și care a sfârșit internat într-un spital de nebuni, unde a și murit. Acest lucru se probează prin mai multe articole de presă. În 1935, era încă vie în amintirea publicului afacerea Eldorado și protagoniștii ei.

„Este încă vie în amintirea publicului marile fraude ce s-au comis cu terenurile petrolifere din judeţul Dâmboviţa, proprietatea statului. Se ştie că instrucţia penală a durat câţiva ani şi s-a sfârşit prin trimiterea în judecată penală a următorilor inculpaţi: Ion Tomescu inginer topográf din Târgovişte; Grigore Tolea fost deputat, fost prefect de Dâmboviţa; Ion Zaharia fost ajutor de primar la Târgovişte, Irimescu-Cândeşti fost deputat, avocat din Târgovişte; I. Ionescu-Tiseanu, comerciant din Ploeşti; Gr. Zecu fost director de bancă în Ploeşti: Sarchis Araratian fost ministru în Armenia; N. Poenaru fost şeful Ocolului silvic din Dâmboviţa; I. Piperescu fost primar al comunei, Ocniţa; G. Şerban Duţă fost ajutor primar comuna Ocniţa; Şerban Nicoloiu idem; Vlădescu-Brebu avocat din Ploeşti; I. Georgescu fost pretor în jud. Dâmboviţa; Tigraut Devoyant dispărut; Ştefănescu Nelu inginer agronom la Ploeşti şi Alexandru Ştefănescu de meserie samsar. Tribunalul Ilfov secţiunea 3-a judecând acest proces, după ample dezbateri, a condamnat pe: Grigore Tolea la un an închisoare; I. Zaharia un an; N. Poenaru 6 luni; Piperescu 6 luni; G. Şerban-Duţă 6 luni şi Ion Tomescu 6 luni, achitând pe ceilalţi inculpaţi. Sentinţa tribunalului condamna pe toţi inculpaţii să plătească statului, în solidar, suma de trei milioane lei despăgubiri. În contra sentinţei tribunalului, parchetul prin d. procuror Benedict Stoenescu, a făcut apel cerând majorarea pedepsei celor condamnaţi şi pedesirea inculpaţilor achitaţi. A mai făcut apel şi ministerul de industrie şi comerţ şi ministerul de domenii, cerând condamnarea tuturor inculpaţilor la plata sumei de NOUĂZECI DE MILIOANE lei, sumă cu care a fost furat Statul prin concesionările frauduloase făcute de sus zişii inculpaţi în dauna Statului, prin planuri eronate intenţionat pentru a se amplasa după consolidare pe proprietatea statului în păduri. Ieri a început în faţa Curţii de Apel secţiunea I, în completul a cinci domni consilieri (Posa, Liciu, Cernăuţeanu, Radovan şi Leonida Popescu) procuror general fiind d. Anton Brăiloiu, judecarea acestui important proces al cărui dosar conţine 20 mari volume. În şedinţa de ieri a pledat d. avocat Sorin Negruţi din partea ministerului de industrie expunând situaţia faptelor şi a probelor. Pentru terminarea pledoariei d-lui Negruţi – expunerea problemelor de drept, Curtea, a acordat o continuare pentru ziua de 4 Mai a. c.” scria ziarul “Lupta” în anul 1935.

Casele de lux ale condamnaților din dosarul fraudelor petroliere

Avocatul Ion Irimescu-Cândești a fost printre cei sancționați public pentru palatul pe care și l-a construit, probabil din banii câștigați din afacerea Eldorado. Clădirea proiectată de arhitectul Romano de Simon în stil neoromânesc are pe una dintre fațade 12 basoreliefuri reprezentând zodiile și un ceas care indică ora 12 și 7 minute. Nu se cunoaște semnificația acestei ore. Casa Irimescu-Cândești decorată cu frumoase motive brâncovenești se află în posesia Primăriei Târgoviște.

Un alt avocat și om politic și-a construit tot atunci, o casă la fel de interesantă, dar pe Bulevardul Carol I, la numărul 12. Nu se cunoaște cine a fost arhitectul acestei clădiri, dar personal, văzând scara sculptată din interior și găsind anumite asemănări, în special motivul rozetei, cu scara interioară din lemn de stejar de la Casa Bendic, înclin a crede că ne aflăm tot în fața unei opere Romano de Simon. Casa Mircea Zăgănescu aduna numeroase opere de artă, după cum a scris și marele savant istoric Nicolae Iorga, cu regret față de situația ingrată în care au ajuns cei doi lapidatori.

„Doi deputaţi liberali, dd. Tolea şi Irimescu-Cândeşti, şi un bogat petrolist, d. Zăgănescu, împreună cu mai mulţi complici în excrocarea averii de mai multe miliarde a Statului în terenuri petrolifere, au fost arestaţi. În asemenea prilejuri, cum suntem mâncaţi de delapidări în toate domeniile, lumea se bucură, văzînd în asemenea lovituri un început de asanare. Să-mi fie permis a avea mai curând un omenesc sentiment de sinceră părere de rău. Am avut elev cândva pe unul din ei: un tânăr simpatic. D. Irimescu-Cândeşti, pe vremuri un ziarist cu calităţi, apăra la Cameră idei generoase şi izbutise prin înfăţişarea-i simpatică a câştiga favoarea unui loan Brătianu. În casa d-Iui Zăgănescu un gust ales aduna opere de artă. De ce oamenii aceştia cari numai prin munca şi inteligenţa lor puteau ajunge unde li se cuvenea s-au murdărit în prădarea țării lor nenorocite ? Ori nu e îndemnul politicianismului de pradă care i-a pierdut şi ai cărui şefi sunt mai vinovaţi decât arestaţii de azi?”²

Mircea Zăgănescu nu s-a bucurat prea mult timp de această casă. În anul 1926, o găsim scoasă la vânzare de creditori, prilej cu care avem și o descriere a clădirii deținută de soții Alexandrina și Mircea Zăgănescu.

„Imobilul din Târgovişte, bulevardul Carol No. 12, este un corp de case în formă de vilă, construcţie nouă de zid masiv, având la parter un antreu şi 3 camere destinate : un salon, un dormitor, una pentru primire şi una pentru baie. Toate camerile afară de baie şi bucătărie sunt pardosite cu parchet, iar pereţii în interior tapetaţi cu hârtie carton de diferite culori şi desenuri. În toate se află sobe de teracotă şi lumină electrică, având pe lăngă becuri şi lămpi suspendate diferite forme şi modele de o valoare simţitoare. În camera de bae se află instalată o baie modernă îmbrăcată cu majolică de culoare albă. Se mai află în această cameră 2 lavőire, un aparat pentru duşi, un bide şi un closet ; pereţii pe o înălţime de 2 m sunt îmbrăcaţi tot cu majolică, iar pardoseala este din dalie de culoare albă cu albastru. In cameră bucătărie, pereţii ca şi Ia bae, pe o înălţime de 2 m, se afli îmbră caţi tot cu majolică albă, iar pe jos pardoseală de mozaic. Aci se aflau: o sobă modernă sistematică prevăzută ca 3 ochiuri, două cuptoare, cazan de aramă pentru apă, îmbrăcată ca şi pereţii cu majolică albă, o quvetă şi instalaţie modernă de apă atât pentru bucătărie cât şi pentru baie, transmisibilă pe conducte sistematice. Se mai află aci un dulap »spălător« cu 2 bazine. Toate uşile sunt de lemn şi stejar şi de là parter la etaj o scară spirală tot din lemn de stejar.

 În curte se mai află un garaj, 2 camere pentru servitori, o spălătorie, o magazie şi 2 beciuri, toate construite din zid masiv. Pe jos în camerile servitorilor se află duşumea din lemn de brad, iar în toate celelalte ciment. Atât dependinţele cât şi corpul principal sunt acoperite cu ţiglă, iar în carta pasaj şi jur împrejurul casei trotuar de asfalt. Ca teren, curte şi cel de sub construcţie, poate să fie circa 800 mp. Curtea la faţă este împrejmuită cu gard de şipci de lemn de stejar, iar în părţi cu zid din cărămidă, acoperit cu ţiglă. Vecini ai acestui imobil sunt: la faţă bulevardul Carol I, la la fund strada colonel Băltăreţ fostă Ciocârlan, pe o parte proprietatea maior Stănescu şi pe cealaltă proprietatea moştenitorilor defunctului Ion A. Vrăbiescu. Asupra acestui imobil există următoa rele sarcini şi împrejurări până acum cunoscute ; 1. Privilegiul de Iei 400.000 conservat în favoarea Băncii Ţărănească de Dâmboviţa prin actul de vindere şi cumpărare, autentificat de tribunalul Dâmbovița sub No. 928 din 1924 şi transcris sub No. 2.768/924. 2. Ipoteca de Iei 1.000.000 constituită în favoarea d-iui Emil Zabaria din Bucureşti, prin actul înscris sub No. 44/925. 3. Comandamentele transcrise sub No. 17, 18 şi 19/925, făcute de d. Emil Zaharia, pentru sumele de mai sus. Vânzarea şi adjudecarea susmenţionatului imobil se vor face în pretoriul tribunaului ilfov, secţia de notariat, în ziua de 25 Octomvrie 1926, ora 12 din zi. Preţul acestui imobil arătat de creditoare şi de là care se vor începe strigările este de lei 1.600.000. Sunt somaţi toţi aceia cari ar pretinde vreun drept de chirie, privilegiu sau ipotecă, ca înaintea adjudecaţiunii să arate tribunalului pretenţiunile lor, sub pe deapsă de a nu li se mai ţine în seamă. No. 11.645. 1926. Iunie 18. Dosarul No. 2 370/926.»³ Dealtfel, anunțul apare publicat și în 1929⁴, când imobilul a fost scos din nou la vânzare deoarece cel care adjudecase licitația nu a depus banii necesari în termenul legal.

Un alt avocat, Alexandru Filoreanu, deși nu apare în dosarele afacerii Eldorado, era acuzat în presă de faptul că-și construiește un palat asemenea celui pe care și l-a clădit Irimescu-Cândești, și i se cerea să dea socoteală de unde are banii necesari. Acuzația l-a făcut pe avocatul Filoreanu să publice acest drept la replică:

“O rectificare

DOMNULE DIRECTOR

Citesc în ziarul „Dreptatea” No. 261 din 27 August 1928 următoarele; „întrebăm pe Domnul Ministru de Comunicaţie de unde a putut obţine Avocatul său Filoreanu fondurile necesare ca sa poată sta o lună întreagă la Paris iar acum să-şi poată construi un palat de milioane, la fel cu al lui Irimescu-Cândeşti, azi pensionar Ia Văcăreşti. Nu crede D-sa că se impune o urgentă cercetare ?”. Nu ştiu dacă Domnul Ministru crede sau nu „că se impune o urgentă cercetare’’, eu însă îmi impun la această tendenţioasă întrebare, acest urgent răspuns pe care vă rog să binevoiţi a-1 publica în mult răspânditul şi apreciatul Dv. ziar. Profesez avocatura în oraşul Târgovişte de 6 ani şi în acest interval de timp am parvenit — dacă se poate concepe—să agonisesc fabuloasa sumă de 65.000 lei, sumă pe care treptat am depus-o la Banca Dâmboviţa din localitate – ale cărei registre le poate vedea chiar Domnul Director al Dreptăţei”- şi cu care, în mod modest am stat „o lună încheiată’’ la Paris. „Palatul de milioane’’ pe care îl construesc l-a amputat arhitectul meu Romano de Simon prin deviz, la suma de 650 000 lei. Acest „Palat’ se înalţă pe un teren de 450 m. p., proprietatea dotală a soţiei mele şi deocamdată suma de 300 000 lei. cu care îl construiesc de roşu şi îl acopăr, este de asemenea sumă afectată ca dotă. La primăvară, când am de gând să-mi desăvârşesc „măreţul meu palat”, mă voiu împrumuta cu restul de 350 000 lei şi promit că voiu înfăţişa actul de împrumut Domnului Director al >,Dreptăţei’’ care în mod pripit ca să nu zic altfel a permis inserarea întrebării, pe care o deţine de la amicii săi politici din orăşelul nostru. Am dat aceste lămuriri pentru ca cei ce mă cunosc, să nu se mire de întrebarea „Dreptăţei” şi pentru ca însăşi ,,Dreptatea” în viitor să nu mai întrebe pe Domnul Ministru al Comunicaţiilor din ce fonduri mănânc, mă îmbrac şi călătoresc până la Timişoara unde intenţionez să-mi petrec vacanţa Crăciunului. Primiţi vă rog Domnule Director expresiunea sentimentelor mele celor mai deosebite. ALEX. FILOREANU Avocat Târgovişte”.⁵

În fapt, Irimescu-Cândești era arestat la Văcărești, iar ministrul Comunicațiilor era Constantin Dimitriu. Nu cunosc să se fi dovedit, în final, implicarea directă a fraților Dimitriu în afacerea Eldorado, cei doi neaflându-se printre condamnații din acest dosar.

Casele superbe ale lui Romano de Simon erau construite cu bani grei, pe care unii dintre comanditari i-au obținut în urma acestor fraude.

În concluzie, Afacerea Eldorado ne arată că nici liderii politici din urmă cu un veac nu erau fără de păcat. Deși din punct de vedere al pregătirii intelectuale, ca model de discurs, implicare și afirmare publică, dar și ca forță în Parlament și Guvern erau cu mult peste nivelul celor care ne-au reprezentat în ultimele decenii, nu se dădeau nici ei în lături de la afaceri cu statul în urma cărora păgubitul era cel din urmă.