Coiful de Aur de la Coțofenești a fost descoperit de un copil în timp ce se juca pe un deal din satul Coțofenești-Poiana Vărbilău, județul Prahova. Era anul 1927. Copilul Traian Simion a intrat în sat încoronat ca un Irod, cu casca de aur pe care o găsise. Părinții nu i-au acordat atenție, crezând că este o tinichea. După ce casca a stat afară în vânt și ploi fără să-și piardă luciul, tatăl copilului s-a gândit că ar putea să fie un metal prețios și a mers cu ea la un negustor din Ploiești care i-a cumpărat-o pe loc. În anul 1929 negustorul a dus-o la Muzeul de Artă. Peste ani, copilul care a făcut marea descoperire a ajuns pe front, în al Doilea Război Mondial și a murit ca un erou la Cotul Donului. Povestea Coifului de Aur de la Coțofenești a fost redată în mai multe articole de presă și în studii istorice, publicate din momentul descoperirii și până acum, când a fost furat din expoziția de la muzeul din Olanda. Am selectat câteva dintre articolele din perioada 1929-2000, disponibile în arhiva digitală Arcanum.
“Casca a fost găsită în satul Coţofeneşti-Poiana de Vărbilău. învăţătorul satului, d. Mihail Vasilache, ne dă următoarele lămuriri în jurul acestei preţioase descoperiri : Acum doi ani, copiii sătenilor păşteau oile pe dealurile ce se întind Ia marginea satului. Copilul Simion Alexandru, elev la şcoala primară, urcându-se în vârful unui deal, a zărit pe poteca cu pământul bătătorit, strălucind ceva în forma unui nasture. Copilul ademenit de strălucirea ce i se ivise în cale, s’a oprit locului, a scormonit pământul cu un cufit, scoţând afară o cască în forma unei căciuli. Fericitul descoperitor, de bucurie, a purtat toată ziua în urma oilor, casca de aur in cap, făcând haz cu ceilalţi copii. In sat a intrat încoronat ca un irod, dar vecinii cari l-au văzut riau prea dat importantă micului descoperitor de comori…. ODISEEA CASCII DE AUR Tatăl copilul a bănuit după strălucirea obiectului, că ar putea să-i aducă ceva venit. Dar în sat cui să i-o vândă. L-ar fi luat în râs consătenii, să le ofere, pe un-preţ, cât de mic, fiarg vechi, găsite în pământ. S’a gândit că la oraş ar putea valorifica descoperirea fiului său. Si-a pornit la Ploeşti. A întrebat, a căutat câteva zile, să găsească un negustor. In fine a găsit pe unul care i-a spus că obiectul e de alamă. Nu prea prezintă multă importantă. Topit cu multă greutate, s’ar putea face din el câteva vase de bucătărie. Totuşi, ca să nu plece cu inima tristă, după atâtea nădejdi de îmbogăţire, negustorul îi dete 1000 iei. Săteanul bănuitor c‘ar putea totuşi să fie de aur casca, s’a învoit dar cu condiţia ca negustorul să-i facă „analiza“ şi dacă într’adevăr e metal mai preţios ca alama, să-i mai dea ceva. Săteanul a luat o mie de Iei şi s‘a înapoiat acasă. Timp de un an, săteanul din când în când îşi făcea drum pela Ploeşti, întrebând pe negustor, ce-i cu casca. Negustorul în cele din urmă s’a văzut nevoit, dându-şi seama de valoarea metalică a obiectului, să-i dea 30 mii de lei. TÂRZIU, CASCA AJUNGE LA MUZEU După doi ani. învăţătorul a auzit dela elevii săi de peripeţiile căsc-ii de aur şi s’a gândit că poate fi ua obiect preţios. A cercetat, la 14 Aprilie c., împreună cu preotul Gh. Marinescu, printre vecini, la cari au găsit câteva înflorituri desprinse din cască şi pe cari le-au înaintat parchetului. Intre timp, negustorul din Ploeşti s’a prezentat cu casca ministerului artelor, care i-a oferit 100 mii lei pe ea. învăţătorul satului ne in formează că, acum cinci ani, d femee din sat ar mai fi găsit unele obiecte de aur în apropierea locului unde era îngropată casca. Desigur, că arheologii noştri ar putea întreprinde, în acea regiune, o serie de săpături cari n’ar putea fi lipsite de; interes istoric. CE NE SPUNE D. PROF.’ ANDRIESESCU D. prof. Andrfeşescu, directorul muzeului naţional de antichităţi, ne-a spus că această cască datează de pe vremea tracosciţilor, vreo 1000 de aui înainte de Hristos. Se‘ pare că a fost purtată de şeful vreunui trib. Elementele figurale şi ornamentele i, un războinic, animale de jur împrejur, iar în frunte doi ochi înaripaţi, simbolul puterii vor servi la lămurirea unui trecut atât de îndepărtat. Casca. — după cum ne-a spus d. Andrieşescu, — a fost adusă ministerului artelor de d. Marinescu Moreanu, din Ploeşti. Dânsul a cumpărat-o dela tatăl fericitului descoperitor. “ C. Soldau Universul, 1929
“Asupra găsirei unei căşti (coif) de aur, suntem astăzi în măsură să dăm următoarele relaţiuni exacte: PLOEŞTI, 4. — încă din anul 1927 un copil din Coţofeneşti, judeţul nostru, localitate situată pe valea Vărbilăului, a găsit — eşind pe jumătate din pământ, un coif de metal. Tatăl copilului aducând casca la oraş, a luat pe ea 4.000 lei la început dela un angrosist de vinuri, care probabil şi-a dat imediat seama că poate fi de aur. In adevăr, coiful — foarte vechi — era de aur. şi i s’a complectat mai târziu săteanului preţul de vânzare până la 40.000 lei. In Martie anul acesta, abia, aflându-se în sat despre (ţescoperirea copilului, preotul Marinescu împreună cu învăţătorul satului, d. Vasilache, dându-şi seama că acest coif poate fi o reliquă istorică, au început cercetări la faţa locului şi au mai găsit o înfloritură dela coif tot de aur. Cei doi intelectuali ai satului văzând că se află în faţa unei descoperiri arheologice de mare importanţă, au reclamat cazul parchetului pentru a nu se înstrăina reliqua. Parchétul . de Prabova. ordonând imediat cercetări, preotul, învăţătorul şi cu şeful de post au început să facă săpături şi rezultatul a fost cât s’au mai găsit încă şase bucăţi, care se presupune a face parte tot din cască. ‘ ) D. Moreanu, angrosit de vinuri,1 căruia îi vându-se săteanul coiful l’a prezentat ministerului artelor. Coiful este tot de aur ca şi celelalte anexe ce s’au găsit şi este lucrat cu o măestrie artistică. Este o frumuseţe şi de o valoare istorică, care ar putea înlocui vestita CloşcăÍ cu pui de aur, care s’a perdut Ia’ Moscova. A : Ni se mai atrage totodată atenţiunea că dacă în Coţofeneşti s’ar face săpături şl studii, s’ar găsi lucruri interesante în legătură cu trecutul nostru. iii) De altfel prin această regiune s’au găsit des diferite obiecte preistorice. Este probabil că aci a fost vreun castram roman şi zidurile groase ce s’au găsit înetr’o vie din apropiere, indică cu toată siguranţa aceasta. Cercetări făcute de un arheolog ar putea găsi lucruri ce-ar aduce noui lumini asupra trecutului nostru. Cazul de la Coţofeneşti-Prahova este destul de interesant, pentru a atrage atenţiunea oamenilor da ştiinţă.” Lupta, iulie, 1929
Sub acest titlu revista de mai sus reproduce coiful de aur din Muzeul Național de Antichități din București. Se notează că se dau cele două fotografii după catalogul românesc de la Expoziția din Bruxelles din 1935. Crede că este artă scitică ; forma coifului și ornamentul, amintesc căciulile de astrahan de azi. Coiful s’a găsit însă, precum se știe, nu la Drajna, ci la Poiana-Coțofenești, jud. Prahova (cf. Revista de Preistorie și Antichități Naționale, I, 1937, no T* pl. VII—XII).
“Un copil din satul Coţofeneşti (Prahova) a observat într-o zi pe cîmp un obiect care strălucea în soare : era un fel de cască de metal galbenă-arămie, îngropată în pămînt. Cu briceagul, el a scos la iveală comoara. Abia mai tîrziu oamenii de ştiinţă au stabilit că era vorba de coiful de aur al unei căpetenii trace care a trăit pe acele meleaguri acum 2 300 de ani. Coiful cînfăreşte 725 de grame şi e migălos lucrat dintr-o singură bucată de aur. El constituie o piesă dintre cele mai importante din ansamblul tezaurelor traco-getice descoperite pe teritoriul ţării noastre^ întreaga suprafaţă a coifulu ce făcea parte probabil dintr-o armură „de paradă” — este decorată, prin ciocănire, cu motive geometrice sau scene în relief. Calota, de formă conică, este ornată cu mici rozete (care imită niturile). Pe frontalul coifului sínt reprezentaţi doi ochi mari. Pe fiecare parte laterală este înfăţişată aceeaşi scenă de sacrificiu : un războinic cu zale şi coif care ucide un berbec. Pe apărătorul de ceafă sínt figurate animale fantastice decorative. Coiful de aur de la Coţofeneşti este o operă de artă de o valoare unică şi una din cele mai preţioase piese ale Muzeului naţional de antichităţi Bucureşti.”
