TÂRGOVIȘTEA ANULUI 1912, ÎN PRIMUL ALMANAH ILUSTRAT AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Dacă am face o călătorie în timp, în Târgoviștea anului 1912, am întâlni pe micile străduțe vechi ale orașului, sau pe bulevardele nou înființate, oameni eleganți care ne-ar răspunde unui salut schițat fie și numai cu privirea. Am urmări îndelung siluetele doamnelor cu rochii lungi de sub care abia se zăreau mici botine lustruite din lac. Desigur, în zilele când nu ploua și caldarâmul era uscat, căci nu toate străzile orașului erau pavate la acea vreme. Deși se făcuseră pași serioși spre modernizarea localității, încă mai erau destule de făcut. Abia atunci se gândeau târgoviștenii că ar putea avea lumina electrică în casele lor. Târgoviștea la 1912 ne este redată în „Almanahul Dâmboviței, Primul Anuar ilustrat al județului Dâmbovița, autori fiind: preotul Popescu Cernea, directorul gazetei, Irimescu Cândești, Virgil Drăghiceanu, alături de învățători, notari și preoți din județ. Răsfoind paginile acestei lucrări aflăm date prețioase despre Târgoviștea dinaintea Primului Război Mondial, notabilitățile orașului, instituțiile care se ocupau de administrația orașului și a județului, situația școlilor și a principalelor organizații care existau atunci.

Elie Angelescu, membru fruntaș al Partidului Conservator în acest județ.

În anul 1912 în Târgoviște erau aproximativ 13 mii de locuitori. Viața orașului se desfășura în mare parte între hotarele cele vechi date de Șanțurile Cetății, excepție făcând Grădina Cicocârlan situată în zona de astăzi a Gării și Cartierul Sârbilor, adică al comunității bulgarilor care s-au așezat, încă de la venirea în oraș, din veacul al XIX-lea, la Porțile cele Vechi ale cetății, adică cele dinspre Poarta Buzăului sau a Brăilei, astăzi, Poarta Bucureștilor. Orașul era locuit în cea mai mare parte de români, apoi evrei și străini. Dintre străini cunoaștem astăzi că făceau parte italieni, greci, germani, polonezi, armeni și chiar mahomedani, e drept, cei din urmă puțini la număr. Almanahul ne informează numai despre bisericile ortodoxe, însă la acea dată existau și o biserică catolică și o sinagogă evreiască.

În acest oraș sunt 15 biserici, dintre care șase parohiale, deservite de preoții parohi Grigore Petrescu, Nae Pârvan, Ion Popescu Bărbuleț, N. Popescu Tâța, Telemac Mamea, Radu Popescu, și preoții supranumerari N. Gr. Aramă, Ilie Aldescu, I. Stănescu, I. Constantinescu, Ion B. Constantinescu, Scarlat Popescu și Protosinghelul Mâna Panaitescu, deservent la Biserica particulară Crețulescu. În acest oraș este reședința Diviziei a III-a a Corpului II de Armată, încă de multă vreme, reședința Regimentului 3 Dâmbovița Nr. 22, a Regimentului 10 Roșiori; a Școalei de Cavalerie, a Arsenalului de Depozit al Armatei și în perspectivă a Gimnaziului Militar, care actualmente are școala la Craiova. Școli în această comună sunt: două primare de băieți tip urban, două primare de fete, tot așa, o școală frobeliană, una cu două posturi, la Sârbi, tip rural, una profesională, o școală de cântăreți bisericești, un gimnaziu, și două pensionate particulare de fete, unul al D-nei Paulina Ionescu, și altul al D-șoarei Dumitriu, o școală primară catolică și una evreiască. În acest oraș sunt următoarele instituții economice: Soc. “Vulturul”, Banca “Comercială și Industrială”, Soc. Filantropică „Centrala”, Banca “Speranța”, Banca “Susenilor”, Banca “Grădina”, Banca “Matei Basarab”, Soc. Filantropică „Lumina Săteanului”< etc. Fabrici de spirt: Grigore Gavrilescu, Iosef Samuel, etc., Mori C. Negoescu, Ghiță Curelea, Samuel Iosef, etc. Deposit de vinuri și băuturi spirtoase: Dumitrescu Comp. Slavu, etc.etc.

În acest oraș este reședința prefectului județului, a administrației financiare, a Tribunalului județului, a judecătoriei de ocol, a regiunii miniere, a trei șefi de ocoale, a protoereului și a revizorului școlar etc., etc. Județul este împărțit în opt plăși, cu reședințele următoare: Bilciurești, Văile Unite, Pucioasa, Voinești, Găești, Ghergani, T -Viște și Titu. În județ sunt următoarele spitale: Târgoviște, dirijat de D-l Dr. Primar C. Costăchescu Marinoiu, și Dumitriu Dr. Secundar; Voinești, dirijat de D-l Dr. Hanulescu, Găești, dirijat de D-l. Dr. Ionescu și Cocoș (al Eforiei) dirijat de D-l. Dr. Șerbănescu. Primarul orașului Târgoviște este D-l Gonzalv Ionescu, avocat, unul dintre bărbații cei mai populari, și mai iubit din T.-viște, iar ajutor de Primar D-l avocat Ion Vrăbiescu. Doctorul primar al comunei este D-L. Dr. I. Succiu.

 

Fosta uzină electrică a orașului

Domnul Gonzalv Ionescu, avocat, membru al Partidului Conservator, a fost ales de trei ori primar al Târgoviștei, la acea dată aflându-se la primul său mandat, derulat între anii 1911-1914. Printre realizările sale se află construirea Uzinei Electrice, pentru care a fost contractată Societatea Brown-Boweri din Viena. Noua uzină electrică a fost inaugurată la data de 16 decembrie 1912. „Impresionați de schimbarea produsă de Uzina Electrică, „toți cetățenii s-au gândit să-și instaleze și ei în case lumină fără măsură pentru că nu existau contoare”. Pentru depășirea acestei situații, s-a definitivat “Regulamentul pentru explicarea iluminatului cu electricitate al orașului Târgoviște”. Tot în anul acela se inaugurase tronsonul de cale ferată Târgoviște Pietroșița.

Același document oferă date prețioase cu privire la istoria învățământului târgoviștean. Printre unitățile de învățământ cu care se mândreau târgoviștenii din urmă cu un veac și mai bine se afla Gimnaziul „Enăchiță Văcărescu”.

Acest gimnaziu a fost înființat de Județul Dâmbovița, cu începerea anului școlar 1874-1875, sub numele „Gimnaziul Urbei Târgoviște”. Cursurile au început cu doi profesori și cu o clasă la 3 octombrie 1874. Treptat, treptat, s-au adus și celelalte clase. Din cauza greutăților financiare ale județului, existența gimnaziului a fost de multe ori amenințată, mai ales din 1884, până la 1 aprilie 1885, el a trecut în sarcina statului. Primul local pentru gimnaziu, a fost (în) casele oferite de Brătescu pe malul Ialomiții; succesiv, școala s-a strămutat într-un salon al locotenentului de cavalerie N. Negoescu, în casele Sichard Marsillae, în încăperele Ana Filip, de la Tunel, în casele Cioranu din calea Domnească, și în fine în câteva sale ale Școalei de băieți No. 1, unde a stat, până la instalarea în propriu-i local, 1 Decembrie 1892. Clădirea noului local s-a început în primăvara anului 1889, iar în toamna anului 1892 atât clădirea cât și toată instalațiunea, au fost gata. Actualmente, gimnaziul din Târgoviște, prin solidul local ce are, prin populația școlară, prin bunele rezultate ce a dat, prin bogăția materialului didactic, prin frumoasa bibliotecă ce posedă, se poate așeza, între primele gimnazii din țară. De la înființarea gimnaziului, până în prezent, au absolvit cursurile lui de patru clase un număr de 474 de elevi, cari au urmat regulat în gimnaziu și 120 prezentați la examen, preparați în particular.”

Cu foarte mare greutate s-a reușit înființarea și apoi întreținerea primelor unități de învățământ din Târgoviște. Nu lipseau din oferta școlară școlile de arte și meserii. În anul 1912 funcționau în oraș Școala de Țesătorie și Covoare și Școală Profesională „Ion și Constantin Fussea” la aceasta din urmă elevele învățau meserii precum croitoria și rufăria.

PR. N. GR. ARAMĂ

Școala de Țesătorie și Covoare din Târgoviște a luat ființă datorită unui mic atelier existent la Mănăstirea Viforâta, pe care autoritățile de atunci, Prefectura și Primăria Târgoviște îl întrețineau, luând decizia de a-l muta la Târgoviște începând cu anul 1906. Ulterior, școala a fost preluată de Ministerul de Industrie care s-a ocupat de întreținerea localului și de asigurarea unui personal bine pregătit care se ocupa de instruirea tinerelor dornice să cunoască tainele acestei meserii. În anul 1912, printre profesoarele care predau la această școală se afla Elena Dudău, maestră dirigintă, diplomată a școlii de sericicultură din Padova, Italia și a Școlii tehnice de țesătorie și vopsitorie din Camo, Italia.Scopul școalei este ca prin activitatea depusă atât de corpul profesoral, cât și de eleve, să se dea o extindere, cât se poate de mare, industriei casnice naționale, atât în ceea ce privește țesăturile, alesăturile, cusăturile naționale, cât și în ceea ce privește scoarțele, chilimirurile și chiar covoarele persane.” La absolvirea școlii, fostele eleve puteau să devină ele însele maestre sau să dețină propriul atelier, mai ales că statul român asigura sprijinul necesar pentru înființarea de mici ateliere meșteșugărești.

Printre personalitățile care se regăseau în paginile acestui almanah se aflau: Mișu Deșliu, fost prefect de Dâmbovița, fost secretar general al Ministerului de Interne, G. Grigorescu, mare deputat și om de bine în județul nostru, conducător al Partidului Conservator de Dâmbovița, la acea dată deputat de Dâmbovița, Elie Angelescu, fruntaș al comerțului în acest județ și funtaș al Partidului Conservator, Constantin Dimitriu, fost prefect al județului, fruntaș al partidului liberal din județul nostru, Alexandru Atanasiu, fruntaș liberal, fost prefect și deputat, decanul baroului avocaților, Constantin I. Nicolaescu, născut în 1881 în Târgoviște, a studiat dreptul. Ales deputat în 1892 din 1895 în două rânduri, prefect al județului Dâmbovița. În două rânduri secretar general al Ministerului de Interne. () Membru nestrămutat al Partidului Național Liberal. Mai multe rânduri îi sunt dedicate Preotului N. G. Aramă. Născut la Târgoviște la 1863 febr.3, absolvent al seminarului central din București la 1890. Hirotonisit preot l881 pe seama Bis. Sf. Vineri din Târgoviște. Intrat în învățământ la 1890 prin concurs la Școala din Săili-Târgoviște. (… ) Secretar comptabil al societăței filantropice „Dâmbovița”. Societățile filantropice erau numeroase și destul de active în acele vremuri. Preotul Grigore Aramă era tototadă cenzor în societatea filantropică „Caritatea”, înființată din anul 1888 cu scopul de a ajuta elevii săraci de la școlile din Târgoviște și județ. Sub auspiciile acestei organizații s-a înființat în Târgoviște și un internat pentru copiii de țărani, care veneau la oraș să urmeze gimnaziul. Institutul a funcționat o vreme cu chirie în parohia pr. N. Aramă, la Biserica Sf. Vineri.

Printre semnatarii articolelor cuprinse în paginile almanahului se aflau: istoricul Virgil Drăghiceanu cu un amplu articol dedicat monumentelor târgoviștene, I. Irimescu-Cândești care publica atunci „Logofătul Costache – amintire”, Frânturi din călătorie, La Cetatea Neamțului”, poezia „Amurg”, dar publicase anterior în reviste precum : Gazeta Țăranilor, Minerva, Viitorul, Voința Națională, „Foaia Poporului” din Cernăuți, „Flacăra”, Revista Democrației Române și altele.

Călătorul care ar fi poposit în Târgoviștea anului 1912 ar fi mers de la gară, pe bulevardul cu castani spre strada Libertăței, ar fi admirat Grădina Publică din fața Primăriei și ar fi mers dejuneze la restaurantul lui Iorgu Lăzărescu, situat pe strada I. C. Brătianu numărul 9 – aici știa sigur că era bine tratat la orice oră din zi și din noapte. Ar fi intrat în librăria domnului Ștefan I. Nicolaescu de pe str. Libertății, la numărul 36, ori, dacă avea nevoie de o pălărie nouă, vechiul magazin de încredere cu Blănării, Hăinărie și Pălării al domnului Alexandru Panaitescu se afla foarte aproape, la numărul 26, tot pe Strada Libertăței. Lăsăm aici, pentru cei interesați, reclamele vremii.

 

Referințe:

Almanahul Dâmboviței, Primul Anuar Ilustrat (1912) al Județului Dâmbovița al Gazetei Dâmbovița, aflat în copie în posesia doamnei prof. Catrinel Tănase Lăzărescu

Târgoviște, Evoluția administrativă a municipiului între secolul al XV-lea și 1947, Mihai Oproiu și Corina Andrei

Dâmbovița, O lume în mișcare, inițiative ș capital, Mihai Oproiu, Georgeta Toma, Corina Voiculescu

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn