“Fala țării este pagina istoriei lui Alexandru loan I.
Alexandru loan I, nu are trebuință de istoriograf. El singur și-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu care a făcut el un stat, o societate, alta decât aceea ce i-a fost dată, când l-am proclamat Domnitor. Sunt paisprezece ani trecuți, de când în adunarea țării, în capitala Moldovei, mi s-a făcut fără onoare de a spune, eu cel dintâi, Colonelului, Măria Ta, și tot una-dată a-i spune care era voința naţiunii si care erau aspirațiunile naţiunii, ce i s-au dat lui spre îndeplinire. Cei bătrâni, aduceti-vă aminte, cei mai tineri consultaţi paginile „Monitorului,“ și veți vedea ce s-a cerut de la dânsul. Veți vedea că în cei 7 ani de ilustră domnie și eternă memorie, Vodă- Cuza, nu numai că a fost om onest, dar și-a ținut totdeauna cuvântul său. (…) Ce voia naţiunea când l-a ales? Naţiunea voia legi noi și oameni noi. Cuza a fost omul nou și a făcut legi noi, care au făcut apoi lumea nouă, căci lumea de la ‘73 este alta. Astăzi statul român nu mai este provincia vasală a Moldovei sau a Valachiei. Este ce a făcut Alexandru loan I. Ce i se zicea atunci? Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, mai ales pentru aceia pentru care toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi. Ei bine, vă fac o întrebare: Luaţi istoria României de dincoace și de dincolo de Milcov, căutați paginile ei, și se va găsi oare vreun Domn, care să poată să se compare cu Vodă- Cuza? Nu ! nu poate fi comparațiune între faptele foștilor Domni și ale lui Cuza, făcute ca om, ca cetățean și ca oștean. (…) El era gata a-și sacrifica tronul, persoana sa, numai să -și apere țara de orice pericol, pentru că el era conștiincios națiunii române. Șapte ani ne-am odihnit, șapte ani n-au fost umilințe. Dar a căzut silnic, și România și-a întrerupt cariera sa. A, iertați-mă! Aci în fața unui mormânt deschis, în fața acestei figuri care va fi pururea glorioasă, nu ne este permis să facem polemică, dar suntem datori să spunem că nu greșelile lui l-au răsturnat, ci faptele cele mari. (…) De aceea noi, care am avut onoarea de a-i fi miniștri și funcționari, să ne întrebăm: nu mai avem nimic de făcut ? La ‘64 românii au dat lui Cuza dreptul să facă totul, și de aceea deviza sa era: „Unul pentru toți, el unul lucra pentru toți, căci precum bine a zis-o un alt orator, el era conștiința națională. Acel om nu mai este azi, azi toți trebuie dar să lucrăm în spiritul lui, să fim oameni ai țării noastre, să rădicăm sus standardul ei în afară, și nu întru principiul acela, fără de care nu poate să fie un stat, progresul prin instrucțiune, prin administrațiunea bună, fiecare prin exercițiul pașnic al drepturilor pe care toți le datorăm lui Vodă-Cuza. Ilustra Doamnă, sfântă și mamă a românilor! Nu plânge, căci Alexandru loan I nu a murit. Alexandru loan I nu poate să moară. Nu lacrimile acelora care sunt aici vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tuturor, lacrimile ce se varsă de pe oriunde se vorbește românește, din Carpați până la Marea Neagră, și de la Tisa până la Nistru. Nu este hotar politic pentru tristețea care se poartă de soția lui Alexandru loan I. Și acum, după ce biserica a zis veșnica pomenire în spiritul lui Alexandru loan I, veșnica lui amintire în spiritele noastre și ale fiilor fiilor noștri, și cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină ce va avea, va fi aceea a lui Alexandru loan I.” Discursul rostit de Mihail Kogălniceanu la înmormântarea lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1873, publicat în Gazeta Transilvaniei.
