Amintiri despre etnici care au conviețuit alături de târgovișteni români în perioada inter și postbelică
Originile orașului Târgoviște se pierd în negura vremurilor.
Așezat în calea drumurilor comerciale care legau Ardealul de Țara Românească până la „Marea cea Mare”, orașul s-a dezvoltat ca loc de târg, „Târgoviște”, încă din Evul Mediu. Comerțul a înflorit pe aceste meleaguri impulsionat de privilegiile comerciale întărite prin acte de cancelarie de către domnitori din Țara Românească precum Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul, Vladislav al II-lea, Vlad Țepeș. Viața comercială care a pulsat puternic aici a dus la o mare prosperitate economică, materializată în construcții impunătoare, lăcașuri de cult care au trezit admirația multor călători străini, printre aceștia aflându-se și Paul de Alep. Condițiile propice pentru dezvoltarea comerțului în acest oraș, care a fost aproape 300 de ani, cu intermitențe, capitala Țării Românești, au atras ca un magnet un număr mare de negustori de diverse etnii: evrei, greci, sași, armeni, italieni, care au conviețuit în deplină armonie cu negustorii români, găsindu-și toți un loc sub soare.
Sinagoga, școala evreiască, Biserica Catolică „Sf. Francisc de Assisi” și cea veche demolată în mod ticălos, biserica grecească, Casa d’ Italia sunt mărturii ale perenității, stabilității acestora pe meleagurile târgoviștene.
Târgoviștea am putea spune că a fost un mic „Turn Babel” unde se putea auzi o diversitate de limbi, dar singura limbă în care se înțelegeau toți era aceea a cinstei, prieteniei, într-ajutorării și respectului reciproc, un exemplu de conviețuire etnică.
Venirea comuniștilor a bulversat conviețuirea îndelungată a acestora. Vârsta a treia a pierit fie din cauza bolilor, fie a naționalizărilor fiind condamnată la foamete prin confiscarea mijloacelor de subzistență, iar cei tineri au emigrat spre cele patru zări ale lumii: Grecia, Israel, America, Italia, spre țărmurile libertății. Bunicul meu patern, Iorgu Th. Lăzărescu, fiind negustor avea prieteni printre toate etniile: greci, evrei, cu unii dintre ei conviețuind pe aceeași stradă I. C. Brătianu, astăzi Revoluției. Menționez pe domnul Vasile Daffu, care a avut simigerie și brutărie și care a locuit pentru început vis a vis de casa noastră. Fiul său, Naomică Daffu a fost coleg la Liceul Comercial și prieten cu tatăl meu, Ion Lăzărescu. În final, a obținut o diplomă de inginer în morărit cu specializarea la Salzburg. Domnul Daffu a avut moară și cuptor de pâine pe Iazul Morilor, cunoscut contemporanilor drept „Cuptorul de Aur”, pe lângă care, copil fiind, treceam spre proprietatea bunicului meu din Valea Voievozilor. Era prieten cu bunicul meu având și legături de afaceri în condițiile în care și el avea o moară pe strada Tabaci, situată tot pe Iazul Morilor.
Un alt prieten al bunicului meu a fost Constantin Baronide care a avut cuptor de pâine, simigerie, proprietăți pe str. Ion Heliade Rădulescu, Brătescu-Voinești, ștrand și moară situată pe Iazul Morilor. Unul dintre băieții Baronide, Tache a fost coleg de liceu comercial cu tatăl meu, Ion Lăzărescu; ulterior a devenit avocat.
Un alt băiat, Iorgu a fost foarte bun prieten cu Ionel C. Nicolaescu, fiul nașului de botez al tatălui meu, doctor în drept la Paris, căsătorit cu Margueritte Capșa, de etnie franceză. Soția domnului Iorgu mi-a fost profesoară la Carabella. O altă familie de greci, Crasopol avea băcănie vis a vis de Liceul „Enăchiță Văcărescu” și frizerie vis a vis de casa noastră. Aveau doi băieți, pe Lolo și Bebe, care după venirea comuniștilor au emigrat în Grecia. Cel mic, Bebe era un om sensibil, blond, frumos ca un efeb, mi-l amintesc cum cânta la chitară în fața prăvăliei. Vecini cu noi erau și cei din familia Dacos. Aveau două fete, pe Kukula – tehnician și Mariante – farmacistă. Țineau simigerie și iaurgerie pe strada noastră, unde bunica mă trimitea săptămânal să cumpăr iaurt.
Îmi amintesc și de familia Barcuchis care avea băcănie – coloniale vis a vis de fostul han de poștă – azi demolat. Cei trei copii ai lor -o fată și doi băieți- cel mare se numea Iorgu – au studiat medicina. O altă familie de greci era Hristodorescu Anula, născută Hristodorescu a fost colegă la Liceul Carabella și prietenă cu mama mea, Sofia. Fratele său lucra ca economist la Banca Națională – filiala Târgoviște. După terminarea Liceului Carabella, m-am împrietenit cu Melpomene Hagianis (Melcu) care conviețuia împreună cu mama ei și era funcționară la Banca Națională. Era o fire sensibilă, de o mare finețe sufletească. A emigrat cu mama ei în Grecia și o vreme am corespondat. Un alt prieten al bunicului meu a fost domnul Pericle Albanopol care avea cofetărie vis a vis de Biserica Târgului. Era un om distins, cu o figură leoniană, foarte spiritual, trădând lecturi profunde. Fiica sa, Clo-Clo căsătorită Andronescu a fost prietenă cu mama mea. O altă familie de greci, apropiată familiei mele a fost familia Ceanacas. Avea magazin de coloniale vis a vis de Biserica Târgului, ulterior demolat ca și cofetăria domnului Albanopol. Au avut cinci copii, trei fete și doi băieți: Geta, Irina, Nuța, Paul și Mișu. Mișu a fugit prin Grecia în Brazilia unde a deținut mai multe afaceri, printre care și o fabrică de lumânări și a devenit milionar. Fetele Geta și Irina locuiau împreună cu părinții într-o casă cu etaj situată în spatele Bisericii Lemnului. Geta era căsătorită cu un fost ofițer numit Zamfirescu, aveau doi copii numiți Romeo și Julieta, amândoi urmând Politehnica. Ulterior s-au mutat într-o casă cu etaj situată vis a vis de Biserica Sf. Nicolae. Irina era căsătorită cu un domn Movileanu și au avut un singur copil, o fată. Am frecventat des casa lor împreună cu o rudă de-a mea care era prietenă cu fetele. În anii 50-60 o duceau foarte greu după ce le-a fost confiscat magazinul.
Un distins negustor neamț a fost domnul Zwirner, un om de o finețe rară. A deținut o cofetărie. Unicul său copil, Costi, elev de liceu a fost deportat în Rusia. La botezul fiicei mele, în anul 1972 ne-a pregătit niște torturi delicioase. Un prieten apropiat al bunicului meu a fost domnul Faibovici de origine evreiască, negustor de vinuri.
El apare în multe fotografii alături de bunicul. A avut două fete stabilite în Israel. În anii 58-60 fiind vecini, mă duceam des la ei în casă (fuseseră evacuați din casa mare și trăiau într-o cameră și bucătărie). Soția sa, Sarina mă iubea mult.
Îmi amintesc de domnul Fried, ceasornicar evreu care avea prăvălia și locuința vis a vis de casa noastră. Avea un singur fiu cu un ușor handicap. Și el și soția erau oameni foarte prietenoși, îi vizitam des întrucât mă fascina modul migălos în care meșterea și dădea viață ceasurilor stricate. Copil fiind, simțeam că mă simpatizau foarte mult. Tot pe strada noastră locuia și avea atelierul familia bijutierului armean Sarchis. Era un foarte bun meseriaș, un maestru cu un deosebit simț artistic. Mi-a confecționat un inel superb, dar de la mama la absolvirea liceului, pe care-l port cu mult drag. Menționez și familia Fruchter de origine evreiască ce locuia pe strada Muzeului. Domnul Fruchter era bijutier și avea trei copii: Eugen, profesor de filosofie, Ionciu – care se pare că a studiat agronomia și sora lor – absolventă a Liceului Carabella. Mi-o amintesc pe mama lor, o femeie fină, blondă, foarte frumoasă.
Mama mea, Sofia a fost foarte bună prietenă cu surorile Listuzzi de origine italiană care au avut magazin pe centrul vechi și locuința aproape de Spitalul Județean. O familie de constructori italieni era familia Magrini. Locuia pe Cărămidari. Fiica lor, Mariana a fost colegă cu mine la gimnaziu și la Liceul Carabella.
Aceștia sunt oamenii pe care eu mi i-am readus în memorie, scrutându-mi amintirile copilăriei și tinereții mele. Dacă am omis pe cineva sau dacă memoria mi-a jucat unele feste, îmi cer iertare.
Catrinel Lăzărescu–Tănase
Nota redacției: Catrinel Lăzărescu-Tănase este nepoata negustorului Iorgu Lăzărescu, o personalitate din Târgoviștea secolului al XX-lea. Născută în anul 1940, doamna Tănase, un veritabil om de cultură împărtășește cu noi aceste prețioase amintiri din Târgoviștea istorică, de data aceasta, cosmopolită. Pentru a ilustra acele timpuri am adăugat și secvențe decupate din filmul “Străzile au Amintiri” filmat la Târgoviște la începutul anilor ’60. Unele cadre au fost filmate chiar din balconul clădirii Puișorul de Aur, potrivit mărturiei transmisă de doamna Catrinel Tănase, prezentă atunci la acele momente. Filmul merită menționat prin aceea că păstrează imagini filmate cu Târgoviște înaintea demolărilor care au schimbat complet fața orașului.
