CATRINEL LĂZĂRESCU-TĂNASE , PAGINI DIN ISTORIA CULTURII TÂRGOVIȘTENE

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

S-au scuturat toți trandafirii…

Zilele acestea, răscolind printre amintirile foarte dragi mie, fotografii, scrisori, însemnări, mi-au apărut în fața ochilor câteva file îngălbenite de către timpul necruțător care fuge ireparabil pe cărările infinitului. Mi-a atras atenția titlul sugestiv “Romanța, romanțelor dragi”, dar mai ales iscălitura pusă la capătul textului versificat pe care am recunoscut-o imediat.

În filmul pe care l-am făcut despre bunicul meu patern Iorgu Lăzărescu, difuzat de către Televiziunea Columna și site-ul „Turnul Cetății” am relatat, printre altele, faptul că am prezentat alături de George Corneanu primele patru ediții ale Festivalului „Crizantema de Aur” pe scena fostei Case de Cultură Târgoviște (Sala de Arme). Parcurgând textul am descoperit o întreagă istorie a romanței, acest „lied național”, veșnic tânără, întrucât închide în ea eternele trăiri sufletești ale oamenilor din toate timpurile.

Textul respiră parfumul suav dulce-amărui al crizantemelor, simbol al toamnei târzii, al dorurilor neîmplinite, al dragostei trădate. Sunt evocați cu adâncă simțire poeți care au exprimat prin vers și muzică eternele trăiri și suferințe omenești. Printre aceștia, câțiva care au fost legați trupește și sufletește de meleagurile târgoviștene ca: Ionel Fernic Icarul frânt la Stulpicani”, Mara Cunțan, Brătescu-Voinești și alții. Textul invocă atmosfera romantică a vremurilor tihnite de odinioară, când femeia, „Eterna poveste” era venerată, peste care ningeau petalele florilor de nufăr sau cais.

De fapt, nu este altceva decât prezentarea celei de-a IV-a ediții a Festivalului „Crizantema de aur” încredințată mie și lui George Corneanu de către „Maestru” așa cum îi ziceam noi regretatului Ion Vasiliu. Consider o datorie de onoare să dau publicității, printre puținele prilejuri pe care le am de a aduce un omagiu acestui bard târgoviștean, figură emblematică trecută în legenda peisajului postbelic al urbei noastre. Dotat cu o inteligență sclipitoare, cu o memorie fabuloasă și cu o vastă cultură, dăruit de Dumnezeu cu harul mânuirii condeiului, a primit, din nefericire, prea puțin de la viață decât ar fi meritat.

Timp de aproape 15 ani, ca regizor mi-a îndrumat pașii spre deslușirea tainelor actoriei pentru intepretarea rolurilor din piesele și recitalurile în care am jucat.

Pentru cei care l-au cunoscut și au trăit în preajma sa, a fost un model de perseverență, de erudiție, de luptă cu vicisitudinile vieții. Din nefericire, puțini sunt cei care l-au înțeles cu adevărat și au întrezărit în el realele și minunatele sale calități. Sper ca posteritatea să-l așeze acolo unde merită!

Catrinel Lăzărescu-Tănase

 

B. Romanța Romanțelor Dragi

   Ne întâlnim aici la rampă de patru ani consecutivi,

   Oficiind aceeași slujbă surâzători și emotivi,

   Dar azi abia te rog, colega, să-mi ierți în parte ignoranța

   Și să-mi răspunzi la o-ntrebare: la urma urmei, ce-i romanța?

F. Romanța? Cum să-ți spun … romanța e o joacă a lui Cupidon,

   O fluturare de batistă pe-un țărm ori poate pe-un peron,

   E un crâmpei duios de viață, cu șoapta mică, alintată,

   E inima la vârsta florii într-un album uitat presată,

   Ce-și dăruie suav parfumul când pale degete-l deschid,

   E cântecul bătrân dar care nu prinde niciodată rid…

B. A o supune analizei, înseamnă-a fi copilul care

   Despică lacrima, să vadă durerea lui ce formă are,

   Înseamnă-a destrăma în beznă dantela fină de Bruxelles,

   Să-i cauți capătul ușure, de aer și de funigel…

F. Deci candelabrele-aurite, aprinse-acum cu gând cucernic,

   Cinci seri de-a rându, -nvăpăiate, vor arde-n gloria lui Fernic

  -Izvoditorul de romanțe, Icarul frânt la Stulpicani-

   Venit pe lume-n târgul nostru acuma șaptezeci de ani!

  Pe aripa lui Enășescu, Fernic a fost sortit să treacă-n

  Împărăția nemuririi, cu „Cruce albă de mesteacăn”,

Cu patima “Riței-țiganca” ce-și joacă galbenii pe sân

  La șatra cu nomazi întinsă „La umbra nucului bătrân”.

B. Și tot aicea, Dumitrache Florescu-a cutezat a scri                                       

  Nemuritoare melodie „Steluței” lui Alecsandri;

Alături, în grădina-anume frumoasă cum îi fuse visul,

  Și-a nins în părul lui Brătescu-Voinești, petalele, „caisul”

Iar dacă-n dealul Viforâtei „Se-aude clopotul la schit”

E ca să ne-amintim că, june, acolo Cârlova-a iubit…

F. Și cum să nu-ndrăgim romanța -aici cu rădăcină-adâncă-

  Dacă-mpăcată, -n țintirimul de peste gară, doarme încă

  Mara Cunțan, poeta care nu puse lacrimilor frâu

  Când inspirată-a scris romanța: „Pe sub fereastră curge-un râu”?

B. Ea nu e lied și nici gavotă, pe trup mătasea să-i foșnească,

  Nici menuet, ci-nveșmântată în stambă pură, românească,

  Înfruntă veacurile mândră, tot mai frumoasă an de an,

  Coborâtoare legitimă din Văcărești și Anton Pann!

F. Fir de pelin pe care dorul l-a învrâstat cu poezie,

  Romanța-i „Dor de răzbunare” în inima lui Cavadia…

  Dar cine, pe un prag, odată, n-a pus speranței căpătâi,

  Lung implorându-și fidanțata: „Rămâi, o, nu pleca, rămâi”?

B. Cinci seri – și toate parfumate – să nu mai simtă-n jur pustiu’,

Un braț de „Crizanteme” albe i-aduce Victor Eftimiu…

  Și ce poet, în clipa asta, grădinile n-ar jefui

  Să i le-aștearnă la picioare – desculțe pân deunăzi?

  Primește-le surâzătoare, ca o domniță-a ei, ofranda:

  Vine din cramă Stan Palanca, să ți-o aducă pe „Smaranda”

F. Badea Coșbuc, poetul gliei, mustind de seve tari și noi,

  Mândrețe de fecior trimite „Pocnind din bici pe lângă boi”,

Cu Flori de nufăr” o gătește în părul blond, Băjescu-Oardă,

„De ziua nunții”, trist îi scrie și A. de Hertz dintr-o mansardă,

  Când viersul tainic se strecoară pe strune-ntocmai ca un hoț,

   Îi iese-n cale Eminescu, „Pe lângă plopii fără soț”…

B. Romanța vrea atâta doară: s-aprindă-n suflete văpaia,

   Să plângă și să cânte dulce precum „Vioara” Miei Braia,

Să treacă munții, căutându-și pe căi răzlețe,-n vânt egloga,

  Să-și ostoiască nostalgia „Bătrânii” satului lui Goga…

F. Pe fruntea-i ‘naltă să nu-i treacă niciun regret și niciun nor,

‘I-nchină Nelu Danielescu acordurile din „Mi-e dor”

   Și Cincinat și-a luat ghitara, așa ca-n fiecare toamnă,

   S-o-ntrebe tandru trubadurul „Îți mai aduci aminte, doamnă?”

   Niște povești să-i scrie iarăși, anume „Pentru ochii ei”

   Șăgalnici și vicleni sub gene…

   Acuma știi romanța ce-i?

B. Romanța-i Harry Mălineanu când strigă lumii: „Nu se poate”!

   E Angela Moldovan întreagă, sunt visurile noastre toate:

   „Adio, clipe fericite”… “Iubite, de departe-ți scriu!”…

F. Ea îi dictă lui Minulescu „Romanțe pentru mai târziu”,

Unde prieten cu păcatul, pe-”Aceea care minte”-o iartă,

Sorbindu-și stropii tinereții din „Inima – ciutură spartă”…

B. Romanța numără cu Gavriș, pe cerul de lumini spuzit,

   Câte năframe poartă luna „Și câte stele-au răsărit”…

Ești gazda-acestui florilegiu… Hai să-ți alegi o crizantemă

   Din aurul domnesc al toamnei, ca să ți-o prinzi la diademă

    Sau lângă sânul stâng, sub care e cuibul vechilor cântări

   Și-ntâmpinează-i pețitorii sosiți din cele patru zări…

F. „Din ochii care-au plâns vreodată”, le ștergem roua de pe ploape,

    Claviru-așteaptă semnul magic să-i plimbe sufletul pe clape,

    Precum așteaptă Bilciurescu „În fânul de curând cosit”…

B. …Iar eu, sfios, în clipa asta, „Îți cer iertare de-am greșit”

Asemuind romanța dragă, la chip, în stil și-n eleganță

    Cu Târgoviștea vremii mele – ea însăși splendidă romanță…”

Ion Vasiliu

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn