TÂRGOVIȘTEA DE LA 1900. PRIMA INVENTARIERE A MONUMENTELOR ORAȘULUI

Legea Monumentelor Istorice și descoperirea monumentelor antice.

Prin legea din 17 noiembrie 1892 se realiza prima inventariere a monumentelor istorice din regat, primăriile fiind cooptate să realizeze inventare locale ale monumentelor.

„Nu mă îndoiesc, domnule primar că apreciind însemnătatea conservărei monumentelor publice, veți binevoi a da tot concursul dumneavoastră luminat și energic, pentru ca lucrarea ce se întreprinde să poată fi cât mai exactă și completă. De la ea atârnă în mare parte realisarea scopului ce legea promulgată cu decretul regal nr. 3658 din 17 noiembrie 1892 urmăresce.”¹

Primăria a dispus atunci să se înființeze o comisie formată din preotul Alecsandru Dudea, directorul Școlii de Băieți numărul 2, considerându-l expert în această materie, împreună cu domnul consilier C. Dragomirescu, care să lucreze la realizarea inventarului solicitat. Data trimiterii adresei către cei doi membri ai comisiei a fost 7 aprilie, iar termenul de finalizare a inventarului era 1 maiu anul curent. Răspunsul preotului Dudea la cerea Primăriei era acela că lucrarea necesita timp îndelungat și de aceea el recomanda pe preotul Vasile Oprescu de la Biserica Curtea Domnească.

„Lucrarea ce se cere, pe cât este de interesantă din punct de vedere național și istoric, pe atât este și de grea, ea cere timp îndelungat, pentru ca să fie precum trebuie să fie, justă și apropiată de adevăr. Trebuie ca cineva să umble mult și să cerceteze cu mare luare aminte tot cuprinsul comunei, să întrebe și să vadă, să se convingă și apoi să relateze tot ceea ce se va găsi că trebuie relatat. Așa trebuie să se rumeze și subsemnatul, neputând dispune de timp, căci pe deoparte fiind în ajunul examenului general sunt foarte mult ocupat cu școla, iar pe de alta și cu biserica, având senorie destul de întinsă, cu multă părere de rău, pentru a nu se temporiza rezultatul ce se așteaptă, înapoez tabloul și legea ce am primit în această privință și vă rog cu tot respectul, ca să însărcinați cu această lucrare importantă pe o altă persoană ce va putea dispune de timpul necesar.. Pentru așa ceva, dacă și domnia-voastră ați găsi cu cale, eu aș crede că ar fi nimerit Preotu Vasile Oprescu de la biserica Curtea Domnească.”²

Urmare a primirii unui nou ordin din partea Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, primarul stabilește o nouă comisie care era formată din: consilierul Grigore Ionescu delegat din partea Primăriei, Directorul Gimnaziului, S. D. Popescu, protoereul județului, E. Angelescu și inginerul comunei. Inventarierea făcută se înaintează Primăriei la data de 3 iunie 1893, împreună cu „un memoriu asupra osebitelor piese citite precum și tabloul cu coloane imprimate trimise de onor Minister”, completat cu un număr de 22 de rubrici. ³

Monumentele identificate erau pentru Târgoviște: Biserica Stelea și clopotnița separată de biserică, ruinele fostei case a Sfântului Nifon, “din care azi există numai pivniță”, Curtea Domnească cu Turnul Chindia, ruinele Palatului Domnesc din care se mai păstrau ziduri fără acoperiș și bolți subterane, Biserica Sf. Nicolae Simuleasa, Biserica Albă Județeasa, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Crețulescu. Biserica Stolnicu, Biserica Târgului, Mitropolia, Biserica Sf. Împărați, Biserica Sf. Vineri, Biserica Vărzaru, Biserica Sf. Nicolae Andronești, Bărăția, ruinele bisericii catolice în restaurare, „Șanțul care înconjura orașul începând cu partea de la râul Ialomița, cu partea de nord, vest, sud și continuându-se la marginea sudică a orașului câtva pe malul drept al Ialomiței, este întrerupt de movile.” Inventarul menționează și inscripțiile sau alte bunuri de valoare, precum și două cruci din piatră, una pe str. Fructelor, iar cealaltă pe strada Mare, la intersecția cu strada Bisericii Sf. Nicolae Simuleasa.⁴

Pe lângă procedurile de inventariere a monumentelor istorice, tot atunci autoritățile locale luau act de prevederile Ordinului nr. 3240 al Ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice care prevedea că „obiectele antice și de interes artistic fac parte din patrimoniul național și ca atare este natural ca Statul să se intereseze a nu fi alienate sau distruse”. De asemenea, statul era considerat proprietarul de drept al tuturor antichităților care se vor descoperi.⁵

Curând după ce au luat la cunoștință de acest ordin, autoritățile locale târgoviștene s-au văzut puse în situația de a gestiona primul caz de descoperire arheologică accidentală de la apariția reglementărilor referitoare la bunurile de patrimoniu, ori cum se numeau pe atunci, antichități. În timp ce lucrau la realizarea pavajului din Oborul de Săptămână, muncitorii care săpau pământul pentru instalarea pavajului au descoperit niște monede vechi. Deși inițial și-au împărțit monedele între ei, apoi s-au gândit că ar fi mai bine să-l anunțe pe domnul Polițai Local în legătură cu ceea ce găsiseră. Acesta a anunțat rapid alți doi colegi și au mers la fața locului să vadă descoperirea, adunându-se pe lângă ei și destul public, după cum ne relatează chiar Polițaiul.

„Într-adevăr, se găsise asemenea monezi și se luase de către acei muncitori, de la cari cerându-le a mi le da s-a adunat numărul lor de 69 de monezi turcești vechi din argint din care: 35 mai mari puțin ca piesa de 5 lei, 12 mai mici puțin ca piesa de 5 lei și 22 în mărimea unei piese de doi lei, toate ruginite și coclite.”⁶

Polițaiul a predat monedele către Primărie, iar Primăria a anunțat, la rându-i, Ministerul Cultelor și Instrucțiunilor Publice în legătură cu antichitățile. În cele din urmă, cele 69 de monede de argint (22 austriece și 47 turcești) au ajuns la Muzeul Național de Istorie.⁷

Reglementarea statutului monumentelor istorice venea și cu obligații ale statului referitoare la întreținerea acestor clădiri, astfel că în luna iunie a anului 1897 se punea problema ca bisericile clasate ca monument istoric precum Stelea, Mitropolia și biserica Curtea Domnească să fie luate în grija statului, Primăria solicitând printr-o adresă să fie degrevată comunitatea de cheltuielile de întreținere a celor trei lăcașuri recunoscute de monument prin inventarul publicat în Monitorul Oficial și prin Ședința Senatului din 24 februarie 1895.⁸ Primăria argumenta că în acest oraș sunt biserici multe iar populația puțină și Primăria „suportă greutăți peste puterile ei pentru întreținerea lor și plata personalului bisericesc.”⁹ Răspunsul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice a fost acela că Legea Monumentelor Istorice prevede că statul se îngrijește de întreținerea monumentului pentru conservarea lui în bună stare, dar în niciun caz nu are responsabilități în ceea ce privește salarizarea personalului religios, acesta rămânând în sarcina primăriilor, ca până atunci.¹⁰

Lista Monumentelor Istorice din anul 1904, județul Dâmbovița figura cu un număr de cinci monumente: Biserica Stelea, Biserica Domnească, Mitropolie, Chindia, ruinele palatului și pivnițele în Târgoviște, la care se mai adăuga Mănăstirea Dealului, în Viforâta. Desigur că mult mai serioasele demersuri întreprinse de istoricul târgoviștean, arheolog, membru corespondent al Academiei Române, secretar al Comisiei Monumentelor Istorice Virgil Drăghiceanu (1879-1964) au contribuit la cunoașterea unui patrimoniu cu mult mai bogat pe care îl avea județul Dâmbovița, în anul 1907, când a pornit documentarea pentru deja celebra ”Călăuză a Monumentelor Istorice”.

„Nevoia de a ne cunoaște cât mai bine trecutul, de a ne inspira în toate direcțiunile vieții noastre culturale, din evoluția noastră istorică, de a ne afirma cât mai conștient individualitatea noastră etnică, este astăzi puternic simțită în păturile cugetătoare ale neamului. Nu prin viața oportunistă și de moment, oricât de strălucită ar fi ea, nici prin viața de instinct, ne putem îndrepta sigur pasul spre viitor, ci numai prin conștiința că fiecare moment actual este legat de altele trecute…”¹¹