Francesco Venchiarutti a fost unul dintre arhitecții fără diplomă din comunitatea de italieni stabilită în Târgoviște în urmă cu mai bine de o sută de ani. Deși executa planurile și zidea propriu-zis clădirea, având cunoștințe temeinice, nu era recunoscut ca arhitect din pricina studiilor. Din acest motiv numele lui nu apare pe tot ceea ce a construit. Printre edificiile atribuite lui Francesco Venchiarutti, menționate în cercetările sale de doamna Gloria Radu, cea care s-a aplecat cu atenție asupra constructorilor italieni de la Târgoviște, apar menționate câteva case, unele dispărute astăzi. Este greu să ne imaginăm că a construit într-o carieră de zeci de ani, doar câteva case. Multe poate mai stau în anonimat, altele or fi dispărut, însă încercăm să le identificăm măcar pe cele despre care veștile au ajuns până la noi.
„Francesco Venchiarutti
S-a născut la 5 decembrie 1869 în localitatea italiană Osoppo și a venit în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la Călărași, împreună cu alte familii de italieni din provincia Udine. Nu a făcut studii superioare. Avea firmă de antreprenor și meșter zidar pe cont propriu. Din căsătoria cu Anna Venchiarutti nu au rezultat copii și au înfiat-o pe nepoata Pascutta (căsătorită Georgescu).”
Cuplul Anna și Francesco Venchiarutti, alături de fiica adoptivă Pascutta au locuit în casa de pe Strada Matei Basarab, numărul 44, realizată după planurile sale. Pascua sau Pascutta era născută „de Simon”, dintr-o familie care, din informațiile pe care le deținem în acest moment, pare să nu fi fost înrudită cu celebrul arhitect Romano de Simon, născut la Târgoviște și asupra căruia vom reveni într-un articol viitor. Părinții acesteia se numeau Giacomo de Simon și Assunta. Casa a fost construită la o dată care nu poate fi precizată, cel mai vechi document păstrat în familie fiind din anul 1923.
Francesco Venchiarutti a locuit în această casă până la moartea sa, survenită în anul 1947. Soția, Anna Venchiarutti a decedat în 1951, conform certificatului de moștenire păstrat în familie. Casa purta numele Annei. După decesul acesteia, Casa Anna Venchiarutti a continuat să fie locuită de fiica adoptivă a acesteia și de urmașii săi, în prezent aflându-se la a patra generație, din care face parte Anamaria Georgescu, o tânără arhitectă care duce mai departe moștenirea familiei și care a avut amabilitatea de a ne sprijini în realizarea acestui articol.
Dincolo de un gard elegant care lasă să se întrezărească o casă cu destule particularități, clădirea atrage atenția mai întâi prin hornurile de formă circulară, unice în peisajul arhitectural târgoviștean unde predomină coșurile de fum de stil neoromânesc. Hornurile acestea par să ia forma fumului și să urce spre cer, asemeni hornurilor înalte întâlnite în Bulgaria, dar cum spuneam, de formă unică. Curios lucru este că într-un releveu publicat de Gloria Radu și pe care-l puteți vedea în fotografii, aceste coșuri nu arată la fel.
Altă caracteristică a casei este dată de prezența unei ferestre în formă de elipsă, poziționată în partea din față a casei, pentru ca în spate să fie continuată de o loggie, cândva deschisă, formată din mai multe coloane simple. Casa are pivniță, parter și pod, iar încăperile sunt toate dotate cu sobe, unele mai vechi, altele mai noi. Cândva, în pridvorul de la intrare care are și acesta o balustradă din piatră sculptată, plafonul era pictat, după urmele care se întrezăresc astăzi sub varul alb. Nu se mai păstrează urme de pictură nici în celelalte încăperi sau pe ușile înalte, căci tâmplăria veche s-a menținut până azi. Tânăra arhitectă este decisă să readucă la înfățișarea inițială această moștenire a familiei, dar și a unei comunități, cea a italienilor de la Târgoviște, constructori pricepuți de case, cărora orașul le datorează mare parte din moștenirea arhitecturală actuală.
Casa Ana Venchiarutti nu a fost înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice. În aceeași situație se află casele construite de Francesco Venchiarutti pentru negustorul târgoviștean Iorgu Lăzărescu, respectiv Vila Zoia și clădirea fostului Cinematograf Victoria, dar cu precizarea că acestea din urmă se află într-o zonă protejată din punct de vedere al Legislației Monumentelor Istorice, fiind parte din Situl Urban Calea Domnească (cod. LMI DB-a-A-17262), prin urmare, ele nu pot fi demolate sau modificate, după bunul plac. Acest lucru nu l-a oprit pe proprietarul celei de-a treia clădiri făcută, probabil tot de Francesco Venchiarutti pentru Iorgu Lăzărescu, restaurantul Puișorul de Aur, să demoleze etajul și balconul clădirii pentru a ridica în loc un munte din beton lăsat neterminat așa de ani de zile în centrul orașului.
Vom trata acest subiect într-un articol viitor. Până atunci, vom încerca să documentăm fotografic și celelelalte case construite de Francesco Venchiarutti, dacă acestea vor mai fi în picioare:
”…case negustorești, ca aceea a lui Iamandache Alexandrescu, din str. Ciocârlan, casa Ion Popescu, str. Piscului, nr. 3, casa Gh. Ștefan Calea Domnească, nr. 134, magaziile din zid ale lui Iliuță Angelescu, str. Mihai Bravu și a Anei Scarlat Mihăilescu din Bulevardul Carol I – și un original coteț de păsări pe proprietatea Slavu din Calea Domnească, colț cu Justiției, ce pare un mic castel de păpuși.”
Printre onstrucțiile lui Francesco Venchiarutti trecute pe Lista Monumentelor Istorice se află și un coteț de păsări, pe fosta proprietate Slavu, ”care seamănă cu un mic castel de păpuși”. Este singurul coteț de păsări inclus pe Lista Monumentelor Istorice.
Referințe:
Gloria Radu și Monica Sângeorzan, „Constructori italieni la Târgoviște”, în revista Valachica, Studii și Cercetări de istorie, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, anul 1997.
Gloria Radu, „Constructori italieni la Târgoviște”, în Columna, an I, nr. 3, 1997.
