“LA BULIVAR BIRJAR, LA BULIVAR!” CE-A FOST ȘI CE-A AJUNS BULEVARDUL CAROL I DIN TÂRGOVIȘTE! DISPARE UMBRA FALNICILOR CASTANI!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

 

În pragul liniștei de veci

Lăsat-am visuri și dureri

Și-n straja zidurilor reci

s-a șters ființa mea de ieri”.

Versurile acestea au fost scrise de Alexandru Vlahuță drept epitaf pentru Eleonora Dumitrescu, soția prietenului său, Vasile Dumitrescu, ales primar al Târgoviștei de patru ori în perioada 1885-1908. Eleonora a murit la vârsta de doar 31 de ani, lăsând în urma sa o fiică, Lilica, devenită mai târziu soția lui C. Nicolaescu, la rându-i primar și om politic important al orașului. Vasile Dumitrescu (Frumușica) a fost un primar foarte vrednic, din lungul șir al primarilor destoinici pe care i-a avut urbea până la instalarea Regimului Comunist. Despre realizările primarului Vasile Dumitrescu scriau gazetele liberale că „ a occidentalizat Târgoviștea” în mai multe rânduri, a inițiat „dârâmarea… unor mulțimi de prăvălii ruinate, învechite, acoperite cu șindrilă, a construit bulevardul, grădina publică”. Tot el s-a ocupat și de înființarea Cimitirului Central unde și-a îngropat tânăra soție, în anul 1887.Pentru că populația opunea rezistență pentru înhumări în noul cimitir… a înmormântat-o în acel cimitir (central).” iAstăzi, mormântul Eleonorei Dumitrescu din Cimitirul Central, primul mormânt din cimitir, cu greu poate fi identificat. Vor dispărea în anii următori și celelalte monumente funerare din veacul al XIX-lea care mai există, din cauza faptului că ele nu sunt trecute pe Lista Monumentelor Istorice, iar administratorul cimitirului, Primăria Târgoviște, nu manifestă vreo preocupare pentru mormintele defuncților care nu mai au urmași care să le îngrijească.

Revenind la primarul Vasilache Frumușica trebuie menționat că lui îi datorăm în mare parte înființarea bulevardului Gărei, artera care urma să lege strada Libertății de Gara Ciocârlan nou înființată, denumirea aceasta fiind a grădinii care se afla înainte în zonă. Despre grădina Ciocârlan avem câteva date păstrate în arhiva Lăzărescu – Tănase, puse la dispoziție de doamna prof. Catrinel Lăzărescu – Tănase: “Iată câteva însemnări ale mamei despre Grădina Ciocârlan pe care i le-a furnizat nașul Ionel Nicolaescu, aflate de la tatăl său, Constantin Nicolaescu. Grădina a fost în proprietatea lui Vasile Cosma. A fost cumpărată prin licitație publică de către Constantin Nicolaescu. Era o grădină cu pomi seculari, cu stejari bătrâni. S-a gândit să o ofere Primăriei care să o transforme în parc sau grădină publică. L-a rugat pe Ghica Simionescu care era secretarul Prefecturii să intervină pe lângă prefectul conservator, George Cair. Acesta a refuzat. Atunci, Constantin Nicolaescu a parcelat-o trasând o linie de mijloc. Parcela care a devenit Bulevard și cea de pe strada Ciocârlan au fost vândute cu trei, patru mii de lei parcela. Lotul lui Bruneanu , cumpărat de la Constantin Nicolaescu. Compania de Jandarmi, probabil sediu, un fost han vândut Jandarmeriei din motive politice.” (1)

Încă de la alegerea locului pentru gară s-a stabilit că în fața noii gări va fi trasat un bulevard, primele discuții fiind, așadar, încă din anul 1885.

„Noua arteră urma să se deosebească de toate celelalte. Dreaptă, cu trotuare largi, având plantați castani de o parte și de alta, a solicitat un mare efort financiar. Ideea a fost reluată în 1894, iar construcția bulevardului s-a început în 1896 și s-a terminat în 1897, când s-au instalat 60 de felinare și 25 de bănci.”ii

Bulevardul avea lungimea de 972 de metri și lățimea de 22 de metri, suprafața totală fiind de 21.384 mp. Arhitectul Nicolae Bruneanu este cel care și-a oferit dintâi serviciile pentru întocmirea planurilor noului bulevard, acestea fiind completate apoi de noul inginer al orașului, A. Condros.

Pentru trasarea bulevardului, la fel cum s-a întâmplat și cu construcția gării și a liniei ferate, au fost făcute exproprieri. Numai pentru construirea noii artere s-au făcut în anul 1895, 24 de exproprieri pentru care s-a achitat o sumă totală de 55 de mii de lei. Doi proprietari au acceptat să doneze gratuit terenurile numai spre a-și aduce aportul la realizarea acestui deziderat, „pentru că bulevardul era în folosul comunei, iar mijloacele ei erau restrânse”.

Pe 12 ianuarie 1895 a avut loc ședința Consiliului Comunal prezidată de Vasile Dumitrescu, în care principalul proiect dezbătut a fost Bulevardul.

Atenția principală în cadrul ședinței Consiliului Comunal a fost îndreptată spre „planul Bulevardului” care urma să fie supus aprobării Ministerului de Interne. Cu aceste prilej, ajutorul de primar I. Stematiu sublinia că „niciodată n-a simțit o mai mare mulțumire decât atunci când a văzut că se ia inițiativa pentru facerea acestui bulevard”. În concepția sa, realizarea aceasta „va schimba mult fața orașului nostru, care va avea un mare folos”. Făcând apel la consilierii prezenți solicita „a se admite deschiderea bulevardului, pe care neapărat îl vom avea” și ca semn de recunoștință către Majestatea Sa, în zilele căruia s-a restaurat și Mitropolia, să-i dăm numele de Bulevardul Carol I”. Considera că în acest fel vom merge „și noi înainte pe calea progresului”.iii

În 1896 au început lucrările de execuție, finalizate un an mai târziu, în 1897 pentru un deviz total de 102.000 lei. Bulevardul avea atunci 1140 de metri și se întindea de la Gară până la Palatul Diviziei, actualmente clădirea Arsenal. Au fost plantați 359 de castani sălbatici, fiind dispuși de o parte și de alta a bulevardului, pe câte două rânduri.În doar câțiva ani aleile pietonale erau umbrite de frumoșii arbori. Bordurile au fost făcute din piatră de Pietroșița, cioplită. Pe stâlpii de fontă s-au montat 60 de felinare de tinichea. La 8 aprilie 1898 s-a făcut și recepția lucrării. iv

Fiind considerat cel mai modern și frumos loc al orașului, tot aici s-a decis să fie așezat bustul în marmură al lui Ion Heliade Rădulescu, realizat de Frederick Storck în anul 1902, cu ocazia sărbătoririi a o sută de ani de la nașterea marelui Eliad. Monumentul fost amplasat la intersecția Bulevardului Carol I cu strada Tudor Vladimirescu. În 1972 a fost mutat în scuarul din fața primăriei unde se află și astăzi, într-o stare deplorabilă.

Trecând acum să vorbim despre bulevardul gării de sud, arătam că acesta a luat naștere la sfârșitul secolului trecut, când a luat ființă și stația de cale ferată, una dintre primele din țară, când Târgoviștea a fost legată de București prin drumul de fier. Plantat cu castani și îmbogățit cu aspectul deosebit de elegant al unor case ridicate în nu mulți ani pe ambele părți ale străzii, bulevardul a primit numele Regelui Carol I, sub domnia căruia a fost construit. În timpul comunismului, după anul 1950 s-a considerat că nu e bine să ne amintim că am avut o monarhie și denumirea a fost schimbată în aceea de bulevardul Castanilor. Din 1997 avem din nou un bulevard regele Carol I. De reamintit, pentru cei care nu știu, că la întretăierea cu str. Tudor Vladimirescu (actuală I. C. Brătianu) – deci la jumătatea bulevardului, se afla amplasat bustul lui Heliade Rădulescu, desființat tot de comuniști, și amplasat mai târziu în fața Mitropoliei”, ne explica în scrierile sale, memorialistul târgoviștean Theodor Nicolin.v

Primarul Vasile Dumitrescu Frumușica avea și el, până la venirea comuniștilor, o stradă care-i purta numele. viAstăzi nu mai are.

Trotuarele bulevardului au fost pavate abia în 1929. Marile schimbări își spuneau cuvântul. Contradicțiile dintre tradiție și modernism se întâlneau la tot pasul. Printre cei mai afectați erau birjarii, care se simțeau amenințați de concurența mașinilor. În plângerea adresată primarului se solicita suspendarea mașinii care făcea traseul către gară și cereau „să lase decât lor această direcție, altfel considerându-se a fi nedreptățiți”.” vii

În 1935 s-au luat noi măsuri pentru stabilirea locurilor de staționare a trăsurilor și autobuzelor, precum și viteza maximă cu care puteau circula. A fost interzisă circulația camioanelor, căruțelor, și autocaminoanelor încărcate pe strada Regele Carol al II-lea și pe bulevardul Carol I.

Bulevardul era mai cu seamă un loc dedicat promenadelor și evenimentelor orașului, unul dintre cele mai frumoase fiind și Bătaia cu flori. Despre atmosfera de pe bulevard din perioada interbelică știm din relatările unui alt memorialist târgoviștean, Corneliu Popescu.

Bulevardul Castanilor, plin de flori, mai ales primăvara, era frumos și atrăgător, ceva mai lung de un kilometru și jumătate, iar pe la jumătatea lui se înălța maiestuos statuia lui Heliade Rădulescu. Odată ajunși în oraș, lângă grădina publică, în fața primăriei se opreau trăsurile și mașinile, unde-și avea locul de staționare. Dacă plăteai ceva mai mult, te duceau până la tine acasă. (…)

În restul zilei, viața pe bulevard era foarte liniștită, treceau numai cei care locuiau sau vizitau pe cineva din această zonă și, de dimineață, ofițerii de cavalerie care se îndreptau spre Școala de Ofițeri, situată spre sfârșitul bulevardului, iar pe partea dreaptă puținii elevi ai Școlii Normale. Pe stânga și pe dreapta bulevardului, clădiri mari, frumoase și încăpătoare, în care locuiau câteva familii cunoscute în oraș ca avocații Pârjolescu și Iancu Alexandrescu, foști deputați averesecani, negustori înstăriți ai târgului, ca familiile Mocănescu și Balaban, după aceea inginerul Sachelarie, director la fabrică în Fieni, domnul Dimitriu cofetarul, inginerul Tomescu, omul de afaceri Zăgănescu, colonelul Stănescu de la Arsenal, Simone,un italian, familia Slavu întărită și foarte cunoscută. viii

Casa de Simon

Într-adevăr, în perioada 1900-1935, pe bulevardul Carol I au fost construite unele dintre cele mai frumoase construcții pe care le are astăzi Târgoviștea, 14 dintre acestea fiind opere ale meșterilor sau arhitecților italieni. ix Unul dintre cei mai prolifici arhitecți târgovișteni de origine italiană, Romano de Simon, are pe acest bulevard mai multe clădiri: Casa Gheorghe Tomescu (unde lucrările au fost conduse de un alt italian, meșterul Eralio Zinelli), Casa Nachmias Ghidale ( a cunoscutului negustor evreu), Casa Balaban, Casa De Simon, Casa Perovici, Casa Băncii Albina. La acestea se adaugă edificii precum: Casa lui I. D. Vrăbiescu la care constructor a fost Angelo Pola, Casa Anei Scarlat Mihăilescu unde arhitect a fost Francesco Venchiarutti și altele asemenea construite tot pe bulevard.

Multe edificii ridicate de meșteri italieni la sfârșitul secolului al XIX-lea au ca specific elemente de arhitectură și decorații neoclasice, de influență italienească, uneori intersectate de motive decorative susținând frontonul, cu monograma proprietarului și anul construcției. De o parte și de alta a intrării centrale sunt scările, (peronul), a căror curbură invită să parcurgem eleganța arhitecturii. Suprafața exterioară este deseori modulată de registre dreptunghiulare, constituind trecerea de la plinul arhitecturii, la ferestrele cu ancadrament bogat ornat, marcat central cu un cap de îngeraș („putti”); în partea superioară, sub acoperiș – un șir de cornișe încheie paginația exterioară a clădirii. Planul, în mare parte, este același, un vestibul spațios la intrare, cu încăperi dispuse de ambele părți. Vestibulul este pictat, adesea în întregimea, în ulei pe întreaga suprafață, inclusiv plafonul. Registrul inferior imită lambriul, în tonuri adecvate de brunuri, iar mai sus, pe o suprafață extinsă de tonuri deschise, apar motive vegetale compartimentate în panouri dreptunghiulare. În toate încăperile se observă o atenție deosebită acordată pictării pereților plafonului, separarea pereți-plafon fiind marcată prin chenare care imită elemente de arhitectură, în diverse tonuri. (…) La clădirile boierești, multe luate de stat după instaurarea comunismului, s-au practicat modificări ulterioare, care au afectat aspectul inițial. Totuși, în unele dintre ele regăsim, încă, ceva autentic: fragmente de pictură, sculptură; sobe de Meissen, de influență Art Nouveau; plafoane cu rozeta din mijloc și dalele de la intrare, având imprimat cuvântul SALVE, desigur opera mozaicarilor italieni.”x

Din păcate, pe Lista Monumentelor Istorice nu figurează decât cinci case de pe bulevardul Carol I: rectoratul Universității „Valahia”, la numărul 2 (casă de secol XX), casa Balaban la numărul 3, construită în 1925, casa Mocănescu la numărul 5, din 1905, casa Sachelarie din același an, aflată la numărul 7 și casa Traian Andor de la 1900, situată la nr. 13-13A. La acestea se adaugă fosta Școală de Cavelerie înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice cu anul construcției, 1920.

Toate celelalte clădiri edificate în perioada 1900-1935 au ca unică protecție asigurată prin Legea Monumentelor Istorice Ansamblul Urban Carol I, care figurează pe LMI cu ambele fronturi de clădiri care datează de la finele secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Cât de bine sunt protejate s-a văzut în ultimii ani. Dacă la 1900 nu se putea gândi cineva să construiască de-a lungul bulevardului fără a respecta condiții de aliniament și o arhitectură elaborată, în ultimele trei decenii construirea pe bulevardul Carol I nu s-a mai supus niciunor reguli. Au dispărut case vechi și au apărut în loc, cele noi, fără niciun stil arhitectural, înghesuite și lipsite de minime reglementări urbanistice.

Unele dintre casele vechi au fost foarte prost restaurate, cum este cazul mai recent al Casei Tomescu, acum cu un nou gard care împarte curtea și sluțește fațada edificiului. Alte case vechi superbe, în stil neoromânesc, stau în umbra unor chioșcuri și anexe ridicate pe trotuar, care ies din firescul aliniamentului vechi, obturând vizibilitatea către clădirile care altădată erau mândria orășenilor. Nu doar clădirile au avut de suferit, ci și arborii. Din cauza toaletărilor prost făcute în ultimele decenii, dar și din lipsa oricărei viziuni de întinerire a bătrânului bulevard, nu mai avem astăzi decât jumătate din numărul inițial de castani, iar cei mai mulți dintre ei sunt bătrâni și uscați. În urmă cu vreo doi ani, după apariția unor materiale în care semnalam faptul că ne mor castanii pe bulevardul Carol I, Primăria Târgoviște s-a încumetat să mai planteze câțiva castani, motiv de supărare pentru unii dintre noii proprietarii ai caselor de pe bulevard care au amenințat cu instanța de judecată pe motiv că un castan ar fi prea aproape de gard. Pe alți proprietari, ce-i drept, nu i-a deranjat nimeni cu plantarea castanilor în locurile unde au fost, astfel că acum sunt porțiuni întregi din bulevard fără vreun copac. Fără castanii lui sălbatici bulevardul va fi doar o stradă ca multe altele, unde traficul intens și arșița soarelui nu te mai îmbie să mergi la pas pentru a admira casele vechi, atâtea câte se vor mai păstra. Nici zona Gării nu-și mai află armonia după construirea unui sens giratoriu imens care obturează clădirea monument istoric. Lângă el se vede și vechiul rond de flori, care nu impacta vizual asupra clădirii. Acum vedem acolo două „sensuri”, dovada non-sensului care guvernează în zilele noastre.

 

iMihai Oproiu, Corina Andrei, Târgoviște. Evoluția administrativă a municipiului între secolul al XV-lea și 1947, editura Zven, Târgoviște, 20019, p. 174.

iiHonorius Moțoc, Mihai Stan, George Coandă, Victor Petrescu, Alexandru Boriga, Enciclopedia orașului Târgoviște, ediția a II-a, editura Biblioteca, Târgoviște, 2012, p. 16

iiiIdem I, pp.194-195

ivIdem iii, p.116

vTheodor Nicolin, Târgoviștea mea, editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000, pp. 94-95

viIdem ii, p. 117

viiIdem i,p. 325

viiiCorneliu Popescu, Bulevardul Castanilor, editura Bibliotheca, Târgoviște, 2005, p. 60

ix Gloria Gabriela Radu, Monica Sângeorzan, Constructori italieni la Târgoviște, în Valachica, Studii și cercetări de istorie, imprimeria Coresi, București, anul 1997, pp. 266-290

xIdem ix, p. 274

  1. Arhiva Catrinel Lăzărescu-Tănase, însemnările Sofiei Lăzărescu.

Construcție care acoperă fațada unei case în stil neoromânesc și ocupă o parte din trotuar.

 

 

Casă în stil neoromânesc
Noul stil al caselor de pe bulevard

Casă recent restaurată

 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn