CATRINEL LĂZĂRESCU TĂNASE: VISE ȘI PREMONIȚII

Despre vise si întâmplări premonitorii, trăiri și experiențe personale.

Dumnezeu m-a înzestrat cu darul de a primi prin intermediul viselor, mesaje din Lumea de dincolo. Se pare ca acest dar l-am moștenit de la mama mea Sofia, căci si ea primea mesaje pe care le interpreta si de cele mai multe ori se adevereau.

De-a lungul vieții mele, am constatat că aceste semnale le primeam și le primesc spre dimineață, cu precădere duminică spre luni. Punând cap la cap aceste vise, am creat o simbolistică cu care rar se întâmplă să dau greș, adică să nu se adeverească întocmai.

Cele semnificative, spre deosebire de celelalte, le țin minte chiar după zeci de ani ca și când am vizionat recent un film, iar unele scene mi s-au impregnat pe retină. Sunt semnale care mă avertizează, că în viața mea sau a unor rude, prieteni sau cunoștințe, se vor petrece unele evenimente tragice sau fericite, succese, împliniri.

Unele vise s-au repetat succesiv, ca un laitmotiv, ca niște semnale de alarmă. Am să aștern pe hârtie câteva care mi s-au întipărit în memorie toată viața. Încep cu unul care s-a petrecut cu zeci de ani în urmă. Îmi pregăteam lucrarea de licență și eram epuizată după o lună de zile de stat în Biblioteca Academiei de dimineața până seara.

Mă hotărâsem să amân susținerea. În noaptea aceea, am visat că mă aflam în casa bunicii materne, o femeie foarte credincioasă care m-a iubit foarte mult și pe care o pierdusem când aveam 10 ani. Priveam pe geam și deodată în fața ochilor, a apărut un câmp în curtea casei sale pe care se aflau aprinse sute de lumânări. M-am trezit recomfortată, optimistă, hotărâtă să mai fac un efort ca să termin lucrarea și am reușit.

Tot legat de bunica mea, am avut alt vis, extrem de semnificativ. Se făcea că mă aflam în dormitorul ei, împreună cu mama și cu fratele meu, într-o cameră care avea geam și ușă cu ieșire directă afară in curte. Pe geam se zărea întunericul nopții. Deodată a apărut bunica. Noi ne aflam în mijlocul camerei. Ea și-a întins bratele care s-au alungit și ne-a cuprins pe toti trei protector ca si când ar fi îmbrățișat un copac.

Am stat așa o perioadă în care la un moment dat, am observat prin geam că se crăpa de ziuă. Atunci și-a desprins brațele și ne-a zis „acum trebuie să plec”. Am petrecut-o până la ușă. A ieșit și deodată a prins aripi. Am ridicat ochii spre cer și imediat a apărut un car înconjurat de norișori, tras de doi cai albi. În picioare, mânând caii, se afla bunica mea, tânără, îmbrăcată în voal roz, diafan.

M-am trezit și am reflectat îndelung. Am ajuns la concluzia că fiind un om extrem de credincios, generos, a crescut atâția copii câți i-a dat Dumnezeu, a ajuns în Rai.

Toată viața mea, am simțit că spiritul ei ne-a protejat și ne protejează. În momentele grele din viața mea, când mă rugam lui Dumnezeu să trec peste ele, am invocat și ajutorul ei.

***

Era în anul 1991 când trebuia să depun la Primăria Târgoviște, conform prevederilor Legii nr.18, acte doveditoare, revendicând un loc de casă pe care mama îl primise prin act dotal. Eram presată de termenul limită de depunere întrucât nu găseam, actul deși răscolisem peste tot. Eram disperată. În noaptea care a precedat ultima zi de depunere a actului, le-am visat pe bunica și pe mama că se aflau în biserica pe care o frecventau și îmi înmânau un buchet imens de garoafe roșii, (veste mare cu bucurie) , având amândouă o mină foarte veselă.

M-am trezit și am început să caut din nou. Zadarnic se făcuseră orele 15 și la 16 se termina programul la primărie. Deodată, mi-am aruncat ochii asupra unei cereri pe care mama o făcuse cândva, invocând numărul actului și data când a fost emis. M-am repezit să scriu cererea de retrocedare, menționând numărul actului. Am fugit și pe ultima sută de metri, am depus-o sub rezerva aducerii actului pe care îl voi obține de la Arhivele Statului. Și în felul acesta am primit terenul.

***

Timp de 9 ani am făcut naveta Gherghani – Bucureşti, coborând de obicei la gara Basarab. În toamna anului 1977, făcusem cerere de întrerupere a activităţii în vederea creşterii copilului care avea aproape 5 ani. Într-o noapte visez că paralel cu gara, peste o apă se afla o punte pe care am parcurs-o spre Bucureşti.

S-a întrerupt filmul şi se făcea că mă aflam într-o sală superbă de dans (filmul era color), iar eu eram îmbrăcată într-o rochie vaporoasă şi valsam cu cineva.

La un moment dat, partenerul de dans m-a înălţat aşa cum se întâmplă în baletul clasic. M-am trezit gândindu-mă că voi trece peste un obstacol şi că ceva frumos mi se va întâmpla. În curând am găsit un anunţ în ziar şi în urma unui concurs am ocupat un post la Casa Centrală a Armatei, azi Cercul Militar Naţional. După angajare, am constatat cu stupoare că sala de bal din vis, era somptuoasa sală de Marmură a Cercului Militar Naţional pe care nu o văzusem în viaţa mea.

***

L-am crescut pe nepotul meu Matei de la 5 zile. Între noi s-a creat o afecţiune puternică, o legătură aproape telepatică, căci fiecare dintre noi, simțim atunci când celuilalt nu-i este bine, că i s-a întâmplat ceva rău. Într-o noapte când Matei avea aproape 3 ani, am visat că peste Ialomiţa, spre Valea Voievozilor, unde vara îl duceam zilnic pe Matei, nu mai era podul de acces, ci o punte îngustă, instabilă, fără balustradă, înconjurată până la marginea ei de o apă neagră, vijelioasă.

Eu îl ţineam strâns de mână pe Matei, parcurgând-o cu mare greutate întrucât puntea căpătase balans. Am reuşit în final să ajungem la mal. M-am trezit înfiorată, convinsă că ceva rău ni se va întâmpla şi aşa a şi fost. Curând Matei s-a imbolnăvit fiind în primejdie de moarte întrucât medicul ne-a spus că dacă mai întârziam o zi fără spitalizare, se întâmpla tragedia. A făcut o pneumonie interstițiară care nu are simptome clasice, se depistează doar radiologic, am stat cu el în spital timp de 2 săptămâni.

***

Era sfârşitul anului 1989. Se făcea că mă aflam în pridvorul casei de vacanţă din Valea Voievozilor şi priveam spre nucul aflat în faţa acesteia. Pe jos se aşternuse o zăpadă sclipitoare de circa 50 cm. Deodată, dinspre nuc au apărut 2 păuni cu penajul complet negru, unul mai mare şi altul mai mic. Au zăbovit circa un minut în faţa casei, după care au luat-o la goană spre dealul din spatele acesteia. Eu am ieşit afară şi am început să mănânc zăpadă (bucurie, sănătate) . M-am trezit şi pe moment n-am găsit semnificaţia visului. Cheia a venit la câteva zile. Începuse Revoluţia şi cred că aţi recunoscut personajele.

Trebuie să vă relatez faptul că aproape cu un an în urmă, „tovarăşul” făcuse o vizită cu elicopterul în zonă. Acesta aterizase chiar pe coama dealului care străjuieşte proprietatea noastră. Se zvonise faptul că hotărâse să închidă Mănăstirea Dealu, să facă un lac, iar în cele două case ale noastre, să instaleze Gospodăria de partid. Dacă nu venea Revoluţia, probabil că planul său diabolic ar fi fost pus în aplicare.

***

Cu câteva zile înainte de declanşarea cutremurului din 4 martie 1977, soţul meu se afla internat la Spitalul Cantacuzino în urma unei crize acute de litiază colecistică. Urma să fie operat. Două nopţi la rând am visat că îmi cădea verigheta de pe inelar, semn de mare primejdie, de despărţire. În seara de vineri 4 martie, după terminarea seismului, am sunat înnebunită la spital întrucât soţul meu se afla la reanimare. Am aflat că nu s-a întâmplat nimic rău acolo decât faptul că un pacient, de groază a fugit din sală cu perfuzii cu tot. Se pare că Dumnezeu l-a mai îngăduit, dar se aflase totuşi într-o mare primejdie.

***

Cele mai puternice vise le-am avut în preajma morţii mamei mele, în vara anului 1985. Câteva nopţi la rând, obsesiv, eu, mama şi fratele meu căram la gunoi din casa unde locuiau împreună, lăzi cu cioburi (în simbolistica mea, nenorocire) . Alt vis. Se făcea că eram într-un autobuz îmbrăcată în rochie de mireasă. La un moment dat, acesta a oprit în faţa Spitalului Judeţean Târgovişte, exact acolo unde a murit mama. Am coborât ajutată de un ofiţer în uniformă (veste) . Alt vis. Se făcea că avea loc o nuntă, iar mireasa îmbrăcată în alb eram eu şi ginere era fratele meu. Deci, mă căsătoream cu fratele meu. Lângă mine, se afla mama foarte slabă, palidă şi foarte tristă, iar în spatele ei, lipită de ea ca o scândură, o femeie hidoasă (moartea) .

Eu plângeam şi spuneam mamei: „du-te şi spune-i lui Gigi (soţul meu) despre nuntă căci eu nu pot să îi spun că mă mărit cu altcineva”. Alt vis. Se făcea că la poarta cimitirului unde a fost înhumată mama, se afla o casă neterminată de roșu (moarte) . Eu stăteam în fata canatului unde trebuia montat geamul și priveam spre locul de veci. Deodată a apărut o viitură, o apă neagră, păcură, vijelioasă, aducând cu ea pe fratele meu gata să se înece. I-am întins mâna şi cu greu l-am scos din apă. După câteva zile, la 1 august mama a murit subit.

După ziua înmormântării, epuizată din cauza momentelor grele prin care am trecut şi a nopţilor nedormite, am aţipit. Se făcea că pășeam pe globul pământesc aşa cum ni-l închipuim noi, Planeta albastră. Auzeam o muzică celestă, nepământeană. Mii de glasuri cristaline, îngereşti m-au învăluit total. S-a rupt filmul color şi a apărut o nouă secvenţă. Pe un drum prăfuit flancat de o pădure, păşea mama în picioarele goale.

Am realizat când m-am trezit că era îmbrăcată cu aceleaşi haine cu care a fost transportată la spital, iar la picioare avea mici rosături de la pantofii care probabil o strânseseră în drumul parcurs de la Bucureşti la Târgovişte.

***

Trecuseră câteva luni de la moartea mamei. Se făcea că mă aflam în semi-întuneric într-o cameră străină, aşezată pe marginea unui pat. Deodată a apărut mama care mi-a spus: „Am venit să stau cu tine”. Filmul s-a rupt şi a apărut o altă secvență. Eram pe stradă cu mama care mi-a zis: „vino să îţi arăt unde m-am mutat”. Am ajuns în faţa unei parcele de circa 150 m pătraţi, îngrădită cu borduri de ciment unde se aflau nişte copaci nepământeni, încărcaţi cu zeci de fructe în zeci de culori. Părea gradina Raiului. Se auzeau triluri de păsări, într-o deplină armonie. Am ridicat ochii spre cerul care era azuriu, împodobit cu norişori alburii. Apoi mama a dispărut. M-am trezit şi am realizat că în zorii zilei începuse ziua mea de naştere, iar mama venise să stea câteva momente cu mine.

***

Am să vă relatez acum un vis pe care l-am avut şi care s-a repetat obsesiv, legat de accidentul aproape mortal pe care l-a avut soţul meu pe data de 31 mai 1989. Două săptămâni la rând, înainte de accident, am visat aceleaşi scene ca un laitmotiv. Eu, mama şi soţul meu căram dintr-o maşină frigorifică, carcase de carne (porci tăiaţi pe jumătate) , pe care le aşezam în cuierele de la măcelărie (boală grea). În urma accidentului, soţul meu a fost operat de trei ori şi a stat aproape trei luni în Spitalul de urgenţă.

***

În vara anului 1989, după examenul de admitere al Ralucăi la liceu, am plecat în vacanță spre mănăstirile din Moldova. În noaptea dinaintea plecării, am visat că mă aflam într-o curte străină. În faţa mea era un gard despărţitor de o altă curte, iar accesul spre aceasta se făcea printr-o portiţă. Dincolo de gard, a apărut mama. M-am îndreptat spre portiţă ca să ajung la ea. Atunci mama a scos un strigăt disperat: „nuuuu….!”. Eu am insistat şi am trecut dincolo prin portiţă. Pe jos se afla cadavrul unei fete, complet dezbrăcată, plină de sus până jos de răni şi pete roşii. Am plecat şi m-am spălat pe mâini la cișmeaua care se afla în curte. În timpul excursiei, fiica mea a avut o puternică reacţie alergică. Tot corpul i s-a acoperit cu răni şi avea o mâncărime insuportabilă. Ani de zile a urmat acel calvar, căci diagnosticul a fost de dermatită atopică, despre care doctorii au spus că nu se cunoaşte cauza, că apare şi dispare când vrea ea. Am reflectat asupra visului şi faptul că m-am spălat pe mâini mi-a dat speranţa că o dată şi o dată, se va vindeca. Şi aşa a fost. Acum boala a dispărut complet.

***

Am să vă prezint acum două vise premonitorii pe care le-am avut cu câteva zile înainte de a muri subit fratele meu. El lucra ca asistent medical în momentul cutremurului din 1977, la Staţia de salvare Târgovişte. A fost detaşat la Bucureşti unde printre altele, a transportat morţi şi răniţi de la blocul Scala. Printre ruine, a găsit o iconiţă deteriorată, cu Maica Domnului, a reparat-o pe la colţurile care erau distruse. A îndrăgit-o foarte mult şi toată viaţa lui a simţit că se află sub protecţia acesteia. Cu câteva zile înainte de a muri, două nopţi la rând am visat că aceasta icoană cădea de pe perete, iar eu o puneam la loc (pierderea protecţiei divine pe Pământ) . Cu două zile înainte de a muri, am visat că în dormitorul lui a intrat o băbuţă mică de statură, cu o figură blândă, legată la cap cu o basma albă. A tras sertarul unui dulăpior, din care a scos un mosorel din lemn, pe care a depănat de două ori un fir de aţă. Apoi, a pus mosorelul la loc şi a dispărut. Atâtea zile a mai trăit fratele meu. Aşa se şi spune în popor: „S-a terminat ața vieţii după mosorel, adică zilele omului”.

***

Cu o săptămână înainte de a muri, soţul meu, când nici nu bănuiam că ni se va întâmpla nenorocirea, el aflându-se într-o stare bună de sănătate, am avut două vise prevestitoare. Într-una din camerele locuinţei din Bucureşti, avem o jumătate de perete, plină cu icoane moştenite de la bunici şi străbunici. Este locul în care ne făceam zilnic rugăciunile. Două nopţi la rând am visat că aceste icoane dispăruseră, rămăsese doar una mai mică a Maicii Domnului. Înainte de a se interna soţul meu în spital, am visat că mă aflam în faţa Spitalului Victor Babeş unde a murit şi ridicam de pe trotuar o batistă de doliu, albă, tivită cu o bentiţă neagră.

***

După câte v-am mai spus, se întâmplă să visez şi în legătură cu alte persoane, cunoscuţi sau vecini, prieteni. Eram la Târgovişte, vara şi am visat că mă aflam în locuinţa de la Bucureşti în faţa oglinzii din hol, îmbrăcată de sus şi până jos în negru, având la gât o eşarfă roşie (veste).

I-am spus fetei mele Raluca: „mă duc să-i fac o vizită Ilenuţei (o vecină şi prietenă) căci m-a invitat ”. M-am trezit. Nu mai ştiam de multă vreme nimic despre ea, căci vara mi-o petreceam la Târgovişte. Am rugat-o pe Raluca ce se afla la Bucureşti, să se intereseze dacă s-a întâmplat ceva rău cu ea, doarece în minte îmi încolţise o presimţire sumbră că a murit. Şi aşa a fost, murise cu o zi înainte.

***

Un alt vis pe care l-am avut tot la Târgovişte, spre dimineaţă. Se făcea ca o voce masculină îmi spunea: „ a murit Gabi Mihaescu” , istoricul târgoviştean, o veche şi dragă cunoştinţă. M-am trezit şi i-am telefonat Miticăi Bulei rugând-o să se intereseze. Mi-a spus că ştia că este bolnav. După o oră, mi-a telefonat spunându-mi că este adevărat, că murise chiar în ziua aceea. Vis-a-vis de apartamentul meu din Bucureşti, am avut doi vecini dragi mie, Catarina şi Simion Mera. Doi ardeleni din Tara Moţilor, oameni simpli, credincioşi, de un mare bun simţ. Au murit unul după altul, lăsând în urmă patru copii, toţi cu studii înalte.

Se făcea că era ziua de Crăciun. Am sunat la uşa lor, mi-au deschis şi când am intrat, peste tot erau numai brazi împodobiţi feeric, iar în camere, mese întinse, foarte abundente, pline cu bunătăţi. O dovadă că ajunseseră foarte bine în lumea de dincolo, întrucât ca pământeni au fost oameni cu frică de Dumnezeu, generoşi şi au făcut numai bine.

Am să vă relatez acum câteva exemple, dovezi ale faptului că cei dragi din lumea de dincolo, ştiu totul despre noi, că ne ajută, dar şi că ne aşteaptă, atunci când ne vine vremea pentru „ Marea Trecere ”.

În anul 1987, în urma Decretului de expropiere nr. 10, casele noastre moştenite de la bunicul Iorgu Lăzărescu, se aflau pe lista neagră, supuse demolărilor.

Fratele meu fusese înştiinţat că i se va da o locuinţă cu două camere la marginea oraşului, în condiţiile în care ne demolau patru imobile, iar în blocurile construite în centrul oraşului, primeau repartiţie cei demolaţi la periferie. La sfârşitul anului 1989, fratele meu împachetase toate lucrurile, urmând ca la întâi ianuarie 1990 să se mute. Într-o noapte, o visez pe mama, care îmi spunea: „vino să îţi arăt unde s-a mutat Adrian”.

În holul de la intrare, pe peretele din fund, apăruse o uşă pe care mama a deschis-o şi a pătruns într-o încăpere care se situa ca anexă în spatele casei. Mama a ieşit şi a zburat apoi prinzând aripi.

I-am telefonat fratelui meu, spunându-i că după părerea mea, în urma visului, el nu se va muta din casă. Nu-i venea să creadă. Aşa a şi fost. A venit Revoluţia şi el a rămas în casă, căci acestea ca şi oamenii, au soarta lor.

***

Cu câteva zile înainte de a muri mama, am dormit împreună cu ea în casa noastră de vacanţă din Valea Voievozilor. Toată noaptea ne-a chinuit ţipătul sinistru al unei păsări de noapte, prevestitoare de moarte, după tradiţia populară – cucuveaua, instalată într-un brad de lângă casă. De două ori a încercat soţul meu să o zburătăcească cu pietre, dar n-a fost chip să o alunge, de fiecare dată a revenit. Când s-a trezit, mama mi-a spus îngândurată „ am visat-o pe mama (bunica mea) care îmi spunea plângând, îmbrăţişându-ne amândouă, ce dor mi-a fost de tine.” La câteva zile a murit.

***

Soacra mea, cu trei zile înainte de a muri, mi-a povestit un vis premonitoriu pe care l-a avut. Se făcea că a ajuns în faţa unei case necunoscute, în pragul căreia se afla socrul meu, îmbrăcat în ginere, cu frac. Ea l-a întrebat: „ a cui e casa aceasta?” iar el i-a răspuns: „ a noastră şi a copiilor noştri ” . Uitându-se înspre mine, ea mi-a spus: „ te pomeneşti că mor şi eu ” şi aşa a fost, la trei zile a murit, socrul meu o aştepta în prag.

***

Fratele meu care a fost foarte legat sufleteşte de mama, nu visa nimic semnificativ dar mă întreba mereu: „ ai mai visat-o pe mama?” . Cu câteva zile înainte de a muri (venisem să îi sărbătorim ziua de naştere, 21 iunie – pe 30 a murit) mi-a spus: „ am visat-o pe mama, mă strângea în braţe şi plângea”.

***

Soţul meu, cu o săptămână înainte de a muri, mi-a zis îngândurat: „ nu ştiu ce se întâmplă, dar de la o vreme, îi visez pe toţi ai mei. ” Îl aşteptau. Şi eu l-am visat pe cel mai bun prieten al lui, dr. Dan Vasiliu, plecat de multă vreme, care mi-a spus: „ unde e Gigi, spune-i că îl aştept la locul ştiut de noi ”.

***

Şi acum, un exemplu despre ajutorul pe care, unele spirite îl dau celor rămaşi pe Pământ. Soacra mea mi-a relatat un vis pe care l-a avut pe vremea când soţul meu era elev intern la liceul din Târgul Mureş, datorită serviciului pe care socrul meu îl făcea în împrejurimi. Ea se afla la Sascut la părinţi. A visat că o femeie îmbrăcată în alb, cu o voce imperativă i-a spus: „ du-te imediat, acum să te duci la băiat ”. S-a trezit îngrijorată, a luat trenul şi când a ajuns la internat, l-a găsit pe soţul meu singur, în dormitor (ceilalţi elevi plecaseră în ziua aceea în vacanţă) , cu febră mare, bolnav de scarlatină. L-a internat imediat în spital.

***

O să vă relatez acum, întâmplări şi vise care scot la iveală existenţa unui personaj din lumea de dincolo, care se pare că are o misiune specială. E vorba de un moş. Ilenuţa, vecina şi prietena mea de la Bucureşti, mi-a relatat o întâmplare din copilăria sa, petrecută în Oltenia, la Pleniţa, după cum urmează: bunica ei maternă trăgea să moară. Cele două fete ale ei, mama şi mătuşa au întors-o din drum, dându-i să bea apă şi frecţionând-o. Atunci bătrâna a intrat într-un fel de transă, privind spre un colţ al camerei şi relatând ceea ce vedea pe un ecran invizibil. Prin faţa ochilor săi, se perinda o mulţime de oameni dispăruţi din sat, evocaţi de ea prin cuvintele: „ uite-l şi pe cutare, uite-l şi pe cutare”. Când fiicele ei şi-au dat seama că pot afla ceva despre lumea de dincolo, au început să o întrebe. Ea le-a raspsuns: „Nu mă mai întrebaţi, că nu mă lasă moşul ăsta să o spun ” , arătând cu degetul spre colţul camerei. A început apoi să gesticuleze, ca şi cum s-ar fi agăţat cu mâinile de ceva, ca să se sprijine. Întrebată de ce face aşa, ea le-a răspuns: „Dacă aţi ştii voi prin ce văi şi dealuri trec eu acum!”

Fetele au cerut precipitate ajutorul vecinelor, pentru a pregăti vasele mari în care se fierbea mâncarea de pomană. Atunci bătrâna le-a spus că nu mai moare decât joi. Le-a rugat să-i facă neapărat colivă, să-i dea de mâncare în strachină de lut şi cu lingură de lemn, ca să nu o frigă când va mânca, iar crucea de la cimitir să fie tot din lemn pentru a se odihni la umbra ei.

***

Şi acum, altă întâmplare relatată de mătuşa mea, cumnata mamei, legată de apariţia aceluiaşi personaj – moșul. Aceasta avea un frate, retras de pe front din pricina unei pneumonii, o formă gravă, pe vremea când nu apăruse penicilina. Doctorii i-au spus familiei că dacă va rezista în noaptea respectivă, sunt şanse de redresare. Cum s-a trezit, fratele ei după noaptea în care a traversat criza, i-a relatat faptul că a avut un vis. Se făcea că s-a dus în cimitir unde era săpată o groapă. Pe marginea gropii, stătea aşezat, bălăbănindu-şi picioarele în spaţiul rămas gol, un moş cu plete albe până la umăr. Acesta ţinea în mâini un registru. L-a întrebat: „ tu cine eşti? ” Acesta i-a spus numele şi că s-a prezentat. Moşul a început să îl caute cu degetul în registru. A ridicat capul şi a spus: „ pleacă, nu ţi-a venit rândul”. Fratele mătuşii mele a mai trăit mulţi ani după întâmplare: e o dovadă a celor spuse în popor: „ dacă ai zile, trăieşti ”

***

Şi iată că personajul misterios, „moşul”, apare din nou. Am făcut parastasul mamei mele de 40 de zile, împărţind mâncare şi haine. Convenisem în familie ca a doua zi, duminică dimineaţa, să vină din comuna Butoiu, o fată săracă cu doi copii, pe care îi creştea singură, botezaţi de mama şi fratele meu, să-i dăm de pomană mobila din dormitorul care fusese al mamei. Era ora 7 dimineaţa, cumnata mea dormea încă, iar eu m-am ocupat de întreaga operaţie. În timpul când eu mutam mobila în căruţa cu care venise fata, cumnata mea a avut un vis. Se făcea că mama era în dormitor şi cu o cârpă de praf în mână, ştergea zorită mobila. Lângă ea se afla un moş cu plete albe, care stătea pe un scaun tot cu un registru în mână şi care cercetându-l cu degetul, îi spunea mamei: „ hei, acuma ai de toate şi mâncare și haine și mobilă”.

***

Am să vă relatez acum , ultimul vis pe care l-am avut în anul 2021, care s-a adeverit întocmai. Se făcea că eram la Târgovişte, în curtea Vilei Zoia, despărţită de un gard de proprietatea vecinilor noştri, Vali şi Puiu (Cezar Constantinescu) . Priveam uluită spre casa lor care nu mai exista, decât nişte ruine cu urme de foc. S-a rupt filmul şi se făcea că eram în curtea lor, ştergând zorită de praf o masă rotundă neagră. De jur împrejurul acesteia se aflau pe caldarâm, glastre cu flori. După ce am aşternut o fată de masă albă, s-a rupt filmul şi a apărut o altă secvenţă. Eram aproape de poarta de la intrare. Se formase un şir indian de femei, care înaintau spre curte, cărora le strângeam mâna şi plângând le mulţumeam că au venit. M-am trezit înfiorată, căci după elementele pe care le-am visat, era clar că e vorba de moarte. Ştiam că e bolnavă, dar de când am vândut casa, nu mai aveam nicio veste despre ea. Am rugat-o pe cumnata mea, să se ducă să cerceteze. Era într-o joi. N-a găsit la poartă niciun semn că s-ar fi întâmplat ceva rău. Am rugat-o şi pe Mițica Bulei să se intereseze, deoarece Vali freceventa aceeaşi biserică cu ea. Duminică, am primit telefon de la Mitica care mi-a relatat faptul că sâmbătă avusese loc înmormântarea.

***

Dragii mei,

îmi întăresc convingerea că primim ajutor de la cei dragi, plecaţi de lângă noi în „ lumea fără dor ” . Soţul meu era un om foarte credincios, prin firea lui blândă, dar mai ales prin educaţia şi tradiţia familială, având în urmă generaţii de preoţi chiar şi un episcop. După parastasul de 40 de zile, l-am visat îmbrăcat în odăjdii de episcop, cu faţa radiind de fericire. S-au scurs de atunci aproape 3 ani şi cred că nu întâmplător, am constantat că în acest răgaz s-au dezlegat o mulţime de lucruri. Unele probleme care trenau de ani de zile şi care păreau insurmontabile, le-am rezolvat cu o uşurinţă uimitoare. Îl visez foarte des şi parcă o mână nevăzută aşează piesele la locul lor în puzzle.

Consider că nimic nu e întâmplător pe lumea aceasta, că toate sunt orânduite în universul cosmic, iar unele predestinate. Din experienţa mea îndelungată de viaţă, am observat că trei lucruri nu pot fi schimbate, oricât te-ai strădui, căci sunt stabilite de la naştere:

– câte zile avem de trăit;

-ce misiune avem fiecare pe acest Pământ;

– ce destin avem, adică cu cine ne însoţim.

Şi ţineţi minte – Dumnezeu dă fiecăruia după cum crede el şi binele şi răul, după criterii numai de el ştiute. Nu dă nimănui în locul altuia, deci e cazul să părăsim invidia.

Sunt convinsă că unii dintre dumneavoastră, citind aceste rânduri, mă veţi considera mitomană, că cele relatate sunt rodul unei imaginaţii bogate. Sunt conştientă că am întreprins un act de curaj atunci când m-am hotărât să le dau publicităţii, dar vă asigur că acesta este adevărul, nimic nu este inventat.

Poate unii dintre dumneavoastră, aţi avut sau aveţi experienţe asemănătoare. Mi-ar făcea plăcere să le aflu.

Catrinel Lazărescu Tănase