Ochii călătorului care străbate azi sudul Transilvaniei vor fi atrași, de pe drumurile care urcă dealurile, de turla cu țiglă smălțuită care se zărește din mijlocul orașului vechi Cibinnum sau Hermanstadt, iar pentru români, Sibiu. Este monumentala Catedrală Evanghelică închinată Sf. Maria, un edificiu în stil gotic, de dimensiuni impresionante în jurul căruia se află și astăzi, ca în vechime, orașul, întemeiat de coloniștii germani sosiți aici în veacul al XII-lea. Sașii au fost colonizați în Transilvania în timpul regelui maghiar Geza al II-lea (1141-1162), în mai multe etape. Regiunile din care au venit noii coloniști erau Flandra, Luxemburgul sau Germania.
Sașii, denumiți în documente cu termenul de saxones, au adus în aceste părți un model de oraș potrivit căruia în centrul așezării se afla biserica, în fața ei piața, iar în jur, locuințele celor mai de vază cetățeni ai orașului, statutul de cetățean fiind deținut numai de către cei care aveau o proprietate în oraș. Cercetările arheologice au indicat faptul că cele mai vechi construcții se aflau în Orașul de Jos, arheologii datându-le în jurul anului 1150. De asemenea, pe terasa înaltă a Cibinului, râul care străbate orașul, în Piața Huet și pe locul Catedralei Evenghelice se află nucleul orașului de Sus. Cea mai veche atestare documentară a așezării este din anul 1223 când apare sub numele de “satul lui Hermann” (“villa Hermanni”). Prima mențiune a orașului apare în 1366, “civitatis Cibinii”.
Biserica, edificată inițial ca biserică parohială, este atestată documentar în anul 1191 când a fost creată prepozitura Sibiului (Praepositura sancti Ladislai de Cibinio) pentru credincioșii catolici din sudul Transilvaniei.
Orașul s-a dezvoltat cu precădere după invazia mongolă din anul 1241, moment care a și impus construirea primelor ziduri împrejmuitoare cu rol defensiv.
“Sibiul medieval nu a primit o diplomă regală prin care să i se confere statutul de oraș, dar rolul Sibiului de centru religios, juridic și politic al sașilor a fost stabilit încă din primele decenii ale existenței sale. Faptul că teritoriul locuit de primii coloniști a primit numele de “provincia Cibinsiensis”, după numele latin al orașului, este grăitor în acest sens. În secolul al XIV-lea sunt menționate în documente instituții și libertăți ale Sibiului, ceea ce dovedește că deja putem vorbi despre o așezare urbană care îndeplinea multiple funcții politice, juridice și economice.”(1)
Nucleul principal al orașului este considerată, așadar, actuala Piață Huet, denumită astfel în secolul al XIX-lea, după Albert Huet (1537-1607) care a fost comite al Sibiului și jude regal.
“Forma Pieței Huet este determinată de pentagonul neregulat al primei incinte fortificate cu turnuri de apărare, dintre care Turnul de Poartă sau Turnul Preoților fusese cel mai important. Acesta se afla, probabil de la începutul secolului al XIII-lea, la sud-estul incintei și a funcționat și ca primul turn al sfatului. La sfârșitul secolului al XV-lea a fost reclădit și a mai funcționat ca sediu al sfatului până în secolul al XVII-lea. De atunci, împreună cu capela Sf. Ladislau făcea parte din complexul de locuințe al colegiului preoțesc, de unde și numele de Turn al Preoților păstrat până la demolare, în 1898. În nord-vestul pieței se mai află și astăzi Turnul secundar de poartă, datând din secolele XIII-XIV, care apăra accesul carosabil pietruit de pe domeniul spitalului, adosat incintei la nord. Actualul Turn al scărilor, probabil o reconstrucție din secolul al XV-lea, cu cele două niveluri defensive cu câte trei metreze verticale pentru arcași, transformat de la 1540 în spațiu locuibil, acoperă sosirea scării Turnului dinspre orașul de jos.” (2)
În zona actualei Piețe Huet se afla, încă din veacul al XIII-lea, un spital atestat documentar în anul 1292, a cărei biserică avea hramul Sf. Spirit. Acest tip de așezământ era întâlnit în toate orașele hanseatice. În 1380 a fost atestată școala de latină care se afla în colțul de sud-est al pieței, pe locul unde astăzi se află Colegiul Național Samuel von Brukenthal/ Brukenthalgymnasium. De asemenea, în secolele al XIV-lea și ale XV-lea sunt atestate în actuala curte a bisericii mai multe capele: capela închinată Sf. Ioan Botezătorul, Capela Sf. Iacob, capela Sf. Nicolae, capela Sf. Ladislau, aceasta din urmă fiind amenajată în 1592 ca bibliotecă a gimnaziului orășenesc, de către Albert Huet. Aici au fost aduse importante colecții de carte provenite din donații, dar și biblioteca Dominicanilor. Capela a fost demolată în 1898. Fondul de carte se află astăzi în Biblioteca Brukenthal. Unele dintre edificiile medievale aflate în imediata vecinătate a Catedralei Evanghelice au fost demolate cu prilejul amenajărilor din secolul al XIX-lea.
Biserica parohială Sf. Maria a fost edificată, în prima fază, în stil romanic, urmele acestui așezământ fiind găsite în săpătura arheologică și evidențiate cu prilejul celei mai recente restaurări a edificiului. Actuala biserică a fost edificată în secolul al XIV-lea, iar înfățișarea de astăzi se datorează, în mare parte intervențiilor făcute până cel târziu în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
“Deoarece biserica – care era, din secolul al XII-lea, și centrul prepoziturii autonome Sf. Ladislau a coloniștilor sași – devenise neîncăpătoare pentru populația crescândă a așezării, ea a fost demolată în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În locul ei a început construcția unei bazilici gotice, închinate Sf. Maria. Până în anul 1371 au fost terminate corul cu două travee și transeptul, sub influența atelierului de meșteri constructori de la mănăstirea cisterciană din localitatea apropiată Cârța /Kertz. În același timp au fost ridicate și primele niveluri ale clopotniței, așezate probabil pe un soclu romanic preexistent. Lucrările la nava bazilicii, care trebuia să se întindă de la transept până la piciorul turnului, au stagnat, aceasta rămânând neterminată. Lucrările au continuat abia după desființarea prepoziturii în 1424 și trecerea bisericii sub autoritatea parohiei orășenești: pereții exteriori ai navei centrale au fost înălțați cu 2,60 de metri, navele laterale pe jumătate terminate au fost demolate pentru a fi lățite, iar toată construcția a fost acoperită de o boltă în cruce pe nervuri. Aceste lucrări s-au încheiat în 1445. Nava centrală a fost prevăzută cu un acoperiș înalt în două ape, iar navele laterale cu acoperișuri într-o apă.” (3)
După desființarea abației cisterciene de la Cârța de către regele Matia Corvin între 1476-1474, toate proprietățile care aparțineau cistercienilor au fost trecute în posesia bisericii parohiale Sf. Maria din Sibiu. Acest lucru a permis noi lucrări de amenajare a așezământului.
În anii care au urmat biserica a căpătat înfățișarea unui complex edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; la vest de un transept, cu o navă centrală şi două laterale; în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave.
Turnul de vest cu cele patru turnuri poligonale în colțuri a fost adus la înălțimea actuală de 73, 4 metri în anul 1494. Despre înălțimea acestui turn ne povestește și o legendă pe care o află orice vizitator care merge în Sibiu sau în orașul Bistrița.
Legenda spune că saşii sibieni, vrând să înalţe pentru biserica lor cel mai înalt turn, au mers în delegaţie la comunitatea de saşi din Bistriţa, pentru a se inspira. Acolo au măsurat cu o frânghie înălţimea turnului bisericii, iar seara au fost invitaţi la ospăţ de bistriţeni. Îmbătându-i pe cei din Sibiu, meşterii bistriţeni le-au tăiat pe ascuns o porţiune din frânghie. Astfel turnul celei din Bistriţa a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu ai săi 75 de metri.
Chiar dacă nu a fost niciodată cel mai înalt turn din Transilvania, până astăzi turnul a rămas cea mai înaltă clădire din Sibiu. Turnulețele de colț “reprezintă însemnul drepturilor orășenești, inclusiv al aceluia de spadă”. (4) Ceasul încastrat în turn datează din 1881, este cel mai vechi din Sibiu și al doilea ca vechime din România.
“Astfel, la începutul secolului al XVI-lea, și biserica parohială din Sibiu va primi un portic deschis în dreptul portalului nordic (1509), iar mai târziu porticul portalului sudic, amintit în 1451, va fi înnoit. Acesta fusese probabil deja împodobit cu sculpturi de sfinți în partea superioară și pe laturi. În 1520, porticul va fi acoperit cu o boltă cu nervuri, stelată. Peste acest portic împodobit cu figuri de sfinți și cu o boltă de excepție, al cărui model este capela Sf. Venceslau a Catedralei Sf. Vitus din Praga, s-a construit o capelă foarte luminoasă, acoperită la rândul ei cu o boltă de gotic foarte târziu, cu nervuri curbate în spațial, în formulă florală (Schlinggewolbe), și cu o absidă în semicalotă în chip de scoică. Prin înălțarea turnulețului octogonal pe fațada de sud, care, de asemenea, poartă înscris anul 1520, se încheie această fază de construcție.” (5)
Acoperișul decorat cu țiglă glazurată colorată care formează un model în romburi își are, la rându-i, originile în secolul al XVI-lea. Biserica are o lungime de cca. 72 m, iar lăţimea este de cca. 22 m. Ferestrele păstrează și astăzi, unele dintre ele, motivul “bășică de pește” folosit în goticul târziu.
Interiorul poartă, de asemenea amprenta stilului gotic târziu, tavanul boltit acoperit cu nervuri fiind decorat cu chei de boltă cu motiv figural și vegetal. Atrage atenția motivul floral, reprezentat de o floare cu opt petale.
În centrul corului se află altarul principal în stil neogotic care datează din anul 1854, stilul neogotic fiind adoptat de mai toate bisericile evanghelice. Retablul a fost realizat într-un atelier vienez, având ca sursă de inspirație un tip de tabernaclu din Evul mediu mijlociu. În spiritul secolului al XIX-lea, retablul era foarte suplu și lasă să pătrundă prin el, lumina. Din aceeași perioadă, 1853-1855 datează întreg mobilierul liturgic neogotic: retablul neogotic cel suplu, amvonul și stranele.
Lângă altar, pe peretele nordic al corului, deasupra portalului sacristiei se află o monumentală pictură din veacul al XV-lea, anul 1445, semnată de Johannes de Rosenau, “Răstignirea lui Isus”. Este cea mai mare pictură din perioada goticului târziu din Transilvania.
“Meșterul Johannes a înfățișat în manieră impresionantă scena Răstignirii, în care se remarcă influențe olandeze și italiene. Fresca, lată de cinci metri și înaltă de aproape zece metri, are un cadru realizat în tehnica trompe l’oleil, care îi conferă și mai mult dramatism. Partea de jos, reprezentând baza Muntelui Golgota, este flancată de două figuri de ctitori și îl înfățișează pe Isus după gratii, arătându-și rănile. În rama ferestrei se pot distinge data și semnătura pictorului: Hoc opus fericit magister Johannes de Rosenau anno domini milessimo quadrigentesimo XVL (“Această lucrare a fost realizată de maestrul Johannes de Rosenau în Anul Domnului 1445”).
Pe latura nordică a navei principale se află patru epitafuri ale unor personalități ale Sibiului din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, lucrate în stuf și piatră sculptată, piese de o remarcabilă măiestrie.
Biserica a fost locul de odihnă veșnică pentru numeroase personalități ale Sibiului. Între anii 1496 și 1796, vreme de trei sute de ani, aici a fost principala necropolă a orașului destinată celor mai importanți dintre sibieni. Deși au fost interzise înmormântările în biserică încă din anul 1796, la moartea baronului Samuel von Brukenthal, în anul 1803, s-a făcut o excepție, trupul neînsuflețit al acestuia fiind depus în cripta amenajată lângă amvon.
Din anul 1853 pietrele funerare care acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii şi încastrate în zidurile ferulei, obţinându-se astfel o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în România.
Pintre cei care au fost înmormântați aici și a cărui lespede funerară se află expusă astăzi în ferulă, se află și voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău, fiu al lui Vlad Țepeș, ucis chiar pe treptele din fața intrării sudice a catedralei, când ieșea de la slujbă. Mihnea cel Rău era în relații foarte bune cu sibienii, alături de care copilărise, în perioada în care a locuit aici cu părinții săi. Este singurul român care a fost înmormântat în această biserică, printre atâtea figuri importante ale sașilor din Sibiu.
Catedrala tezaurizează importante obiecte de patrimoniu, unul dintre acestea este și cristelnița turnată în bronz, cu însemnări cu majuscule și minuscule l gotice, datată în anul 1438, operă a meșterului Leonhardus.
Impresionantă este și orga, nu doar pentru faptul că este cea mai mare orgă de biserică din România. A fost construită în 1672 de Johannes Fest, ulterior înlocuită în 1914-1915 cu un instrument al firmei Sauer din Frankfurt. Are 6 602 tuburi, 85 de registre și alte 85 de registre secundare. Păstrează însă prospectul din 1672, cel mai vechi din sud-estul Europei, sculptat de Sigismund Moss, pictat și aurit de Jeremias Stranovius și Paul Demosch. Statuile încorporate sunt tot din secolul al XVII-lea, întruchipând personaje care cântă la diferite instrumente: regele David la harpă, rapsodul Asaf la șofar (un instrument de suflat), doi pedestrași la cimpoi și la tobă, îngeri cu timpane și diverse instrumente de suflat.
Sunt numeroase minunile artei medievale care pot fi admirate în Catedrala Evanghelică din Sibiu, un edificiu cu puternică rezonanță culturală, un loc al memoriei cu o deosebită încărcătură istorică atât pentru sașii ardeleni, dar și pentru România, ca țară moștenitoare a patrimoniului săsesc de pe aceste meleaguri. În ultimii ani, catedrala a trecut printr-o nouă mare restaurare, astfel că acum este pregătită pentru viitoarele generații care-i vor păși pragul și-i vor cunoaște tainele.
1) Maria Pakucs-Willcocks, Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraș transilvănean, editura Humanitas, București, anul 2018, p. 17
2)Heidrun Konig, Gerhild Rudolf, Catedrala evanghelică, biserica parohială a Sibiului istoric -loc al memoriei, editura Honterus, Sibiu, 2017
3) Arne Franke, Cetăți medievale din sudul Transilvaniei: zece trasee culturale, traducere de Simona Mihalache, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, p.188
4) Idem 2, p. 19
5) Idem 2, p. 21
6) Idem 1, p. 195
Fotografiile au fost realizate în luna august, 2021.
