Pe Calea Domnească, la câteva case după Porțile Cele Vechi aflate la intrarea în oraș dinspre București, într-una dintre clădirile ridicate înainte de 1900 se afla, în urmă cu un veac, atelierul de cizmărie cu prăvălie al lui Arghir Mihăilescu. Meșter cizmar, Arghir Mihăilescu a cumpărat casa în anul 1903, nefiind precizat în actul încheiat la tribunal în fața judecătorului Stematiu, din ce an era construcția. Arghir Mihăilescu, înfățișat într-un tablou de epocă păstrat de descendenții săi a fost cel dintâi meșter cizmar din familie. I-au urmat, apoi, doi dintre fiii săi, Papa și Toma. Papa Mihăilescu este menționat în cartea „Amintiri din Cartierul Latin” scrisă de Mihai Constantin Alexandru, atât pentru calitățile sale de meșter cizmar specializat la Paris, dar și pentru cele de actor, profesie pe care a ales-o în cele din urmă: „Papa Mihăilescu făcuse specializare la Paris, devenind cismar de lux, apoi în 1939-1940 a fost selectat de însuși marele C. Tănase și luat în trupa lui, la București.”.
Atelierul de pe Calea Domnească a continuat să-și primească clienții cizmăriei și pantofăriei de lux „LA SITARU” vreme de șapte decenii, întrucât aici au lucrat Arghir Mihăilescu și Toma Mihăilescu, fiul său. Ion Mihăilescu, fiu al lui Toma Mihăilescu este stăpânul de astăzi al casei care mai păstrează de la fosta cizmărie tabloul cu denumirea atelierului și un suport din metal pe care se băteau încălțările. S-a născut în anul 1933, iar acum, în vârstă de 87 de ani își amintește de copilăria petrecută în atelierul bunicului Arghir, „tată-mare”, iar apoi al tatălui, de pe Calea Domnească. Nu era o muncă ușoară aceea de cizmar. Se lucra din greu, uneori și câte două zile pentru confecționarea unei perechi de pantofi sau cizme. Atelierul a funcționat un timp și cu ucenici, mai ales că pe atunci veneau comenzi pentru cizme de ofițeri, dat fiind că orașul nostru găzduia două mari instituții militare: Școala de Cavalerie „Regele Ferdinand” și Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. Din acest meșteșug familia Mihăilescu reușise să-și asigure cele necesare traiului, dar și anumite proprietăți precum: grădina de peste 10 mii de metri pătrați din spatele casei de pe Calea Domnească – o grădină cultivată cu grâu și cu pomi fructiferi, precum și un teren în Răzvad, pe Valea Lui Socol. Casa a intrat în posesia familiei lui Toma Mihăilescu imediat după căsătoria sa cu Alexandrina, o tânără originară din Constanța. Din zestrea acesteia a fost cumpărată mai întâi o proprietate în Valea Voievozilor, unde se înființase inclusiv un atelier de cizmărie, însă în cele din urmă tânăra familie a ales să locuiască în Târgoviște și să vândă casa de la sat pentru a o achiziționa pe cea a familiei, de pe Calea Domnească. Din păcate, la vârsta de doar 33 de ani, Alexandrina moare lăsându-l pe fiul său orfan la vârsta de un an și opt luni. După tragicul eveniment, copilul a fost luat de bunica din Constanța, momentul revenirii la familia din Târgoviște fiind când se apropia de împlinirea vârstei de șase ani. Începând de atunci, Ion Mihăilescu ne poate depăna amintiri din Târgoviștea de altădată, printre acestea aflându-se și unele din vremuri de război. Pe Iazul Morilor, își amintește Ion Mihăilescu cum s-au „adăpostit” în vremea bombardamentelor din timpul celui De-al II-lea Război Mondial:
„Eram pe marginea Iazului, se dădeau bombe incendiare, cum sunt bateriile noastre, dar mari, și le dădeau cu foc, iar tata când a văzut a zis „săriți în iaz” și am sărit” .
După război s-a pus în discuție problema studiilor începute la Școala Primară Nr. 2 aflată la câteva case distanță, actualmente Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. A fost nevoit să completeze cu ore de pregătire pentru a avea minimele studii, iar atunci s-a bucurat de îndrumarea profesorului Mircea Tomescu de la Liceul Militar „Nicolae Filipescu”. Tradiția familiei nu a fost dusă mai departe, tatăl dorind să-l îndrume mai degrabă spre altă meserie. Astfel că vreme de doi ani a fost ucenicul unui ceasornicar. În cele din urmă a intrat în Uzina de Utilaj Petrolier unde a lucrat vreme de 35 de ani ca maistru, până când a ieșit la pensie. Momentul naționalizării l-a surprins angajat la UPET de unde a fost trimis acasă să-l „lămurească” pe tatăl lui în privința posesiunilor care intrau de acum în proprietatea statului, adică terenurile din Târgoviște și Răzvad, precum și căruța sau animalele care mai erau în grădina care se întindea până la Valul Cetății. Tatăl nu a putut să accepte că toată agoniseala de generații a familiei avea să dispară și a decedat la vârsta de 68 de ani, din cauza unui infarct. „S-a consumat prea mult” – spune fiul său, „mai ales când a auzit că-i vor lua și casa. Nu i-au luat-o lui, mi-au luat-o mie, apoi”. În anii ‘80 Ion Mihăilescu a fost chemat la primărie să semneze decizia de demolare. Din fericire, Revoluția din Decembrie 1989 a salvat și casa aceasta, ca pe celelalte rămase în picioare până atunci. Povestește Ion Mihăilescu cum arăta în vremea copilăriei lui Calea Domnească „În primul rând era jumătate din cât vedem astăzi, era toată pavată cu piatră și mărginită de castani.” Castanii sunt, în opinia sa, arborii reprezentativi pentru Târgoviște. Poate la fel cum sunt pentru ieșeni teii. Astăzi este dezamăgit de cum arată Calea Domnească. Unele case au dispărut, iar strada unde în copilărie se jucau copiii chiar pe drum, acum este intens circulată de mașini. Piatra cu care era pavată strada a fost înlocuită de multă vreme. Cablurile care atârnă pe stâlpi urâțesc o zonă care ar trebui să fie cartea noastră de vizită, poarta de intrare în oraș.
La 31 de ani de la căderea comunismului, Ion Mihăilescu nu-și mai poate primi înapoi grădina copilăriei. După trei decenii de procese, nici acum nu a reușit să-și obțină drepturile stabilite prin lege cu toate că instanța i-a dat, într-un târziu, câștig de cauză. Are o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pe care autoritățile publice locale din Târgoviște refuză să o pună în aplicare. Târgovișteni, când priviți astăzi cartierul de blocuri ridicat lângă Șanțul Cetății, să vă gândiți că aici era odată grădina lui Arghir Mihăilescu naționalizată de regimul comunist de la fiul său, Toma care nu a suportat să vadă cum sunt smulși din pământ copacii bătrâni din livada părintească. De durerea aceasta, a murit.
Adresez pe această cale mulțumiri familiei Mihăilescu pentru sprijinul acordat la documentarea acestui material.