127 DE ANI DE LA INAUGURAREA GĂRII TÂRGOVIȘTE

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Prima linie de cale ferată din lume a fost deschisă la 15 septembrie 1830 în Anglia. Au trecut două decenii și mai bine până când primul tren, utilizat atunci doar pentru transportul cărbunilor, străbătea o porțiune din teritoriul de azi al țării noastre, pe traseul Oravița – Baziaș. Se întâmpla în Banatul aflat sub administrație austriacă. În Principatele Unite, prima linie ferată construită lega capitala țării, București, de orașul port la Dunăre, Giurgiu. Se întâmpla în anul 1865. Decenii la rând târgoviștenii au cerut prin numeroase petiții, interpelări în Parlament și adrese către ministere, ca „drumurile de fier” să cuprindă în traseul lor și acest oraș, făcând trimitere la importanța drumurilor comerciale în Evul Mediu, Târgoviștea născându-se pe un astfel de drum, la fel cum putea să renască în secolul al XIX-lea pe un drum de fier”.

Încă din anii 1854 -1855, când Țara Românească s-a aflat sub ocupație austriacă se discuta proiectul de construire a unor trasee de cale ferată peste munți, care să facă legătura dintre Transilvania și Dunăre. Târgoviștenii, aflând despre aceste discuții, conștienți de șansa pe care o puteau avea, au solicitat să fie cuprinsă și Târgoviștea în aceste planuri, însă proiectul a fost abandonat în contextul frământărilor legate de Unirea Moldovei cu Țara Românească. În anul 1860, atunci când s-au reluat discuțiile, Ion Ghica, fiind atunci Prim-Ministru, a depus un proiect de lege prin care cerea ca Târgoviștea să fie cuprinsă ca stație pe linia ferată Orșova – București. În scrierile sale, Ion Ghica explica însemnătatea uriașă a drumurilor de fier pentru localitățile de atunci, iar ca dâmbovițean și bun patriot, atașat de valorile târgoviștene și de trecutul fostei capitale, milita pentru aducerea trenului la Târgoviște. Iată cum descria în „Scrisori către V. Alecsandri” O călătorie de la București la Iași înainte de 1848.

Azi te pui în tren la 9 seara, după ce ai prânzit bine la Hugues sau la Brofft, arăți tichetul conductorului care vine și ți-l timbrează cu cleștele, fumezi o țigară, două până la Ploiești; acolo îți bei ceaiul în ticnă, te întorci în vagon, apoi te înfășori bine în tartan, îți pui paltonul căpătâi, te lungești pe canapeaua de catifea roșie sau în vagonul-pat, dormi ca acasă vreo nouă ceasuri și la 9 dimineața te deștepți la Roman. (…) Călătoria, mâncare cu bacșiș, cu tot, te-a costat vreo 80 de franci. Ei, vezi, acum 40 de ani nu era așa.

Îmi aduc aminte că odată plecam din București spre Moldova: După mai multe vizite pe la Vornicie, pe la Postelnicie, la Agie, la casa poștei, alergături cari au dăinuit vreo zece zile, într-o vineri, în sfârșit, pe la orele 3 d.a., trosc, pleosc, intră în curte opt cai cu vreo opt surugii, precedați de un ceauș călare. Cât te ștergi la ochi înșirase caii, câte doi-doi, la trăsură, un fel de brișcă ușoară, s-o duci cu un cal; într-o clipă eram la capul Podului Târgului de Afară, Bariera Moșilor de astăzi; chiuiau și plesneau surugiii pe ulițele Bucureștiului de ridicau lumea în picioare, bărbați și femei alergau la uși și ferestre să vadă cine trece.” După o călătorie plină de peripeții, după ce a fost de câteva ori rugat să arate pașaportul, ajunge într-un sfârșit, la destinație:

A cincia zi după plecarea mea din București, priveam de la Răpedea încântătorul tablou ce dezvăluie înaintea ochilor la apărarea Iașului. Și mă coboram la otelul de Petersburg, în casele lui beizadea Petrache Mavrogheni din uliță. (…) Călătoria de la București la Iași mă costase 800 de lei vechi, aproape de 300 de franci, afară de cele cinci zile de osteneală, de suferințe și de necazuri.”

Iată ce însemnătate aveau rutele feroviare în acele timpuri! În vreme ce intelectualitatea care văzuse deja minunile tehnologiei în Europa milita pentru construirea căilor ferate, țăranii fugeau înspăimântați din calea trenurilor. Țăranii din satul Pildești, de lângă Roman, își aminteau cum străbunii lor care au prins vremurile lui Alexandru Ioan Cuza se cocoțau în copaci să vadă înspăimântați carul care merge fără boi, considerând că acesta este însuși întruchiparea necuratului pe pământ.

Ion Ghica a reușit să aducă în cele din urmă calea ferată în județul Dâmbovița, însă doar până la Titu. Pentru a extinde linia ferată până la moșia sa de la Ghergani a suportat din buzunarul propriu toate cheltuielile necesare. În anul 1868 a fost inaugurată Gara București, în scurt timp fiind cuprinsă și Târgoviștea, dar numai cu numele. Stația din București a primit denumirea de Gara Târgoviștei, preluată de la Calea Târgoviștei, adică drumul care pornea din București spre Târgoviște.

Plini de speranță, târgoviștenii au trimis în anul 1869 noi cereri către conducerea țării, prin primarul de atunci, Iancu Zoiade. Târgoviștea trebuia inclusă în traseul care făcea legătura dintre capitala țării, București și orașele Pitești, Slatina, Craiova, Turnu-Severin. Nici atunci nu s-a îndeplinit visul de decenii al târgoviștenilor, fapt care a creat rumoare și profunde nemulțumiri. Nu s-au lăsat și au trimis un memoriu către principele Carol I în care „se arăta trecutul glorios al fostei cetăți de scaun, iar populația se arăta decepționată că în traseul „drumului de fier” Târgoviștea fusese ocolită.

Tema aceasta avea să fie reluată aproape de fiecare primar. În 1872, Consiliul Comunal a cedat gratuit terenuri din proprietatea orașului pentru lucrările de pe tronsonul Titu-Târgoviște. Calea ferată se lăsa în continuare așteptată. Presa locală scria: „Târgoviștea singură, printr-un complex nenorocit de circumstanțe, a rămas străină acestui concert general de ameliorări, de situațiuni împuternicite și prospere. E timpul acum, după o așteptare de ani, ca și orizontul ei să se limpezească, ca și vechea cetate cu suveniri mărețe din veacuri de glorie, să arunce haina mohorâtă a nepăsării și a somnolenței, să-și spună cu curaj cuvântul (…) viitorul, viața, fericirea Dâmboviței și a Târgoviștei… e chestiunea drumului de fier.” În 1882, un alt articol din ziarul „Armonia” Târgoviștea are dreptul să ceară de la guvernul liberal, dacă nu mai mult, dar cel puțin dreptatea și avantajele ce se dau și altor orașe, azi înflorite” . Abia în anul 1884, în vremea când primar era Gheorghe Irimia, avea să se înfăptuiască această lucrare de modernizare atât de mult dorită de târgovișteni. Lucrările au fost efectuate de Compania a VII-a a căii ferate din Regimentul I de Geniu și au debutat la finele anului 1882. În decembrie 1883 tronsonul de cale ferată Târgoviște -Titu era finalizat cu stațiile Titu, Nucet, Văcărești și Târgoviște.

Gara a fost inaugurată în ziua de 2 ianuarie a anului 1894. Pentru a completă investiția, primăria orașului a amenajat spațiile din jurul gării și a început studiile pentru construirea bulevardului care avea să facă legătura dintre Gară și centrul orașului, un bulevard cu castani denumit inițial Bulevardul Gărei. A mai durat însă aproximativ un deceniu până când s-a reușit amenajarea bulevardului, păstrat până astăzi cu bătrânii castani. Clădirea gării a fost refăcută în anul 1903, prilej cu care Târgoviștea a cedat noi terenuri. În 1904 s-a construit linia ferată care lega Gara Târgoviște de Arsenalul Armatei și care a existat până în anul 2019. Lupta pentru aducerea drumurilor de fier la Târgoviște a continuat. Linia Târgoviște-Pucioasa a fost construită între anii 1886-1890, sub coordonarea unui mare inginer, Elie Radu. Tot atunci a fost construit Podul de peste Râul Ialomița de la Târgoviște, un pod care asigura atât șoseaua cât și calea ferată, lucrare foarte apreciată în epocă. Linia Târgoviște Pietroșița a fost inaugurată în 1912, un an mai târziu discutându-se deja despre traseul Titu – Târgoviște – Sinaia. Proiectul căii ferate Pietroșița – Sinaia se dovedea a fi de departe cel mai ambițios de până atunci, deoarece prevedea construirea unui tunel care să străpungă versantul muntos pe o distanță de aproape 6000 de metri. Lucrările au debutat în ianuarie 1914, iar în luna august era finalizată o porțiune de 400 de metri din ceea ce avea să fie Tunelul Izvor. Din păcate, Primul Război Mondial a sistat lucrările. În perioada interbelică șantierul a fost reluat pentru scurt timp, pentru ca în anul 1932 să fie desființat. Mai târziu, după cel de-al doilea Război Mondial s-a reușit finalizarea liniei ferate Târgoviște – Ploiești, inițiată în anii 20 de prefectul Iancu Anastasescu. „În locul drumului natural și șoselei, a apărut ulterior, ca mijloc de comunicație, calea ferată. Față de această nouă cale de comunicație Târgoviștea a intrat pe o linie secundară și înfundată. – Înfundată a devenit atunci și soarta ei. De aceea Târgoviștea scade din zi în zi și viața ei se anemiază. Nu este nici comerț, nici industrie. Din cele câteva fabrici ce existau, unele au încetat, altele s-au mutat. Aplicând la această situație principiul, după care înlăturând cauza dispare efectul, mi-am zis că este necesar să scoatem Târgoviștea din înfundătura în care se află și să o legăm prin cale ferată cu orașul Ploiești;”

Astăzi, Statia CFR Targoviste deservește legăturile către București, Ploiești și Pietroșița. În ultimii ani s-au făcut mari eforturi pentru a relua, în unele cazuri și pentru a menține circulația trenurilor pe aceste rute. Gara Târgoviște Sud, a cărei clădire se află pe Lista Monumentelor Istorice va intra de-acum într-un amplu proiect de restaurare, iar stația va fi modernizată printr-un program cu fonduri europene derulat de Ministerul Transporturilor.

Încă odată în istoria lui, orașul fostă capitală speră să nu mai fie ocolit de drumurile de fier! Lipsa căilor de comunicații își lasă din nou amprenta asupra dezvoltării sale economice. Va mai renaște oare, Târgoviștea din propria-i cenușă?

Referințe:

Mihai Oproiu, Georgeta Toma, Corina Voiculescu, O lume în mişcare – Dâmboviţa : iniţiative şi capital, Târgovişte, Ed. Transversal, 2008.

Mihai Oproiu, Corina Andrei, Târgoviște, evoluția administrativă a municipiului între secolele al XV-lea și 1947, Ed. Zven, 2019

Iancu Anastasescu și Ion Negoescu, Târgoviștea, simbol al măririi românești –1942, București, lucrare aflată în copie, în colecția privată Catrinel Lăzărescu Tănase

Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, București, Ed. Humanitas, 2014

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn