
TÂRGOVIȘTEA LA 1900. ADUCEREA MOAȘTELOR SF. NIFON ȘI A SF. FILOFTEIA ÎN ORAȘ
Sărbătoarea Sf. Nifon, așa cum este ea cunoscută în ultimii ani nu se putea organiza în urmă cu un veac și mai bine, pentru simplul
Sărbătoarea Sf. Nifon, așa cum este ea cunoscută în ultimii ani nu se putea organiza în urmă cu un veac și mai bine, pentru simplul
„Poporul din care mă trag s-a pronunțat întotdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate și întreaga informație istorică și politică pentru a sprijini crearea
Doi dintre descendenții familiei Dimitriu, Barbu Theodorescu, nepotul lui Constantin Dimitriu și Mario Dimitriu, nepot al lui Ion Dimitriu, ne vorbesc despre memoria acestor două
Deși în comparație cu celelalte instituții și organisme cu atribuții în protejarea patrimoniului autoritățile publice locale au un număr redus de sarcini, nerespectarea lor contribuie
Undeva, în pământul Târgoviștei, nu se știe precis nici acum unde, își doarme somnul de veci pandurul din Vladimir, cel căruia istoria avea să-i atribuie
Era sfârșit de toamnă a anului 1962. Casa de Cultură Târgoviște avea, pe lângă trupa de teatru de amatori și o orchestră de muzică populară.
Prima linie de cale ferată din lume a fost deschisă la 15 septembrie 1830 în Anglia. Au trecut două decenii și mai bine până când
Casa aceasta a fost locuită de la terminarea sa, din 1893, și până la moarte de bunicul meu Lazăr Petrescu, iar de la moartea sa,