Bastionul Pescarilor din Budapesta este un exemplu despre cum poate fi construit spațiul din jurul unui monument istoric păstrând armonia cu acesta.
În vecinătatea Bisericii Matyas din Budapesta a fost edificat, între 1892 și 1902 un splendid monument în stil neo-romanic, Bastionul Pescarilor. Construcția a fost ridicată pe o parte din fundațiile vechilor ziduri care asigurau, în trecut, apărarea Cetății Buda.
Amplasamentul a fost utilizat de breasla pescarilor în perioada medievală, aici ființând pe atunci o piață de pește.
Vizitatorul este captivat de frumusețea turnurilor (șapte la număr), a arcadelor și a scărilor care-l poartă spre una din cele mai spectaculoase perspective asupra Dunării.
Tot de aici pot fi admirate construcțiile impunătoare situate pe celălalt mal al Dunării, în Pesta, precum Parlamentul sau Bazilica Sf. Ștefan.
Arhitectul care a conceput acest ansamblu este același care a coordonat lucrările de restaurare de la Biserica Matyas, Frigyes Schulek.
Gândind amenajarea întregii zone, Schulek este cel care a realizat planurile piedestalului pe care se află statuia ecvestră din bronz a regelui Ștefan I al Ungariei, din anul 1906.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial bastionul a fost grav afectat de bombardamente, fiind refăcut între anii 1947-1948 de fiul arhitectului care a construit edificiul, Janos Schuleck.
Inclus încă din anul 1988 în Patrimoniul Mondial UNESCO, Bastionul este vizitat anual de numeroși turiști.
De ziua Națională a Ungariei, la data de 20 august 2021, în fața Bastionului s-a desfășurat un târg medieval la care au participat meșteșugari din Ungaria, dar și din alte țări.
Adăpostiți în corturi din lemn acoperite cu pânză, meșteșugarii de astăzi duc mai departe tradiția locului, amintind de vremurile în care negustori vorbitori de toate limbile pământului își dădeau întâlnire în Cetatea Buda.