VELIKO-TÂRNOVO, FOSTA CAPITALĂ A ȚARATULUI VLAHO-BULGAR RENĂSCUTĂ DIN PROPRIA-I CENUȘĂ

Facebook
Twitter
LinkedIn

Veliko-Târnovo este unul dintre orașele istorice ale Bulgariei vizitat de numeroși turiști români. Desigur că, pe lângă monumentele orașului, vechile străduțe și atmosfera medievală păstrată aici, turiștii români sunt atrași să vadă locul unde și-a avut capitala Țaratul Vlaho-bulgar.

Între anii 1185 și 1395 aici își află reședința cea mai mare și impunătoare formațiune statală din Sud-Estul Europei, în fruntea căreia se afla dinastia Asan, de origine vlahă. Impozanta reședință ă Asăneștilor se întindea pe colinele Tsarevets, Trapezitsa și Sveta Gora, de o parte și de alta a râului Iantra, având o suprafață de 110 mii metri pătrați. Zidurile care împrejmuiau cetatea aveau înălțimea de peste 10 metri și grosimea de până la 3,40 de metri, întreaga fortificație având prevăzute trei mari porți de intrare.

 

Interiorul cetății adăpostea peste 400 de clădiri rezidențiale, 22 de biserici și patru mănăstiri, în centru fiind situat palatul Țarului, împrejmuit de un alt rând de fortificații.

Petru al IV-lea, Ioan Asan I și Ioniță Caloian sunt cei trei frați vlahi care au fondat dinastia Asan și care au rămas în istoriografie drept figuri reprezentative ale perioadei de glorie a Țaratului Vlaho- Bulgar.

Unul dintre descendenții dinastiei Asăneștilor, țarul Ioan Alexandru (1331-1371) s-a căsătorit cu fiica lui Basarab I, Teodora, având împreună trei fii și o fiică. Deși era o femeie cu numeroase virtuți, poporul păstrându-i până azi memoria unei sfinte, în calendarul ortodox bulgar figurând sub numele de Sfânta Teofana, țarul a înlocuit-o cu o altă soție și a exilat-o la o mănăstire.

În iulie 1395, cetatea a fost cucerită de otomani care au și dispus distrugerea ei.

Impresionant este cum a renăscut locul acesta din propria-i cenușă, dat fiind că o parte din fortăreață a fost reconstruită, proces care continuă și astăzi.

Altă zonă intens vizitată de turiști este una dintre străzile mai vechi ale orașului, Rakovski Street, căreia i se mai spune Strada Meșteșugarilor deoarece putem întâlni și astăzi aici vechi ateliere unde se promovează diferite meșteșuguri.

Prin edificiiile sale, dar și prin istoria de fostă capitală medievală a Bulgariei și prin manifestările culturale care sunt organizate aici, orașul atrage anual peste un milion de turiști din întreaga lume.

Facebook
Twitter
LinkedIn