TESTAMENT UITAT! MEMORIA FAMILIEI DALLES LA BUCȘANI!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Subscrisa Elena I. Dalles, domiciliată în București, str. I.C. Brătianu nr.12, aflându-mă în deplină sănătate și în întregimea facultăților mele mintale, neavând nici copii, nici rude de sus care să mă moștenească de drept și cugetând, în deplină libertate și nesilită de nimeni, asupra celor ce trebuie să se facă după încetarea mea din viață, cu averea mea, am hotărât și dispun cele ce urmează:

-Las și leg Eforiei Spitalelor Civile din București suma de 300 de mii de lei precum și locul din satul Bucșani de pe moșia mea Bucșani din județul Dâmbovița, adică locul de lângă școală pe care se află sera cea mare; pentru ca Eforia Spitalelor pe acest loc și cu această sumă să construiască în această comună Bucșani, în termenul de cel mult doi ani de la moartea mea, un Spital în care să se dea îngrijiri medicale, medicamente și hrană fără nicio plată, tuturor bolnavilor, bărbați, femei, și copii, de preferință țăranilor muncitori de pământ, și în primul rând locuitorilor din comuna Bucșani și cătunul Rățoaia, iar apoi celor din comunele și cătunele învecinate. Spitalul va purta numele „Ioan I Dalles”.

PRIMA PAGINĂ A TESTAMENTULUI ELENEI DALLES

-Las și leg Ministerului Cultelor și Instrucțiunei Publice, suma de 100 de mii de lei, pentru ca Ministerul să construiască în termen de doi ani de la moartea mea un internat de băieți pe lângă Gimnaziul din orașul Târgoviște. Acest internat va fi înzestrat cu tot confortul necesar, însă modest, și întrânsul se vor primi și întreține anual 20 de elevi din cei mai silitori, însă lipsiți de mijloace . Internatul va purta numele „Ioan I Dalles”.

-Las și leg Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice suma de 40 de mii de lei precum și locul din fața curții conacului de pe trupul de moșie Rățoaia din cătunul Rățoaia, județul Dâmbovița și împreună cu locul cel mic de alături pe care a fost hanul din Rățoaia, pentru ca Ministerul cu această sumă să construiască pe primul loc o biserică mică, o capelă în satul Rățoaia, iar pe al doilea loc două odăițe cu sală pentru preot.

-Casa și curtea cu tot ce cuprinde în ea, din cătunul Rățoaia și care a servit de conac pentru trupul de moșie Rățoaia, pentru ca Ministerul să o amenjeze în local de școală . Școala va purta numele „Ioan și Dora Dalles”.

-Las și leg Academiei Române casele cu tot locul lor, adică întreg imobilul din București, str. I. C. Brătianu nr.12, precum și casele cu tot locul lor, adică întreg imobilul din București, str. Eugen Stătescu cu următoarea destinațiune:

Se va construi, în mijlocul terenului rămas, o clădire frumoasă și încăpătoare, după planul ce va hotârî Academia, însă în așa fel ca să poată avea sălile necesare pentru expozițiuni artistice de tot felul: de pictură, sculptură, arhitectură, de țesături și cusături naționale apoi pentru examene și audiții muzicale și declamație și, în fine, pentru cursurile sau conferințele Asociațiunii Universității Populare din București cum și altor instituții ce s-ar înființa cu menirea de a forma caracterele cetățenilor români prin cultivarea și educarea lor sufletească. Jur împrejurul construcției, precum și locurile de intrare și ieșire se va face și întreține grădină frumoasă ca să fie podoabă de toate părțile. Această fundațiune artistică și culturală va purta numele Fundația „Ioan I. Dalles”.

Aceasta este ultima mea voință și declar că testamentul de față a fost scris și datat de domnul Teodor Seimeanu, avocat din București, după dictarea mea, că este semnat de mine însămi cu mâna mea și că este expresiunea fidelă și exactă a ultimei mele voinți. Făcut astăzi la 16 mai, anul 1918, în casa mea din București, strada I.C.Brătianu numărul 12.

Semnat Elena Dalles”.i

Au trecut, așadar, mai bine de o sută de ani de la redactarea unuia dintre cele mai impresionante documente lăsate cu limbă de moarte, dar în același timp un legământ făcut în numele culturii, Testamentul Elenei Dalles. Se întâmpla în aceeași perioadă în care avea loc semnarea Tratatului de la Buftea – București, Pacea de la Buftea. După atâtea câte se întâmplaseră, aproape că nimeni nu mai credea că pacea va domni din nou. Ororile Marelui Război erau încă prezente. Descumpănită și împovărată de tristețe, Elena Dalles își rânduia ultimele dispoziții din Testament. Nu, nu războiul i-a luat ce a avut mai drag! Pentru ea, războaiele s-au dat pe un alt câmp de bătălie. Acolo unde și-a văzut fiecare dintre cei trei copii prinși pe rând în ghearele morții și nu i-a putut salva.

Mai avea să trăiască trei ani de la acest moment. Și-a așteptat sfârșitul în locul care i-a fost cel mai drag, Moșia de la Bucșani. Acolo unde freamătul arborilor și cântecul păsărilor aveau să-i fie unică alinare în acele clipe în care orele adânci de rugăciune se vor fi încheiat. Exista, însă, deasupra acestor dureri, o încredere nestăvilită că binele va birui, chiar dacă ea nu va mai trăi să vadă aceasta.

Elena Dalles s-a născut în anul 1849 în familia negustorului de cereale Iane Anastasescu, din Giurgiu. Mai avea o soră și un frate. A beneficiat în familie de o educație exemplară, iar la vârsta măritișului, chiar unul dintre bunii prieteni ai tatălui său, negustor și el, Ioan Dalles avea să-i devină soț. Ioan Dalles era de origine aromân. Familia sa a venit în Țara Românească în secolul al XIX-lea din localitatea Cepelovo (Tsepelovo) situată în Epirul grecesc. ii

Îl găsim pe Ioan Dalles în anul 1864 într-un anunț publicat în ziarul „Românul” în calitate de epitrop al Hanului de pe strada Craiovei nr. 6, din București. Hanul i-a aparținut lui Hristodor Dalles, iar în urma decesului său Ioan Dalles se ocupa de închirierea localului. Cei interesați îl puteau găsi la Hotelul Fieschy, de pe strada Olari, nr. 16. Coincidență sau nu, în același număr al ziarului, chiar deasupra anunțului de închiriere al Hanului apare o înștiințare din partea prințesei Cleopatra Trubețcoi: „ Spre Știință Publică – Deosebindu-se mai multe trupuri din moșia Bucșani, proprietatea Luminăției Sale, prințesa Cleopatra Trubețcoi din districtul Dâmbovița, spre a vinde ohamnicu și fiecare trup fiind compus din o mie pogoane, cu patru deci chiriași, de acia să dă în cunoștință amatorilor de a cumpăra asemenea proprietăți și doritorii se vor adresa de dreptu la domiciliul Luminăției sale, Calea Mogoșoi, nr. 969.”iii

Se prea poate ca același anunț să fi fost văzut de Ioan Dalles, iar ulterior acesta să demareze tratativele de achiziționare a moșiei Dalles de la Cleopatra Trubețcoi. Autentificarea actului de vânzare-cumpărare la Tribunalul Dâmbovița s-a făcut abia în anul 1868, condiția impusă noului proprietar fiind aceea de a aștepta expirarea contractului de închiriere încheiat cu fostul arendaș.

Tribunalul Judeţului Dâmboviţa, Dloru Princesa Cleopatra Trumbeţcoiu şi Enache Gh. Dalesu, domiciliaţi în Bucureşti prin petiţiunea ce a datu Tribunalului la 11 curenu şi s’a registratu la No. 2992 a cerutu legalisarea acestui actu 109 prin care vinde Dna Princesa Cleopatra Trumbeţcoiu proprietatea Dsale Bucşani şi Hăbeni din acestui Districtu cu totă întinderea loru dupe Planul ridicatu şi hotarnicia făcută în anul 1858 coprinsă din mai multe trupuri (…) către D. Enache Gh. Dallesu cu preciu de galbeni Patruzeci şi una de mii cincisute No. 41500. (Anulu 1868 Fevruarie 11. No. 15. )”iv

Elena și Ioan Dalles s-au căsătorit în anul 1870, ea fiind cu 33 de ani mai tânără decât el. Tânăra soție a venit ca stăpână la Moșia de la Bucșani. Împreună au construit un splendid conac și au amenajat parcul care se întindea pe o suprafață de 22 de hectare. Pe lângă acestea, moșia mai cuprindea 1400 de hectare de pădure, mii de pogoane de teren arabil, vii și pășuni. O margine a hotarului imensei proprietăți era chiar apa Ialomiței.

N-a avut bună înțelegere cu vecinii de la bun început. Vreme de douăzeci de ani, Ioan Dalles s-a judecat pentru hotarele proprietății sale din Bucșani cu Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul). Acesta deținea moșia de la Băleni și a intentat acțiunea în instanță pentru stabilirea hotărniciei. După două decenii, Tribunalul Județean Dâmbovița i-a dat câștig de cauză lui Ioan Dalles. De altfel, pentru el, locul avea o importanță mai mare decât pentru latifundiarul Gheorghe Grigore Cantacuzino, fiind nu doar o simplă proprietate și nici o reședință oarecare, ci domiciliul său de drept.

În anul 1871 a venit pe lume cel dintâi copil, George. Fericirea familiei n-a durat prea mult. Micuțul avea să se stingă din cauza unei boli în anul 1873. După doi ani a venit pe lume o fetiță, Dora, iar patru ani mai târziu se năștea al doilea fiu al familiei care a primit și numele tatălui, Ioan.

În 1877, Ioan Dalles solicită Parlamentului acordarea indigenatului, însă i se respingev. Abia în 1882, cu patru ani înaintea morții, i se aprobă împământenirea în Regatul României.vi

Despre copiii săi, Dora și Jean, aflăm amănunte interesante dintr-un articol publicat de ziarul „Epoca” în anul 1932.

Și Dora și Jean, când stăteau la moșie, fusese în astfel crescuți de buna și milostiva lor mamă încât plecau pe neștiute de la curte și intrau prin casele sărăcăcioase ale văduvelor, bătrânilor și orfanilor și le duceau bani și bunătăți. vii

Elena Dalles s-a văzut nevoită să se ocupe singură de creșterea celor doi copii și de administrarea bunurilor familiei după trecerea în neființă a lui Ioan Dalles, în iarna anului 1886. Dora avea atunci vârsta de 11 ani. Elena a rămas văduvă cu doi copii la doar 37 de ani. A acordat o atenție deosebită educației copiilor, alegând pentru ei prestigioase instituții de învățământ din străinătate.

În anul 1891 o găsim alături de copiii săi la Paris unde face o donație către Biserica Română din cartierul latin, este vorba despre o icoană din argint inclusă în tezaurul bisericii. Pe acea icoană se puteau citi aceste cuvinte: „ Oferită Bisericei Române din Paris. 1891 de Helena Dalles și fiii săi, Dora și Ion.”viii

DORA DALLES, pictură semnată de G. D. Mirea, fotografie transmisă de Muzeul Județean de Artă Prahova "Ion Ionescu Quintus"
DORA DALLES, pictură semnată de G. D. Mirea, fotografie transmisă de Muzeul Județean de Artă Prahova “Ion Ionescu Quintus”

S-a ocupat admirabil de educația copiilor, dar în egală măsură a dovedit pricepere în administrarea Moșiei de la Bucșani și a proprietăților din București. În capitala țării deținea numeroase imobile pe străzile: Lipscani, Gabroveni, Șelari, Gloriei și pe Bulevardul I.C. Brătianu. Totul era foarte atent calculat iar cheltuielile, de la cele personale și până la cele privind afacerile erau însemnate în registre. N-au fost omise din aceste înscrisuri nici cheltuielile din fatidicul an 1892, luna noiembrie. La vârsta de 17 ani, Dora se îmbolnăvește subit de o boală de plămâni și se stinge sub privirile disperate ale mamei. În registrul de venituri și cheltuieli, Elena, sfâșiată de durere, nota următoarele:

Înmormântarea fetiței mele!

Decedată la 7 noiembrie, ora 2.00 noaptea, înmormântarea a costat patru mii patru sute, toaleta ei 1400, cinci săptămâni doctor 500, parastas de 6 săptămâni, 350, un tablou, 95, o ramă la cimitir, 35, bustu în total 3000, o cruce din porțelan…” ix

Din acel moment iernile au fost insuportabil de reci și îngrozitor de triste pentru Elena. Într-o iarnă și-a îngropat soțul, în alta, fiica. Fiul ei, Jean avea să-i fie unica alinare. Au continuat împreună să facă opere de caritate păstrând vie memoria Dorei. Jean a studiat mai întâi la institutul pension pentru băieţi „Antonio Schewitz“ din București, iar apoi la Colegiul Sfântul Sava. Facultatea de drept a urmat-o la Paris, iar apoi s-a implicat în politică unde a reprezentat cu succes județul Dâmbovița în calitatea sa de deputat în Parlamentul României.

Figura lui Jean Dalles ne este redată în același articol din ziarul „Epoca”.

Ioan I.Dalles era dintre admiratorii lui Nicolae Filipescu. Era apropiat de Costică Olănescu și Mihail Deșliu, care erau șefii organizației conservatoare de la noi. Domnul Victor Baranga, pe atunci prefect de Dâmbovița, îl făcu să se înscrie în Partidul Conservator. El, ajutat de buna și înțeleapta lui mamă, Elena I. Dalles, din ale cărei sfaturi nu ieșea pentru nimic în lume, căta singur imensele moșii ce aveau la noi, cât și multe palate de case și proprietăți ce aveau la București și prin restul țării. x

Biserica din Bucșani cu Hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost construită în anul 1894, cheltuielile fiind suportate de Elena Dalles și fiul ei, Jean. Edificiul, în stil neoclasic, este opera arhitecului Alexandru Săvulescu.

Această sfântă şi Dumnezeiască biserică cu hramul sfinţilor Constantin şi Elena şi Sf. Ioan Botezătorul, s-au ridicat din temelie de către Doamna Elena I. Dalles, cu fiul ei Ioan Dalles în anul 1894 şi s-au sfinţit în anul 1895, Septembrie 10, dând toate odoarele sf. Biserici în zilele Mării Salle Regele României Carol I şi al Reginei Elisabeta şi al Prea sfinţiei Sale Ghenadie Mitropolit Primat al României”

Pentru grija pe care au manifestat-o dintotdeauna față de biserică, Elena Dalles și fiul ei, Jean au fost decorați de Regele Carol I în anul 1906 cu medalia muncii pentru biserică. „Cu a lor cheltuială de 120 de mii de lei au clădit în acea comună o Biserică”.

Împreună cu fiul Jean, Elena stabilește construirea unei școli pentru copiii din comuna Bucșani, așezământul purtând numele „Dora Dalles”. Clădirea a fost edificată în anul 1898.

Localul vechi nu mai corespunde tuturor cerinţelor şi, prin stăruinţa învăţătorilor şi dragostea şi bunăvoinţa proprietăresei Elena I. Dalles şi a fiului său Ioan I. Dalles, se face noul local de şcoală cu întreaga cheltuială a doamnei Dalles. Localul este construit în anul 1897‐1898 şi înzestrat cu mobilier nou şi material didactic suficient. Şcolii i se dă numele de „Dora Dalles”, numele fiicei doamnei Dalles, care decedase în floarea vârstei, la 17 ani, după ce doamna Dalles avusese nenorocul să piardă pe soţul său Ioan Gh. Dalles.” Pe pisania așezată deasupra intrării în școală, pe o placă de marmură scria: „Şcoala Dora Dalles. Această clădire s’a ridicat din temelie de către Elena şi fiul ei Ioan Dalles la anul 1897‐98 pentru Comuna Bucşani”.xi

Pe lângă biserică și școală, familia Dalles construise pentru localnicii de pe moșia Bucșani și o moară. Pentru folosința familiei fusese edificat conacul de la Rățoaia, transformat ulterior în școală, precum și un alt conac în stil neoromânesc, ridicat în anul 1897, peste drum de Parc.

Lângă cursul, uneori lin, alteori repede ca de munte al râului Ialomița creșteau falnici copacii plantați odată cu amenajarea parcului. Se înfățișa privirilor o grădină asemeni celei din Cișmigiu cu specii rare de arbori, cascade cu apă, lacuri și fântâni. Pentru amenajarea Parcului au fost solicitate serviciile peisagistului Grand Jean.

Având 22 de hectare de teren, parcul nu a fost gândit ca loc de relaxare doar pentru membrii familiei, ci pentru locuitorii de pe întreaga moșie. Era, de altfel, un fapt cât se poate de firesc pentru Elena și fiul ei, Ioan să împartă din bunăstarea lor și celorlalți. Iar bunătatea le-a fost apreciată pe deplin. Rămâne ca dovadă și consemnarea referitoare la anul 1907 când țăranii răsculați amenințau hotarele moșiei.

Când țăranii răzvrătiți din Răzvad, după ce sechestrase și maltratase în primărie pe șefii autorităților locale, pornise în masă compactă luând pe drumul lor și pe cei din Săcuieni și Adânca să devasteze și incendieze imensa bogăție ce era conacul moșiei Bucșani-Rățoaia, dar care a fost salvată de întreg satul Bucșani ieșit cu arme, topoare, furci, pari, ținute demn în mâini de la bătrânul încă zdravăn până la copilul ce știa da numai cu praștia și care a ieșit așa, cu cățel, cu purcel, înaintea răzvrătiților și i-a întors înapoi, înțelegând aceștia că trebuiesc să treacă peste cadavre de țărani și copii de ai lor ca să distrugă o avere din care se înfruptase toți cei ce munceau sau nu puteau munci pe moșie. „ xii

În urma evenimentelor violente care au avut loc prin alte comune, țăranii răsculați au fost aduși în fața justiției. Disperați, aceștia au redactat un memoriu adresat lui Jean Dalles prin care cereau ca tânărul avocat să-i reprezinte în proces, pentru că era cunoscut ca „cel mai omenos” dintre boieri. Încrederea le-a fost pe deplin răsplătită. Jean Dalles a pledat singur pentru cauza lor, a părăsit revoltat sala de judecată în momentul în care instanța intenționa să-i condamne și a reușit, în cele din urmă să obțină achitarea pentru toți țăranii pe care i-a reprezentat. xiii

În 1911 Jean Dalles fondează la Târgoviște, împreună cu alți dâmbovițeni cu dare de mână Banca Comercială Industrială Română. Contribuția sa a fost de 100 de mii de lei, a lui Ion Grigorescu 150 de mii, C. P. Olinescu 80 de mii, Ion M. Bendic 25 de mii, Elie Angelescu 10 mii, la care s-au adăugat alte contribuții până la 500 de mii.xiv

În anul 1914, aflăm despre unul dintre ultimele acte de generozitate ale tânărului Dalles. Într-un jurnal periodic ecleziastic a rămas consemnat: „Se aduc mulțumiri d-lui loan Dalles mare proprietar și ctitor al bisericii din Bucșani, jud. Dâmbovița care a dăruit acelei biserici un frumos epitaf, lucrat în mănăstirea Prodromul din Sf. Munte Athos, și un ceaslov mare legat în piele, ediția sf. Sinod”.xv

La data de 22 aprilie 2014 Jean Dalles a decedat din cauza unei infecții contagioase a pielii produsă de un streptococ denumit dalac, în termeni populari. Când a simțit că i se apropie sfârșitul i se plângea mamei că moare ca un netrebnic, gândindu-se la tinerii din generația lui care se pregăteau să meargă pe front pentru a lupta pentru reîntregirea țării. Avea doar 35 de ani.

Rămasă și fără ultima consolare, Elena Dalles și-a petrecut ultimii ani la Moșia de la Bucșani. S-a stins din viață în ziua de 1 septembrie, 1921. Testamentul redactat în anul 1918 a fost gândit ca o continuare a operelor de binefacere care i-au ghidat întreaga existență. A donat statului român și așezămintelor dispuse a fi fondate după moartea ei o avere care se ridica la aproape 20 de milioane de lei.xvi Voința testamentară a Elenei Dalles nu a fost respectată întocmai. Fundația Ioan Dalles din București a fost înființată abia la 11 ani de la moartea sa, la capătul unor procese duse de Academia Română pentru a intra în posesia moștenirii lăsată de Elena Dalles pe str. I. C. Brătianu, o clădire și terenul adiacent.

Sediul noii clădiri fost finalizat și inaugurat cu mare fast, cu participarea oamenilor de cultură ai vremii, în anul 1932. Nimeni nu ar putea să spună că acest așezământ cultural nu și-a atins menirea. Încă de la debut Sala Dalles a găzduit expoziții, vernisaje, concerte, conferințe și manifestări artistice la care și-au adus aportul personalități precum Nicolae Iorga, George Enescu, Mihail Jora, Gheorghe Petrașcu, Ioan Luchian și mulți alții. Ei au reușit ca prin influența lor asupra societății, beneficiind de sprijinul Fundației Ioan I Dalles, să creeze un reviriment cultural nemaiîntâlnit până atunci.

Pentru țăranii din Bucșani orânduirile din testament au făcut ca fiecare familie să primească pământ din trupurile seculare ale Moșiei, copiii tuturor locuitorilor să aibă asigurat local de școală, iar aceasta să fie bine întreținută și dotată cu tot ce era necesar. Biserica din sat, ctitorită de familie, avea să primească periodic bani de întreținere din sursele stabilite testamentar de Elena Dalles. Pentru locuitorii din satul Rățoaia testamentul prevăzuse de asemenea construirea unei mici capele, voință care nu s-a respectat. Eforia Spitalelor Civile a construit la Bucșani spitalul pe care Elena Dalles îl dorea pentru locuitorii de pe moșie, iar apoi pentru cei din satele din jur. Datorită spitalului a scăzut mortalitatea infantilă și numeroși săteni au beneficiat gratuit de serviciile medicilor aduși aici. În Târgoviște, prin generozitatea Elenei Dalles s-a construit internatul de băieți de la Gimnaziul Văcărescu, destinat copiilor săraci veniți de la sate, elevi silitori care primeau inclusiv o bursă instituită prin același Testament.

Multe din orânduirile lăsate pe termen lung de Elena Dalles în al său testament aveau să fie schimbate odată cu instalarea regimului comunist. Sala Dalles a fost transformată în blocul Dalles. Parcul și Conacul Dalles, împreună cu lucrurile personale ale familiei fuseseră lăsate urmașului ei din partea nepotului de soră Mihai Capuțineanu. La naționalizare se mai afla în picioare doar conacul Capuțineanu, ridicat în 1935. A intrat în proprietatea statului, împreună cu parcul de 20 de hectare. Și astăzi, acolo este sediul Primăriei Bucșani.

Din Parcul care se întindea odinioară pe 20 de hectare, au mai rămas astăzi 7 hectare. Se mai păstrează arbori dintre cei plantați de Elena Dalles, soiuri deosebite care nu cresc prin aceste părți. Din păcate, parcul este foarte prost îngrijit, arborii care se taie nu sunt înlocuiți, iar prin proiectul de restaurare cu fonduri europene făcut în anii din urmă nu s-a reușit decât pavarea aleilor cu biscuiți și instalarea unor bănci. Lacurile și micile cascade amenajate după modelul Cișmigiului zac secate și acum, de cine știe cât timp. Peste fostul lac autoritățile au construit podețe din lemn, inestetice și lipsite de utilitate. Spre râu, acolo unde era odinioară parc, terenul a fost cedat pentru tot felul de activități, printre ele și o parcare a unei firme de transport care ține zeci de camioane și tiruri parcate acolo. Pentru că în parc li s-a părut gazonul cel mai frumos, autoritățile din Bucșani, trecute sau actuale, nu știm, au amenajat aici un stadion.

Tot pe terenul parcului s-au construit alte anexe ale primăriei, s-a extins curtea unde se țin utilajele primăriei și s-a făcut extinderea școlii cu un nou corp de clădire și o sală de sport. Pentru că nu există altă bucată de pământ decât fostul parc al Moșiei Bucșani tot aici și primarul actual construiește un nou sediu pentru primărie. Fundațiile acestei clădiri se ridică acum exact peste zidurile unui imobil de secol XIX descoperit în vara anului 2019, atunci când s-a făcut și o cercetare arheologică sistematică pe acest amplasament. În moara de secol XIX pentru care Mihai Capuțineanu, inginer arhitect, nepotul de soră al Elenei Dalles a proiectat o instalație tehnică inovativă, nu se mai produce nimic de zeci de ani. Deși clădirea este monument istoric (Moara sat BUCŞANI; comuna BUCŞANI Str. Principală 3 1829 705 DB -II – m – B -17385) se află într-un stadiu avansat de degradare, iar în ultimii ani s-a instalat acolo un birt.

Centrul comunei Dalles, altădată splendid organizat cu școala, biserica, moara, conacele și parcul, este astăzi o fantomă a ceea ce a fost. Excepție face un conac al familiei care, deși nu este monument istoric, a avut norocul unui binefăcător care i-a redat frumusețea specifică stilului neoromânesc. Tabloul Dorei Dalles, realizat de pictorul G. D. Mirea, un apropiat al familiei, se află astăzi în depozitele Muzeului Județean Prahova. A fost deteriorat în timpul cutremurului din 1977 și de atunci nu a mai fost expus. Un demers făcut de Muzeul de Istorie Dâmbovița pentru a aduce acasă, la Târgoviște sau la Bucșani această lucrare cu însemnătate pentru județul nostru întârzie să apară.

Celălalt tablou, pictură realizată de asemenea de G. D. Mirea, portretul lui Jean Dalles, se află acolo unde a stabilit prin Testament Elena Dalles, în holul așezământului cultural înființat la dorința ei, astăzi, Sala Dalles. Nu-și putea închipui Elena Dalles că după aproape o sută de ani de cultură și evenimente menite să deștepte și să educe națiunea, pe holul Sălii Dalles se va instala un bar, identificat la fața locului așa cum apare în această fotografie făcută cu prilejul unei vizite de documentare. Imaginea portretului lui Jean Dalles așezat între rafturile cu băuturi din „așezământul cultural” din București este aidoma cu cea de la sat, din Bucșani, unde statuia lui, operă a sculptorului Oscar Spathe, ascunsă în ultimii ani sub o prelată oribilă, stă înconjurată mereu de cutii de bere, ambalaje, coji de semințe și gunoaie de tot felul.

Dacă ar vedea Elena Dalles unde am ajuns la 100 de ani de la moartea ei, ar suferi o nouă mare decepție, aceea a mamei unui popor pe care l-a lăsat educat și l-ar găsi astăzi în cea mai mare ignoranță.

Elena Dalles a fost un om credincios, ctitor de biserici, un enoriaș fidel care a sprijinit cu donațiile sale biserica.

Membră a Societății Femeilor Ortodoxe din România, profund legată de religia creștină din convingerea cea mai adâncă, neclintită de nenorocirile care i s-au întâmplat, Elena Dalles își află astăzi chipul pictat, alături de cel al fiului ei Jean, în biserica din Bucșani, ctitoria lor. Familia Dalles își doarme somnul de veci în cimitirul Bellu din București. 

Într-una dintre casele care au aparținut familiei Dalles, pe strada Lipscani din București, a fost deschis în anul 2017 Muzeul Micul Paris. Cercetând faptul că ultima prefacere a casei a avut loc în perioada 1870-1880, adică după căsătoria Elenei cu Ioan Dalles, inițiatorii acestui așezământ care arată ca un muzeu veritabil, au decis ca interiorul casei să evoce atmosfera acelor ani. Vizitatorii pot vedea un salon franțuzesc și un salon oriental, nelipsite din casele aristocrației din veacul al XIX-lea. În vreme ce Sala Dalles și-a pierdut măreția pentru care a fost gândită, iar Moșia de la Bucșani nu mai este decât o palidă amintire a ceea ce a fost, memoria familiei Dalles poate fi găsită în acest fermecător loc din București, într-un spațiu muzeal pornit din inițiativa unor oameni pasionați de trecut, și nu într-un muzeu al statului unde de bună seamă că această familie s-ar cuveni să fie reprezentată.

Surse electronice:

https://www.natgeo.ro/noutati/33258-33258

https://patrimoniu.ro/images/lmi-2015/LMI-DB.pdf

https://adevarul.ro/locale/calarasi/tragedia-filantropia-familiei-dalles-si-a-lasat-averea-uriasa-mostenire-academiei-romane-1_5f88512f5163ec4271e69688/index.html

https://www.gazetadambovitei.ro/top-stiri/portret-familia-dalles-un-destin-dambovitean/

https://www.natgeo.ro/noutati/33258-3325

https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/mihai-caputineanu/

https://www.facebook.com/muzeulmiculparis

https://turistinbucurestiro.blogspot.com/2014/02/strada-selari.html?m=1&fbclid=IwAR08doKtnfXbTVxSJDyYpG6qmQhfYgJcPYhyNdZwqf4rN0MckU1tFllNh0Y

Referințe:

i Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Dâmbovița, Fond Familia Dalles.

ii Anastase N. Hâciu, Aromânii-Comerţ-industrie-arte-expansiune-civilizaţie – Aromâni mari agricultori, arendași și cerealiști, București, 1936.

iii Românul, Tipografia C. A. Rosetti, sâmbătă, 8 februarie, 1864, p. 8.

iv Din istoria comunei Bucșani, județul Dâmbovița, editor Cornel Mărculescu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015

v Monitorul Oficial al României, 054, nr. 9, martie 1877

vi Monitorul Oficial al României, 50, nr. 213, 18 decembrie 1882

vii Nicolae Peneş, Brînduşa Negulescu, Fundaţia Dalles : (file de monografie), Asociaţia Naţională a Universităţilor Populare din România, București, 1996

viii Venianim Pocitan Ploeșteanu, Biserica Ortodoxă Română din Paris, București, 1941

ix Ibidem, 1

x Ibidem, VI

xi Ibidem, IV

xii Ibidem, VI

xiii Mircea T. Georgescu,„Răscoala de la 1907 în județul Dâmbovița”, în Valachica, 1977

xiv Monitorul Oficial al României, 26 mai, anul 1911

xv Biserica Ortodoxă Română, Revistă periodică ecleziastică, numărul 6, septembrie 1914

xvi 60 de mii de lei se alocă Societății Ortodoxe Române potrivit Monitorului Oficial al României, numărul 225, 17 ianuarie 1923

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn