TÂRGOVIȘTEA LA 1900. INSTRUCȚIUNEA ȘI ȘCOLILE

Preocuparea pentru a avea școli în care să fie educată tânăra generație este iarăși reprezentativă pentru această epocă. În vreme ce comercianții urbei erau în mare parte neștiutori de carte, pentru odraslele lor doreau școli cât mai multe și cât mai bune. Iată o pledoarie pentru înființarea de școli transmisă primarului localității și consilierilor în anul 1882:

„Ar fi trist lucru pentru Târgoviștea noastră, Domnule Primar și Domnilor membri ca și de acum înainte să rămână tot lipsită de un asemenea focaru de cultură și să nu punem umărul, mai cu seamă când vedem că efectele acestei lipse adesea sfâșie inima a multora din onorabilelele familii, când nu mai pot face nimic cu fiii lor după ce ajung a fi desbrăcați de tot ce e mai sacru în sufletul lor, umblând necontrolați pe strade. Știința pedagogică demonstră că copiii sunt toți egali, moralmente și intelectualmente, din nascere, afară de mici excepțiuni, dar că ceia ce-i face să devină buni sau răi, virtuoși sau corupți, silitori sau leneși, ambițioși sau nepăsători, tâmpiți sau inteligenți, este numai îngrijirea părintească ce să dă copilului la cultura sufletului lui, este numai educațiunea. ” ¹

Pledoaria avea ca obiectiv aprobarea de către primar și consilieri ca o sumă cât de mică să fie prevăzută în buget pentru înființarea unei școli cu absolut tot ceea ce era necesar: local de școală, profesori, pedagogi și guvernante, mobilier și câte și mai câte.²

„ În adevăru statul insistă pe lângă marele corpu didactic din țară și-i zice: dați instrucție elevilor, dar mai presus de tote, dați-le educație; căci îmi trebuie buni români, buni cetățeni. Pute-va oare însă să formeze dascălul în 4 sau 5 ore pe zi în elevul său triplă educație: fizică, morală și intelectuală, fără de care nu este o educație completă, și când cea mai mare parte din ore își face sărmanu, pe stradă?”

Într-adevăr, situația instrucțiunii publice din Târgoviște în anul 1882 era una destul de rea. Învățământul public se făcea în două școli primare de băieți cu patru clase, una de fete tot cu patru clase, un gimnaziu cu patru clase întreținut de Județ și trei institute private: unul de fete, condus de doamna directoare M. Grecescu, unul mixt, aflat sub direcțiunea domnului Condurățeanu și altul de copii mici, condus de un preot, I. Dudescu. La aceste școli erau înscriși aproximativ 700 de elevi din orașul Târgoviște și din împrejurimi. Toate familiile își trimiteau copiii la școală, respectând obligativitatea învățământului. „Corpul didactic se află la înălțimea misiunii sale, toți depun zel și activitate pentru îndeplinirea datoriilor dumnealor, cursurile se predau cu metodă și blândețe, și noua generațiune dată în mâinile lor profită de lumina Instrucțiunii.”³, scria într-o dare de seamă către consilieri primarul din acel an, Dimitrie Iovitz. Acesta mai adăuga faptul că s-a interesat îndeaproape de toate nevoile și trebuințele acestor școli, a înființat mobilier și a făcut toate reparațiile necesare. Mai era însă un lucru de rezolvat în legătură cu băncile elevilor. „Actualele bănci le-au trecut timpul, sunt deteriorate și foarte incomode pentru studiu, introducerea pupitrelor în școlile noastre este un lucru de care trebuie a ne ocupa și pentru care voi avea onoare a vă propune să prevedeți fonduri în bugetul anului viitor pentru realizarea lor.” Primarul Iovitz nu se ferea să spună că cele două școli particulare, respectiv Școala de Băieți numărul 2 și cea de fete, nu asigurau condițiile necesare, manifestându-și regretul că nu a reușit să le construiască în cursul acelui an, adresându-se consilierilor cu rugămintea de a căuta mijloacele spre a le avea anul viitor.⁴

Dimitrie Iovitz a fost primar al orașului între 12 ianuarie 1882 și 2 februarie 1883, fiind o personalitate a vieții culturale și politice târgoviștene. A făcut demersuri pentru aducerea „drumului de fier” la Târgoviște, pentru extinderea Arsenalului Armatei, pentru amenajarea Cimitirului Central și pentru construirea unui nou local de școală, Școala de băieți numărul 2.⁵

În 1883 a fost organizată licitația pentru localul Școlii de băieți numărul 2, iar câștigător a fost constructorul Ghiță Steriu, în vreme ce perdanții licitației erau Emilio Pascole și Gheorghe Batista Aberluț. ⁶ Școala urma a fi construită în Târgoviște, pe Strada Mare, iar constructorul se obliga să urmeze întocmai planurile domnului inginer arhitect Nicolae Bruneanu.⁷ La rându-i, comuna se angaja să asigure la finalul lucrărilor de construcție, tot mobilierul didactic necesar „dupe modelurile pedagogice moderne”.⁸ Mergând pe teren, s-a constatat că școala va avea ieșire la trei străzi: strada Mare, strada Nouă și strada Cătuneni, motiv pentru care a fost nevoie de mai multe modificări făcute asupra proiectului inițial.⁹ Surpriza constructorului a fost să constate că pe terenul pe care urma să fie construită școala s-au găsit niște pivnițe astupate cu gunoi. Din acest motiv constructorul a susținut că pentru a putea construi școala pe locul acelor pivnițe era nevoie de temelii adânci până la pământul cerut pentru soliditatea construcțiilor și că în caietul de sarcini și contractul construcției adâncimea fundațiilor era prevăzută numai până la un metru și drept urmare era nevoie de un adaos de preț pentru orice adaos de lucrare peste contract.¹⁰ O vizită făcută de inginerul comunal al primăriei pe șantier avea să constate că antreprenorul nu a respectat proiectul stabilit, fațada localului școlii avea un alt stil decât cel aprobat prin proiect și „constat după lucrarea făcută până acum că domnul antreprenor nu înțelege proiectul și nici nu a angajat un lucrător cu cunoștințele necesare spre a conduce lucrarea, ci s-a mulțumit a conduce lucrarea cum s-a priceput, făcând greșeli nepermise care au atras modificarea proiectului.”¹¹

În cele din urmă, la 3 octombrie 1884, constructorul anunța Primăria că a finalizat lucrările și că se poate face recepția. Pentru aceasta s-a constituit o comisie la nivelul primăriei formată din domnul inginer Drăgoescu, I. Kulle și Angel Minculescu, aceștia urmând să constate la locul respectiv dacă antreprenorul a terminat într-adevăr definitiv construcția și dacă aceasta s-a făcut respectând proiectul și avizele luate.¹²

Comisia trebuie să fi decis că localul este pregătit să primească elevii și profesorii școlii, dat fiind că în ziua de 8 octombrie 1884 colectivul școlii transmitea un proces verbal către primărie în legătură cu necesitatea de a se muta în noul local.

„Avându în vedere că de când această școală s-a mutatu în casele domnului Ioan Șerbu din strada Mare, sunt astăzi tocmai șapte ani, instrucțiunea publică primară a suferit mari neajunsuri, pe deoparte că aceste case particulare neavând întru nimic încăperile indispensabile unui așezământ de învățământ public, nu să putu niciodată primi școlari în numărul prevăzut de Legea Instrucțiunei Publice și prin aceasta mulți copii au rămas sărmani în lipsă de pâinea vieței, iar pe de alta că aceste case fiind cu totul neigienice și însăși populațiunea școlii a fost amenințată de bole contagiose ce s-au înlăturatu numai prin cele mai serioase îngrijiri și precauțiuni luate de întregul corp didactic”, arătând că în local plouă, iar numărul de școlari era foarte mare, aceștia “stând ca sardelele unii peste alții”.¹³

Școala Primară Numărul 1 de Băieți, cu localul propriu, fusese fondată în 1865, dar obligată să găzduiască, în perioada 1866-1874 și Școala nr. 2, la etaj, iar apoi, Gimnaziul. ¹⁴

Clădirea a trecut prin refaceri importante în urma unui incendiu produs în 1875, apoi în cadrul unei noi etape de modernizare, între 1894-1895, care a vizat mărirea sălilor de clasă de la parter (din stânga) și a celor de la etaj (din dreapta). Tot atunci s-a amenajat, la parter, locuința directorului.¹⁵ Școala era prevăzută cu un mobilier foarte elegant, băncile fiind de culoare albă, iar în clase erau așezate, pentru socoteli, table mari, negre. Mai erau dulapuri cu geamuri pentru bibliotecă, scaune din stejar tapițate cu piele, o masă mare în cancelarie vopsită cafeniu cu postav verde. Pe lângă mobilierul elegant, școala dispunea și de o bibliotecă. Aici a donat Constantin Poroineanu în 1876 un număr de 110 volume, 54 dintre acestea provenind din biblioteca veche a tatălui său, Sache Poroineanu. Nu se cunoaște astăzi ce s-a ales din această bibliotecă. În timpul Primului Război Mondial aici a fost amenajat un spital de răniți.¹⁶

Un aspect mai puțin cunoscut în ceea ce privește învățământul particular de la Târgoviște la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este legat de școlile care funcționau pe lângă așezămintele religioase ale unor minorități, precum Școala israelită a comunității de evrei din oraș, respectiv Institutul primar maghiar fondat în 1860 pentru comunitatea catolică a orașului.¹⁷ Între anii 1903-1918 Școala Catolică a funcționat într-un local propriu.¹⁸