Transporturile – Chestiunea drumului de fier
În 1881, o întâlnire organizată la școala din oraș aducea în atenția locuitorilor posibilitatea de a construi linia ferată până la Târgoviște. Județul trebuia să suporte o sumă de 35 de mii de lei anual pentru acest deziderat, dar cine se mai gândea la costuri când nevoia de a putea circula rapid între diferitele destinații ale lumii era atât de mare. În 1882, târgoviștenii cereau vehement să fie adusă calea ferată în oraș: „Târgoviștea singură, printr-un complex nenorocit de circumstanțe, a rămas străină acestui concert general de ameliorări, de situațiuni împuternicite și prospere. E timpul acum, după o așteptare de ani, ca și orizontul ei să se limpezească, ca și vechea cetate cu suveniri mărețe din veacuri de glorie, să arunce haina mohorâtă a nepăsării și a somnolenței, și să-și spună cu curaj cuvântul.”
În ziua de 2 ianuarie 1884, târgoviștenii își vedeau un vis împlinit, drumul de fier! După ani de zile de rugăminți și apeluri repetate către onor Ministerul Transporturilor, în sfârșit vedeau și ei trenul venind până la Târgoviște, odată cu inaugurarea tronsonului de cale ferată Titu-Târgoviște. Momentul a fost unul definitoriu în dezvoltarea economică a orașului care după acest moment ia un serios avânt.
Greva birjarilor
În vreme ce mersul la București se putea face de acum pe noul drum de fier, pentru foarte multe necesități de transport era încă la modă, trăsura. Primăria a găsit de cuviință să pună și birjarii la plată, atunci când vine vorba despre starea drumurilor orașului, că doar aceștia se foloseau în munca lor de aceste artere, ba chiar erau socotiți vinovați de faptul că în centrul urbei străzile se strică prea des și au nevoied e reparații. Pentru toate aspectele care țineau de activitatea birjarilor și a transporturilor în general, în anul 1884, Primăria a adoptat primul Regulament de Transport Public din istoria urbei, fiind vorba, pe atunci despre regulamentul trăsurilor de piață.
Fiecare birjar avea obligația să aibă la purtător atât livretul pentru trăsuri cât și noul regulament. Printre prevederile acestuia se aflau: prețul curselor, care era stabilit între 0,5 și 2 lei pentru omnibuz și cursa de o oră. De asemenea, regulamentul prevedea care erau punctele de staționare pentru birjari: în fața cișmelei de la Mitropolie, în Piață, la Primărie și vizavi de hotelul Pitiș, în total patru stații situate toate în centrul orașului. 11 proprietari de trăsuri se găseau în Târgoviștea anului 1884, fiecare dintre ei neavând mai mult decât o birjă. Omnibuzele erau cele care făceau vara curse către Băile Pucioasa și mai erau cupeurile, pentru transportul călătorilor la Ploiești.
În anul 1885, taxa percepută de Primărie de la birjarii din Târgoviște a fost majorată de la 0,25 de lei la 0,50 de lei pe zi, pentru motivele legate de reparațiile necesare la drum, o veritabilă „taxă de drum” care însă i-a nemulțumit profund pe birjari. Aceștia au refuzat să achite noile dări și au cerut insistent revenirea la cele vechi, exlicând că aveau încasări foarte mici, iar necesitățile traiului de zi cu zi abia de le erau rezolvate. Primăria a amânat aplicarea taxei până în luna octombrie când le-a cerut birjarilor ca pe lângă plata taxei majorate, să achite și o restanță din urmă, situație care i-a înfuriat într-atât încât să provoace o grevă. Urmarea a fost că n-au mai scos pe piață nicio trăsură. La bulivar’, birjar, la bulivar’ nu mai mergea niciunul dintre ei. Mai mult, protestatarii au întocmit o petiție pe care au trimis-o la Primărie. Cazul lor a fost dezbătut în ședință, birjarii fiind invitați să-și susțină doleanțele în fața conducerii orașului. Rezoluția a fost aceea că pentru a nu mai încuraja astfel de greve, cererea birjarilor se amână pentru ședința viitoare.
În noiembrie 1885 birjarii scriau o nouă petiție către consiliul comunal în care reproșau starea deplorabilă a drumurilor, în condițiile în care li se impusese și taxa de drum: „apoi nu e mai puțin adevărat că și dumneavoastră urmează ca peticul de șosea națională sau veți voi a o numi, trebuiește a fi reparată, căci în actualitate impracticabilă este comunicația pe dânsa, posedând niște gropi îngrozitoare. Deci gara fiind declarată în oraș, vă rugăm și de data aceasta să luați măsuri de reparare și prin consecință de bună întreținere.”
Surse:
Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, Fond Primăria orașului Târgoviște.
Toma Svințiu,Aspecte ale dezvoltării edilitare a Târgoviștei la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Valachica, Studii și Materiale de Istorie și Istorie a Culturii, Muzeul Județean Dâmbovița, Târgoviște, 1970.
Mihai Oproiu, Târgoviște, Două decenii de democrație (1918-1938), Editura Transversal, Târgoviște, 2005.