La finele secolului al XIX-lea cea mai mare problemă a târgoviștenilor era alimentarea cu apă. În anul 1883 în Târgoviște funcționau trei cișmele, una la Oborul vechi, a doua în fața Primăriei și a treia în gura oborului de săptămână. Deși în două dintre aceste puncte erau instalate cisterne alimentate cu pompe, tot se întâmpla ca în perioadele de secetă târgoviștenii să rămână fără apă. Un fapt și mai surprinzător este acela că aceste cișmele erau alimentate cu vechile izvoare captate de sub dealul de la Teiș încă din Evul Mediu.
„Cunoașteți Domnilor Consilieri, cum orașul nostru ca veche capitală a fost alimentată în vechime cu apele din isvorele Teișului. Se vede că strămoșii noștri, ca toate popoarele vechi cunoșteau valoarea acestui articol, indispensabil existenței omului, și căutau a-l avea în abundență și de bună calitate. Timpurile au trecut, evenimente grele și nenorocite s-au succedat asupra cetăței nostre și împreună cu multe tresoruri ale Istoriei Localității a dispărut și alimentarea cu apă de isvoru.” ”1
Din sistemul de alimentare cu apă medieval s-ar mai fi păstrat trei izvoare sub dealul Teișului, care ar fi trebuit destupate și băgate în canalul cel nou.
„Orașul până acuma câțiva ani nu-și procura acest articol decât din râul Ialomița și o mare parte din locuitori, care se află depărtați de gârlă întâmpină mari dificultăți. Pe la 1875 s-au încercatu și s-a reușitu a se stabili o parte din aceste izvore care vin în oraș pe vechiul canal prin olane, mergând până în dreptul Teișului. Din aceste mici izvoare avem astăzi în oraș trei cișmele, una la Oborul vechi, alta în fața Primăriei și a treia în gura Oborului de săptămână.”2
În anul 1892 problema alimentării cu apă a orașului nu fusese rezolvată. Autoritățile au încercat să utilizeze acele izoare vechi de la Teiș, pentru aceasta realizându-se o conductă de 1387 de metri prin care au fost captate patru izvoare. Din 40 în 40 de metri, de-a lungul acestei conducte au fost prevăzute puțuri de curățire. Cu toată strădania inginerilor, debitul apei nu depășea mai mult de 16 metri cubi într-un interval de 24 de ore. Primarul de atunci, Ion Anghelescu a solicitat serviciile unui foarte bun inginer, Elie Radu, căruia i s-a cerut să găsească o cale, prin noi studii și noi foraje, să asigure alimentare cu apă din râul Ialomița și din zona Izvoare. S-a constatat atunci că respectivele surse că nu ar fi oferit apă îndeajuns pentru orașul aflat în plină dezvoltare.3
Abia în anul 1908, profesorul Ludovic Mrazec și inginerul Giulini au fost trimiși la Târgoviște de primarul Bucureștiului, Vintilă Brătianu, spre a rezolva și în vechea capitală, problema apei. 4 „În 1907-1908, s-a adus apa potabilă de la munte, de la Răteiu, prin conducte asemănate țevilor de tunuri, pe o distanță de 40 de kilometri. Realizându-se un bazin de 10 vagoane, la Șotânga. Această lucrare a satisfăcut nevoile orașului până în 1940”, scria în memoriile sale și primarul Lăzărică Petrescu. 5
1Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, Fond Primăria orașului Târgoviște, dosar nr. 36/1882-1883, f. 14.
2 Ibidem.
3Mihai Oproiu, Corina Andrei, Târgoviște. Evoluția administrativă a municipiului între secolul al XV-lea și 1947, p. 190.
4Mihai Oproiu, Târgoviște, Două decenii de democrație (1918-1938), Editura Transversal, Târgoviște, 2005, p.234.
5Mihai Oproiu, Georgeta toma, Jozsef Pildner, Pledoarie pentru o statuie , Editura „Pildner&Pildner”, Târgoviște, 2007, p. 50.
