„Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul Târgoviște își lepăda vechea haină medievală, îmbrăcând una nouă, de croială capitalistă. În epoca cuprinsă între anii 1870-1900 s-a reconstruit centrul orașului, cu mulțimea lui de prăvălii, depozite de mărfuri și ateliere meșteșugărești”.1
Pornind de la afirmația făcută de Toma Svințiu într-unul dintre articolele dedicate orașului Târgoviște, se naște în mod firesc curiozitatea de a vedea cum a renăscut acest oraș, cine erau târgoviștenii acelei epoci, ce idealuri sau dorințe năzuiau și cum se raportau la valorile și la optimismul perioadei „La Belle Epoque”.
Într-o serie de articole intitulate „Târgoviștea la 1900” vom urmări atmosfera generală din orașul Târgoviște în perioada de sfârșit a secolulului al XIX-lea și de început a secolului XX, vom consemna informațiile care pot fi obținute în legătură cu prăvăliile și casele construite în zona Centru Târg și nu numai, date despre exproprierile care s-au făcut, despre vecinătăți, despre alinierea străzilor și a caselor, autorizațiile eliberate pentru noile construcții sau pentru reparații la cele existente, astfel încât să reușim să obținem un tablou al perioadei respective din punct de vedere urbanistic, arhitectural și istoric.
Articolele se bazează pe cercetarea documentelor de arhivă disponibile la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, documente oferite cu deosebită amabilitate de personalul acestei instituții. Demersul acesta nu are în vedere, nicidecum, prezentarea doar a aspectelor pozitive sau idealizarea acelor vremuri, ci redarea cât mai fidelă a orașului de atunci: cu ulițele lui strâmte, înfundate și pline de noroi, cu nevoile slab acoperite de o administrație care n-avea îndeajuns de mari posibilități de întreținere. De foarte mare ajutor, pentru a avea un tablou de epocă a fost un Raport al primarului Dimitrie Iovitz din anul 1893 în care explică, cu maximă sinceritate, tot ceea ce, dealtfel, se relevă din numeroasele reclamații și petiții trimise de cetățeni la Primărie.
Aflăm astfel că: iluminatul era foarte prost, „stradele” erau nepavate, igiena orașului lăsa de dorit, școli pentru copii nu erau, iar alimentarea cu apă a urbei se făcea pe vechile conducte păstrate încă din perioada medievală, asta după ce ele au fost redescoperite în anii respectivi, fiindcă înainte se făcea alimentarea cu apă strict din râul Ialomița. Despre serviciile publice, lăsate cele mai multe în sarcina Primăriei: Poliția, Pompierii, Jandarmii, Garda Orășenească, Spitalul, iarăși se poate spune cât de problematică era întreținerea lor, de vreme ce abia reușeau să mai achiziționeze câte un cal, personalul era mereu insuficient, iar numărul de paturi din spital nu depășea degetele de la o mână (cinci paturi).
Dincolo de aspectele materiale evidente apar însă și oameni ale căror fapte răzbat până la noi, cu o dorință imensă de schimbare și de modernizare, cu gândul la trecutul care-i obliga, și la viitorimea care-i va judeca: „ce vor spune urmașii noștri?”.
Se poate observa totuși că la finalul secolului al XIX-lea apar și câteva realizări notabile în oraș, pe care vă invit să le descoperiți în seria de articole „Târgoviștea de la 1900”, cu speranța că acestea reușesc să surprindă, prin citatele selectate și cu umorul, aproape caragialesc, prezent pe alocuri, farmecul perioadei „La Belle Epoque”, căci da, Târgoviștea a parcurs în ultimul secol și jumătate, un drum lung și insuficient cunoscut, între La Belle Epoque și „la belle ruine”, ceea ce se poate vedea astăzi cu mare parte din ceea ce s-a construit atunci. Pentru început, vă propun o plimbare pe vechile străzi ale orașului.
DE LA ULIȚE ȘI ULICIOARE, LA STRĂZI ȘI BULEVARDE
Conform surselor documentare, în Târgoviștea anului 1879 era mare agitație printre cetățeni, după ce Primăria orașului (comunei) a decis să facă din nou numerotarea tuturor străzilor și a caselor, prin așezare de tăblițe cu numere și pe culori. Pentru aceasta era nevoie de realizarea unui recensământ împreună cu „domnul aginte polițienescu”, prin care să existe o situație cu toate casele din oraș, precum și cu proprietarii acestora. Tabloul întocmit atunci arată un număr de 662 de case împreună cu numele proprietarilor lor și mahalaua în care se aflau, în zona roșiei la care se adaugă alte 740 de case trecute în zona culorii galben.ii Tot atunci s-au stabilit numele străzilor din oraș, unele dintre ele supraviețuind până astăzi. Pentru a înțelege mai bine toponimia acelei perioade, dar și pentru a obține noi date despre vecinătăți și localnici, încercăm să urmărim, întocmai, instrucțiunile date în acel an 1879:
– De la bariera din capătul grădinilor sârbilor spre moara Gavrilescu, până la răspântia de la Biserica Sf. Nifon, strada purta numele de strada Ploiești;
-De la bariera „Obștii vechi” și până la Poarta Cetății, era strada București;
-De la Poarta Cetății până la „răspântia de la Niță Andronescu și de la domnul Andronescu”, megând în linie dreaptă, și până la Spitalul de la Curtea Domnească purta denumirea Strada Mare;
-De la Spital până la bariera Suseni, era strada care purta numele voievodului Matei Basarab; -Din dreptul intersecției de la hanul Dudea, prin fața Bisericii Simuleasa, până la casa N. Bucșeneanu, era Strada Golescu;
-De la casa N. Bucșeneanu, până la I. Voica, strada Cătuneni;
-Din răspântia N. Andronescu, prin fața oborului, până la Hanul Galben se va numi Strada Stelea Veche;
-De la Hanul Galben, prin fața Cazarmei Călărașilor până la răspântia Dealu, Strada Bravilor;
-Din răspântia C. Fussea, prin fața școlii, până la Grigore Postelnicu, Strada Cârlova; -De la Școala de fete, în linie dreaptă până la casa Poroineanu și casa Tache Răducanu (Tărcădău), Strada Ion Eliade;
-De la casa Tache Răducanu, pe linia Târgului, până la casa Paraschiva Ivancea, Strada Libertății; -De la Paraschiv Ivancea până la Bariera Găești, Strada Ciocârlan;
-De la Paraschiv Ivancea, prin spatele Mitropoliei, până la strada Cătuneni, Strada Fonderiei;
-De la răspântia Ionescu, până în strada Ciocârlan, Strada Labirint;
-De la bariera Ciocârlan, până la Biserica Oborul Vechi, Strada Seimenilor;
-De la răspântia Poroineanu, până la Ion Filip, Strada Primăverii;
-De la răspântia Fănică Bădulescu, pe lângă Primărie, mergând în linie dreaptă până la Răducanu Scurtu, era Strada Poet Grigore Alexandrescu;
-De la răspântia Burdeanca, prin fața Bisericii Lemnului, până la Biserica Sf. Tănase, Strada Vestei;
-De la Iancu Filip, în linie dreaptă până la Oborul vechi, Strada Câmpu Lung;
-De la spital spre podul Ialomița se va numi Strada Mihai Vodă;
-De la Isaia Lerescu, până la Spital se va numi Strada Constantin Brâncoveanu;
-De la Hotelul Marinică până la răspântia Stematiu se va numi Strada Clemenței;
-De la Ghiță Constantinescu, până în fața Oborului, Strada Progresului;
-De la intersecția din fața prăvăliei Vasile Dudescu, pe linia Vanafilor, până în Piața Oborului, la Hotelul Călinoiu, din nou Strada Industriei;
-De la Spital spre Oborul Vechi și până la Barieră s-a denumit Strada Bateriilor;
-De la casele Bădulești, pe la N. Bădulescu „dreptu la apeduculu de la Fântâna Oborul Vechi”, Strada Fructelor.iii 
„PAVAGIUL STRADELOR”
Pavarea tuturor străzilor din oraș ar fi necesitat fonduri pe care Târgoviștea nu și le permitea. În anul 1883, multe dintre ulițele orașului erau nepavate, iar din cele pavate „afară de ulița Ciocârlanu până în gura Oborului și podul Mihai Vodă, care au pavagiu bombatu, toate celelalte sunt pavate după sistemul vechiu, adică cu șanțu la mijlocu, destul de incomode pentru circulație și urâte ca aspectu.”iv În acel an s-au făcut reparații în Oborul de Săptămână, unde s-a pavat cu acel tip de pavaj bombat o suprafață de 3653 de metri pătrați, iar alți 1348 de metri pătrați au fost reparați pe Ulița Mare, începând de la bariera București și până la capătul Podului Mihai-Vodă. S-a reușit, de asemenea pavarea unor porțiuni de drum în suprafață totală de 323 de metri pătrați pe străzile: Eliade, Târgu, Poetul Alecsandrescu și Clemenței; erau în curs de execuție 2095 de metri pătrați „pavagiu din nou”, (probabil primul pavaj) pe străzile Cătuneni și Stolnicu „și multe încă din ulițele noastre nepavate așteaptă rândul loru de ameliorare”.
Referitor la situația drumurilor din Târgoviște, primarul orașului din acea perioadă, Dimitrie Iovitz, propunea consilierilor o serie de soluții amintind că pavarea străzilor se putea face cu piatră mai ales că Târgoviștea era situată aproape de munte. „Cred că este timpul, domnilor consilieri, a ne gândi mai seriosu la ameliorarea pavagiului nostru, conform cu pozițiunea ce se deschide orașului și cu cerințele progresului. Suntem un orașu situatu la poalele Muntelui, avem carieri de piatră, chiar de granit, din care se face piatră cubică, și am putea avisa la pavarea cel puțin a centrului orașului cu această piatră. Mijloacele financiare ne sunt restrânse, dar când este vorba de înfrumusețarea Cetăței Nostre, cred că fiecare are dorința de a vedea-o realizându-se. Nimicu nu se face fără sacrificiuri, să facem apel la orășenii noștri și cred că vom găsi sprijinul dumnealor, pentru mărirea fondului și executarea îmbunătățirii pavagiului.” v Nu s-a ținut cont de propunerile primarului Iovitz, după cum vom vedea, nici mai târziu când pavarea străzilor s-a făcut cu bolovani din râul Ialomița. Ani de zile, poate chiar zeci de ani, nemulțumirile orășenilor legate de starea proastă a drumurilor s-au ținut lanț, Primăria având deseori petiții și reclamații de soluționat în această privință. “Asemenea venim și noi ca oroșani și ca ceea ce plătim toți dările fiscale și comunale având toată speranța că nu vom rămâne înnomoliți în mocirla care există astăzi.”, scriau în anul 1883 locuitorii de pe strada Tabaci, într-o adresă trimisă Primăriei.vi În anul 1883 erau unele străzi pavate, iar altele, în starea lor primitivă, după cum scriau revoltați alți locuitori din zona străzii Fonderia, dar și de pe alte ulițe lăturalnice, care nici nume nu aveau, darămite pavaj. În atare condiții locuitorii erau privați de una dintre binefacerile timpului, pe lângă faptul că întâmpinau tot felul de dificultăți, mai ales atunci când din cauza noroiului și a băltoacelor nici nu puteau ieși din propriile curți, iar mirosul greu care venea din mocirlă le îmbolnăvea copiii. „Tot anul cu aerul viciat, locuitorii acelor strade, să lăsăm că sunt privați cu desăvârșire de plăcerea de a putea vedea și ei pe concetățenii lor că le frecventează stradele, căci nu potu de mocirle și noroae, dar ei au durerea de a privi rând pe rând cum cele mai fragede ale lor vlăstare sunt isbite de osebite boale și adesea doborâte, căci miasmele infecte ce să esală din acele mocirle adânci, găseau victime în copiii nenorociților, cetățeni ce locuiesc acolo”, scriau revoltați locuitorii orașului.vii Mai târziu, în 1890, constatăm că situația străzilor din Târgoviște nu se îmbunătățise prea mult. Astfel, un Tablou de strade care nu sunt până acum pavate a fost întocmit pentru primarul de la acea vreme. Prima stradă menționtă în acest inventar era Bărăția, urmând străzile Matei Basarab, Sf. Gheorghe, Crețulescu, Bateriilor, Seimenilor, Fructelor, Vargata, Fonderia, Tabaci și Stelea.viii Erau, așadar, străzile nepavate. Mai rămâneau zone fără pavaj și în zona centrală, așa cum a fost cazul unei alinieri rezultată cu o curte rămasă în drum. Un cetățean al orașului se adresa Primăriei nemulțumit că după ce s-a procedat la alinierea străzii și a gardului curții sale a fost retras cu doi metri de la drum, iar zona rămasă în afara împrejmuirii n-a mai fost pavată, astfel că acesta devenise un depozit al gunoaielor aruncate de vecini, gunoaie în care râmau porcii și care infectau zona. În cererea adresată Primăriei se preciza că zona care a rămas nepavată ”servă de depozit al murdăriilor ce se aruncă de vecini, care murdării frământându-se de porci, devină o mocirlă infectă pe timp de vară din cauză că spațiul arătat de doi metri nu este pavat nici până acum.” ix
CUM SE REALIZA PAVAREA STRĂZILOR CU BOLOVANI?
În anul 1890 s-a realizat pavarea străzii Labirint. Metoda de lucru este integral descrisă în caietul de sarcini. Astfel aflăm că strada respectivă avea o lungime de 300 de metri liniari și o lățime de 10, „cu începere de la Petrache Birjarul și până în strada Ciocârlanu”. Lucrările atribuite prin licitație publică vizau pregătirea platformei străzii în profilele de tăietură, transportul pavimentului la profilele de împlinire, potrivirea pavimentului și baterea cu maiul. De asemenea, constructorul avea ca obligație pregătirea platformei străzii în profilele de împlinire cu pământ „transportat d’aiurea, nefiind permis a se deschide camere de împrumut alături cu corpul stradei sau prin curțile cetățenilor fără o prealabilă înțelegere. Facerea patului pentru pavare conform profilului transversal; pavarea se face cu piatră, bolovani pe întinderea prevăzută în proiect și ante-măsurătoare.x Lucrările prevedeau inclusiv plantarea de arbori, respectiv castani pe marginea drumului, iar piatra utilizată era adusă „după prundul râului Ialomița” și trebuia să fie de cea mai bună calitate și pe cât posibil, de culoare neagră. Tot de la râu era adus și nisipul utilizat.xi 
În derularea lucrărilor era implicat și inginerul comunal care împreună cu antreprenorul, trebuia să marcheze axul șoselei „pe fața pământului” cu ajutorul unor țăruși : „la capetele fiecărui aliniament sau curbă se vor bate țăruși numerotați asemenea și capătul fiecărei pantă sau rampă, apoi în intervalul acestor țăruși se vor bate alții asemenea, numerotați întocmai ca în profilul longitudinal. Acești țăruși vor fi bătuți până la adâncimile sau înălțimile arătate prin cotele roșii ale proectului.” xii Termenul limită de finalizare era de doar trei luni.xiii În anul 1889 s-a realizat și pavarea străzii Cătuneni, după același procedeu, respectiv pavare și plantație cu castani sălbatici.xiv 
Pe lângă întreținerea vechilor străzi, o preocupare a orășenilor era și lărgirea străzilor existente și pe cât posibil, alinierea lor. Pentru prelungirea bulevardului nou înființat în dreptul Gării, până în strada Libertății, a fost nevoie de noi exproprieri între anii 1897-1899. Astfel, deoarece se dorea alinierea și lărgirea străzii Libertății „fiindcă acea stradă este foarte strâmtă și comunicația se face cu anevoință pe dânsa” s-a aprobat în ședința din 10 mai 1897, exproprierea proprietăților deținute de Sterian R. Dudău și de moștenitorii decedaților C. Petrescu și Stelian Stănescu, pentru porțiunile de teren necesare pentru alinierea și lărgirea străzii care ducea din strada Libertății la Primărie. De asemenea, pentru prelungirea bulevardului Carol I până la Mitropolie, era nevoie de alte exproprieri față de care consilierii erau rugați să-și exprime opinia.xv Lista cu cei afectați de decizia de expropriere conținea numele a 66 de proprietari de pe strada Libertății și șase proprietari domiciliați pe bulevardul Carol I.xvi 
Într-un memoriu realizat de Serviciul Tehnic al Primăriei în anul 1897 se arată că lucrările la noul bulevard, care începea de la Gara Târgoviște și se termina în oraș, au început în primăvara anului 1896, fiind realizați până în vara anului 1897, 1015 metri liniari de lucrări. S-au cheltuit pentru exproprieri, pavaj, plantații și lucrări de artă 102 mii lei. Pentru că Bulevardul se termina la intersecția străzilor Ciocârlan cu General Florescu, „și cum are în fața sa niște clădiri foarte vechi, ruinate și unele dintre ele sunt construite de zidărie în paiantă, în același timp pentru a da un aspect mai plăcut acestui Boulevard, o circulație mai lesnicioasă pentru pasageri etc., Primăria a decis prelungirea lui cu încă 125 de metri liniari, adică până în fața Palatului Diviziei III Infanterie, Mitropoliii și intersecția stradei Poetul Alexandrescu cu începutul Oborului de săptămână.” xvii Odată cu prelungirea Bulevardului Carol I până în fața Diviziei și a Mitropoliei s-a realizat și proiectul referitor la alinierea străzii Libertății, care începea la sfârșitul Bulevardului și continua până la intersecția cu Calea Domnească.xviii Deoarece pe această stradă erau clădiri importante, fiind și cea mai populată și cea mai frecventată stradă din oraș, alinierea nu s-a putut face pe un singur aliniament, fiindcă exproprierile ar fi fost mult prea costisitoare și imposibil de realizat vreodată, un alt dezavantaj fiind și poziția străzii, care n-ar fi ieșit în fața Prefecturii, cum se dorea, ci în grădina acesteia, la o distanță de 50 de metri. Alinierea care s-a propus, în final, avea trei artere: prima începea de la capătul Bulevardului Carol I, până la intersecția cu strada Ion Heliade Rădulescu, a doua începea de la intersecția străzii Ion Heliade Rădulescu până la strada Primăverii, iar a treia, din strada Primăverii până în fața Prefecturii, pe Calea Domnească.xix În anul 1897, pe când era primar Lazăr Petrescu, s-a stabilit exproprierea terenului și a construcțiilor de pe acesta deținute de Ploeșteanu, în scopul lărgirii terenului pe care funcționa Oborul Săptămânal.xx Terenul se învecina la Nord cu strada Fonderiei, la est cu strada Vorniciei, la sud cu o stradă prin care se desparte de strada Niculescu. Curtea expropriată avea 1692 de metri pătrați, iar construcțiile din interior erau o casă din cărămidă și paiantă în stare veche cu o suprafață de 79.58 metri pătrați, o brutărie de 131 de metri pătrați, un grajd din lemn, vechi, de 18 metri pătrați și o latrină „în stare foarte rea cu o suprafață de 6 metri pătrați.” xxi
- Toma Svințiu, Aspecte ale dezvoltării edilitare a Târgoviștei la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Valachica, Studii și Materiale de Istorie și Istorie a Culturii, Muzeul Județean Dâmbovița, Târgoviște, 1970, p. 286.
