TÂRGOVIȘTE ÎN VEACUL AL XV-LEA, PRIMA DOMNIE A LUI VLAD ȚEPEȘ

Ioan Hunyadi, unul dintre cei mai importanți luptători antiotomani din veacul al XV-lea, guvernator al Ungariei, voievod al Transilvaniei, mare comandant de oști și tatăl celui care a devenit apoi Regelui Matia I al Ungariei, își croia adesea drum prin Țara Românească, la Târgoviște. Venea însoțit uneori și de celebrul său sfetnic, călugărul catolic Ioan de Capistrano, pe seama căruia se păstrase în tradiția istorică întemeierea Mănăstirii Franciscane din Târgoviște, informație neconfirmată prin documentele istorice cercetate până în prezent. Vizitele lui Ioan Hunyadi sau Iancu de Hunedoara – cum a fost numit în istoriografia română – erau în legătură cu influența exercitată de coroana Ungariei asupra tronului Țării Românești, influență exercitată, de altfel, și asupra Țării Moldovei. Foarte bun militar, cu rezultate remarcabile pe câmpul de luptă, Iancu de Hunedoara încerca să stabilească un front antiotoman cu ajutorul celor două țări ale valahilor din acele timpuri. ⁱ După înfrângerea de la Varna (1444), când Hunyadi a fugit în Țara Românească unde a fost capturat de oamenii lui Vlad Dracul, din mâinile cărora a reușit să scape, guvernatorul regatului Ungariei nu a uitat îndrăzneala voievodului muntean împotriva căruia s-a întors cu o expediție în anul 1447.ⁱⁱ Un hrisov emis aproape un veac mai târziu referitor la Mănăstirea Snagov consemnează dramaticul final al lui „Vlad cel Bătrân pe care l-a ajuns moartea în satul Bălteni”. Moartea fiului său cel mare, Mircea, s-ar fi petrecut tot atunci, în chip groaznic, fiind îngropat de viu de târgovișteni. ⁱⁱⁱ Un alt document care ne atestă prezența lui Ioan Hunyadi la Târgoviște în aceeași perioadă este emis la 4 decembrie 1477 „in civitate nostra Tergovisthya”, când Iancu de Hunedoara se intitulează voievod al Țării Românești.^iv

La plecarea sa, pe scaunul țării a fost lăsat Vladislav voievod, fiu al lui Dan Voievod, care nu poate fi altul decât Vladislav al II-lea, cel care-și doarme somnul de veci la Mănăstirea Dealu, fiind îngropat aici în anul 1456. ^v

Coconii lui Vlad Dracul, Radu și Vlad, se aflau ostatici la turci încă de copii. De aici revine tânărul Vlad, numit de unii istorici Vlad Drăculea, după numele tatălui sau Vlad al III-lea, pe tronul Țării Românești, într-un moment în care Vladislav al II-lea se angajase cu oastea valahă în lupta cu turcii de la Kosovopolje. Vlad ocupă tronul cu sprijin turcesc, dar trimite o scrisoare către județul și pârgarii din Brașov în care arată că nu poate veni în Ardeal din Târgoviște, din cauza veștilor neclare despre lupta lui Hunyadi cu Sultanul.

Providi et honesti viri, fratres et amici nobis sincere dilecti. Scire damus vobis quomodo egredius vir Nicolaus de Vozakona scribit nobis ad eum accedere vellemus, donec magnificus Johannes, regni Hungarie gubernator, veniret de bello. Hoc ideo facere (…) Datum în Tergovistia, în vigilia Omnium Sanctorum, anno Domini XLVIIJO.^vi – anul Domnului 1448.

„Vă dăm de știre că dumnealui Nicolae din Ocna Sibiului ne scrie să facem bunătate a veni la dânsul, până ce Măria Sa Ioan guvernatorul Crăiei ungurești se va întoarce din război. (…) Deci vă rugăm, stând în pace, să aveţi răbdare până vom vedea urmările dumisale lui Ioan însuşi. E îndoială despre viaţa lui chiar. Dacă însă va ieşi slobod din război, ne vom întâlni cu el şi vom face pace bună. ”

Astfel își începe Vlad Țepeș prima din cele trei domnii, cu o durată de doar două luni. Silit să ia drumul pribegiei, după o reîntoarcere la Adrianopol decide să meargă în Moldova.^vii Ulterior, împreună cu vărul său Ștefan, devenit mai târziu Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei, se refugiază în voievodatul Transilvaniei. Între timp, relațiile dintre Vladislav al II-lea și Ioan Hunyadi se deteriorează. Guvernatorul Ungariei “nu ținea seama”, spunea domnul într-o scrisoare adresată brașovenilor, de „toate slujbele ce am slujit și cu tot sângele ce ne-am vărsat, eu și boierii mei și cu țara mea, pentru sfânta coroană și pentru țara ungurească și pentru creștini.”^viii

Tensiunile dintre Ioan Hunyadi și Vladislav al II-lea, favorizează revenirea lui Vlad Țepeș în Țara Românească, alături de o oaste pusă la dispoziție de Hunyadi. Luptele s-au încheiat cu uciderea lui Vladislav al II-lea la Târgșor și cu instalarea pe tron, pentru a doua oară a lui Vlad Țepeș, în anul 1456.

Cronica țării consemnează faptul că Vlad Țepeș s-ar fi răzbunat pe boierii târgovișteni pentru uciderea fratelui său, Mircea.

“Când au fost în Ziua Paștilor, fiind toți orășanii la ospețe, iar cei tineri la hore, așa fără veste pre toți i-au cuprins. Deci câți au fost oamnei mari, bătrâni, pre toți i-au înțepat de au ocolit cu ei tot târgul, iar câți au fost tineri cu nevestele lor și cu fete mari, așa cum au fost împodobiți în ziua Paștilor, pre toți i-au dus la Poienari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei și au rămas toți desvăscuți în pieile goale. Pentru aceia i-au scos nume Țepeluș.” ^ix

Acesta a fost doar începutul unei domnii cu mână de fier în care s-a vărsat mult sânge. Instaurând o domnie prin teroare, Vlad Vodă Drăculea s-a făcut curând remarcat ca unul dintre cei mai de temut lideri ai acelor vremi. ^x