TÂRGOVIȘTE ÎN VEACUL AL XIV-LEA, SAȘII ȘI AȘEZĂMINTELE CATOLICE, EP. 2

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

În secolul al XIV-lea, cele mai dezvoltate orașe din Țara Românească erau Câmpulung și Târgoviște. iCentre comerciale importante,ii locuite de comunități de meșteșugari și negustori, beneficiare ale unor privilegii domnești, cu drept de sigiliu, cele două orașe puteau să aspire la faima și bogăția unor adevărate cetăți de peste munți precum Brașov sau Sibiu. Colonizarea sașilor la sud de Carpați a reușit vreme de secole să păstreze strânse relații comerciale dintre orașele transilvănene și cele muntene. Mai mult, pentru secolele al XIV-lea și al XV-lea se vorbește despre o adevărată hegemonie instituită de negustorii brașoveni asupra comerțului de la sud de Carpați.

Spre deosebire de Câmpulung unde sașii sunt considerați întemeietorii ab initio ai orașului, Târgoviște ar fi avut o populație locală în momentul venirii coloniștilor germani.iii Ocupația autohtonilor era una specific agrară, așezarea fiind mai degrabă un sat. Sașii au adus la Târgoviște primele construcții de tip urban. Cartierul Suseni, al cărui nume vine de la Târgul de Sus, a fost amenajat potrivit modelului german. O biserică de zid, edificată în stil gotic, cu hramul „Sfânta Maria” a fost construită la scurt timp după instalarea sașilor în oraș. În fața acestei biserici se afla piața, iar în jurul pieței se construiau locuințele celor mai de vază oameni ai comunității. Tot sașii sunt cei care au adus la Târgoviște un model administrativ, instituția județească.iv Orașul era condus de un județ ajutat de 12 pârgari aleși din rândul cetățenilor. În relația cu domnia, sașii erau beneficiarii unor privilegii pe care autohtonii le-au câștigat abia din veacul al XVI-lea, ceea ce arată că aveau un statut special. Simbolul de pe sigiliul orașului Târgoviște era Sfânta Maria rugătoare, patroana spirituală a comunității, rămasă până astăzi ocrotitoarea orașului. Singura biserică veche cu hramul Sfânta Maria Rugătoare era Biserica Parohială a Sașilor.

Sancta Maria nu a fost singurul așezământ catolic din Târgoviștea medievală. Tot aici au funcționat două conventuri, unul închinat Ordinului Predicatorilor Sfântului Dominic, iar celălalt închinat Sfântului Francisc de Assisi. Mănăstirea franciscană a fost înființată în anul 1507 pe locul unde se află și astăzi biserica cu hramul Sf. Francisc. Conventul Dominican a fost edificat în veacul al XIV-lea, după înființarea Conventului de la Câmpulung cu hramul Sf. Elisabeta a Ungariei, păstrat în documente cu denumirea de Cloșter, de la termenul „closter” care tradus din germană înseamnă mănăstire. Până la apariția de noi documente, Doamna Clara, soția catolică a voievodului Nicolae Alexandru (1352-1364) este considerată întemeietoarea celor două așezăminte mendicante de la Târgoviște și Câmpulung. La Câmpulung, Cloșterul dominican avea moaște ale Sf. Andrei pentru care „veneau pelerini din toate părțile și se însănătoșeau”, potrivit tradiției locale păstrată până în veacul al XVII-lea.

Este probabil ca înălțarea conventului de la Târgoviște să fi avut loc înaintea înființării de către voievodul Nicolae Alexandru, a primei Mitropolii Ortodoxe din Țara Românească în anul 1359. Nu se cunosc împrejurările în care cele două conventuri și-au încetat activitatea în jurul anului 1500.

Târgoviştea, reşedinţa Ţării Româneşti, a fost singurul oraş de la sud de Carpaţi în care au fost înălţate trei edificii catolice de cult.v

Nu s-a stabilit nici până astăzi locul unde s-a aflat conventul dominican de la Târgoviște. Cercetările arheologice efectuate în vatra istorică a orașului nu au identificat urmele acestui așezământ de la care nu s-a păstrat nici măcar o descriere. Conventul dominican cu hramul Sf. Nicolae ar putea oferi o nouă atestare documentară, vechii capitale.

Existenţa conventului dominican din Târgovişte înainte de 1370 e atestată indirect de un document din 8 aprilie acelaşi an, prin care papa îl îndemna pe Vladislav Vlaicu să renunţe la schismă şi să treacă la catolicism: „prin învăţătura bărbaţilor catolici şi călugări, dintre care se spune că mulţi locuiesc în ţara ta, mai ales prin acţiunea iubitei întru Hristos fiice, nobila femeie Clara, mama ta vitregă, nu numai catolică, dar şi înzestrată cu meritele ilustre ale virtuţilor zisei credinţe […]”.
Documentul atestă că mulţi călugări catolici locuiau în Ţara Românească, deci nu ar fi vorba doar de un convent dominican, iar prezenţa fraţilor se datora acţiunii doamnei Clara, soţia lui Nicolae Alexandru
.”vi

Informații despre clerul catolic de la Târgoviște apar în alte surse atent investigate de istorici:

Un document din 1487 a menţionat un frate numit Petru, transferat în conventul din Târgovişte.
La 20 aprilie 1488 fratele Georg Falcrep, membru al conventului din Braşov, a fost numit vicar al contratei Valahia Mare şi a fost transferat la Târgovişte
. vii

Toma Batka, ultimul dominican care ne apare în documente ca reprezentant al Conventului de la Târgoviște a fost numit în anul 1497 episcop de Baia. Era cunoscut ca bun predicator, cu studii făcute la Florența, foarte apreciat de Vatican. Cu doar un an mai devreme, Toma Batka figura în documente ca vicar al Contratei Valahia Mare și prior al Conventului din Târgoviște. Aceasta este ultima informație care a ajuns până la noi despre conventul târgoviștean. Nu se cunosc motivele pentru care așezămintele Ordo Predicatorum din Țara Românească și-au încetat activitatea la finele veacului al XV-lea, după aproximativ un secol și jumătate de misionarism intens.

Cercetările făcute de arheologi în cartierul Suseni au confirmat existența unor case cu pivniță din piatră și elevația din lemn, încălzite cu sobe cu cahle. viiiInventarul datat în veacul al XIV-lea era specific comunităților săsești. ix Piața se situa cam pe locul unde se află astăzi Piața Bărăția, al cărei nume vine de la monahii catolici care s-au aflat la Târgoviște în Evul Mediu, preluat ca în toate orașele unde s-au aflat Bărății de la termenul de „barat”, care înseamnă frate. Una dintre străzile sașilor purta denumirea de Ulița Brașovului, o fărâmă din această uliță fiind păstrată până în zilele noastre. Cunoaștem din documentele aflate în registrele vamale brașovene nume ale comercianților sași de la Târgoviște din veacul al XVI-lea: Jacob, Borbel, Benedick, Lux sau Olbrich. La finele acestui secol apar nume ale unor sași care-și vindeau proprietățile, iar în documente figurează și etnia: avem un Andrei Sasul, Iștfan Sasul, cel din urmă fiind mai degrabă ungur, dar asociat de valahi cu comunitatea originară de peste munți.x

Aflată în stăpânirea catolicilor vreme de secole, Via Sașilor de sub mănăstirea Dealu a supraviețuit, de asemenea, ca toponim, până astăzi, sub denumirea satului Valea Sasului din comuna Aninoasa. Sașii au dispărut din documentele orașului începând cu secolele al XVI-lea și al XVII-lea, motivele identificate de istorici fiind pe de o parte reforma luterană urmată de contrareforma susținută de unii dintre domnii munteni, pe de altă parte taxele și birurile impuse de domnie pentru „papistași”. Alți sași au rămas în oraș adoptând credința ortodoxă, fiind asimilați, în timp de populația valahă.

În aceste condiții, soarta așezămintelor catolice a fost pusă la grele încercări. Dacă despre Conventul Dominican nu mai avem vești după finele veacului al XV-lea, despre Biserica Parohială a Sașilor, respectiv Biserica Mănăstirii Franciscane au rămas interesante descrieri făcute de călătorii străini care tranzitau orașul în Evul Mediu. La acestea se adaugă informațiile notate în Cronica Mănăstirii Franciscanilor din Târgoviște, numită corect „Extractus Protocolli Provinciae Bulgariae et Valachiae Conventus Tergovestensis ad S. Franciscum S. Stigmatibus insignitum”, redactată în anul 1781. xi Biserica parohială a Sașilor a supraviețuit ca monument arheologic până în anul 2010 când a fost distrusă odată cu ridicarea ilegală a unei noi construcții care se dorea a fi o clinică. Cercetările arheologice realizate pe acest sit plasează monumentul în veacul al XIV-lea. Concluzia arheologilor a fost aceea că Biserica Sfânta Maria a Sașilor „a fost construită anterior anului 1380, fiind cel mai vechi monument catolic de zid de la Sud de Carpați după bisericile din Câmpulung.”xii În fapt, nu s-a reușit datarea ei. Inscripția de pe un vas de abluțiuni care indică anul 1417 invocată de arheologii care au cercetat ruinele anticului templu al sașilor”, cum apare în Cronica Mănăstirii Franciscane, nu este luată în seamă de cei mai mulți istorici, considerându-se că acel vas putea fi adus de oriunde, chiar din Transilvania.

Ancadramente de uși și ferestre de tip gotic, presupuse a proveni de la vechile așezăminte catolice se pot vedea astăzi la biserica Sf. Ionică sau Crețulescu, biserici datate în secolele al XIV-lea și al XV-lea, cu planul în formă de navă, „adaptate cultului ortodox” dar cu un istoric din care lipsește perioada de început. O altă biserică gotică din veacul al XIV-lea, „Sf. Nicolae” (Geartoglu) este o altă enigmă pe care istoricii nu au reușit să o elucideze. Noi studii de istorie ecleziastică ar trebui să descurce firele atât de încurcate ale istoriei catolicismului de la Sud de Carpați. xiii
În veacul al XIV-lea, orașul Târgoviște avea în jur de 5 000 de locuitori. xivSe întindea de-a lungul râului Ialomița, axul central al urbei fiind dat de o uliță mare, de-a lungul căreia se înșirau casele care aveau pivniță și etaj. În partea de Nord- vest era mărginit de cartierul Suseni, iar la Sud – est de bisericile Geartoglu și Sf. Ionică. În jurul Curții Domnești s-ar fi ridicat un șanț de apărare descoperit de arheologi în anii din urmă, pe strada Grigore Alexandrescu, datat în veacul al XIV-lea, însă cercetat insuficient pentru a putea susține existența unui oraș fortificat.

Orașul era, putem spune, bogat pentru acele timpuri, tezaurele descoperite în cartierul Suseni și la Biserica Geartoglu fiind dovada intensei circulații monetare din urbe. La finele acestui secol un mare incendiu, pus pe seama atacurilor otomane conduse de Baiazid Ildârâm, distruge orașul. Îl regăsim în zorii veacului al XV-lea întărit în jurul unei curți domnești care-i conferă statutul de „sedes maior cea dintâi capitală.

Secolul al XV-lea îi rezervă, însă tot mai mari și grele confruntări cu Imperiul Otoman. Lumea occidentală devine tot mai îndepărtată, lăsând loc influențelor din Orient care vor marca definitiv destinul orașului și al țării, până în zorii modernității când românii redescoperă cultura franceză și minunile civilizației din apus.

 

i Laurențiu Rădvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu, (sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XVI-lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011, p.304

ii Alexandru Ciocîltan, Comunitățile germane la Sud de Carpați, în Evul Mediu (secolele XIII-XVIII), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2015, p.215

iiiIbidem II, p.

iv Mihai Oproiu, Corina Andrei, Târgoviște evoluția administrativă a municipiului între secolele al XV-lea și 1947, Editura Zven, Târgoviște, 2019, p.74

v Ibidem II, p.189

vi Ibidem II, p. 213

vii Ibidem II, p.119-120

viii Nicolae Constantinescu, Corneliu Ionescu, Petru Diaconescu, Venera Rădulescu, Târgoviște Reședință Voievodală (1400-1700) – Cercetări arheologice (1961-1986), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște 2009, p.15

ixPetru Virgil Diaconescu, Arheologia habitatului urban târgoviștean, secolele XIV-XVIII, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2009 , p. 14

x Ibidem II, p. 197

xiIosif Gabor, Iulius Hering, Edmond Barszczowski, Istoria Așezămintelor Catolice de la Târgoviște, editor Silviu Miloiu, Editura Galaxya Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2018, p. 91

xiiArhivele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, număr dosar 6, Raport arheologic întocmit de arhg. Gheorghe Olteanu, p. 6-18

xiii Ibidem, 11

xivPotrivit unor estimări făcute de Laurențiu Rădvan, op.cit.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn