Sonda nr. 160 de la Moreni este unul dintre cele mai cunoscute incidente din istoria industriei petroliere din România, și chiar din lume. Acesta a fost un incendiu spectaculos și devastator care a durat din 1929 până în 1931, intrând în istorie drept cel mai lung incendiu de sondă din lume.
Localitatea Moreni din județul Dâmbovița era un important centru petrolier al României în acea perioadă.
În timpul exploatării petrolului la Sonda nr. 160, un jet puternic de petrol a intrat în contact cu o scânteie, ceea ce a declanșat un incendiu masiv.
“Astăzi dimineaţă un groaznic incendiu a izbucnit la Moreni, la sondaNo. 160 a societăţii petrolifere „Român0 Americane”. Focul s-a răspândit pe sub pământşi ajungând la o adâncime de 1450 metri, a dat de un strat abundent de ţiţei. Aprinzându-se ţițeiul, s-a produs o teribilă explozie, care a ridicat în văzduh adevăraţi munţi de foc. Flăcările s-au propagat cu o furie extraordinară, fiind alimentate şi de un vânt puternic. Incendiul a luat proporţii uriaşe. Scânteile zboară în aer şi cad ca o ploaie de foc la depărtări enorme. Au fost distruse în întregime sondele Nr. 289, 304, 306 şi 317 ale societăţii „Astra-Română“ , sondele 2. P, 10.P şi 161 ale societăţii „Româno-Americane“. Focul răspândit cu o violenţă şi iuţeală uimitoare, a ajuns pînă la Ţurcani şi Vâlcov, unde deasemenea a nimicit complet două sonde ale societăţii I. R. D. P. Au mai ars birourile societăţii „Speranţa“, atelierele societăţii „Astra“, precum şi două staţiuni de pompe ale societăţii „Astra Română“. Focul continuă şi acum cu o furie nemaipomenită. Coloana flăcărilor atinge o înălţime de 80 metri. Pagubele pricinuite de acest catastrofal incendiu, sânt incalculabile.” Opinia, mai 1929
Flăcările au fost alimentate continuu de petrolul din zăcământ, ceea ce a făcut imposibilă stingerea rapidă.
“Flăcările din jurul sondei No. 160, consumă zilnic milioane de metri cubi de gaze. De trei luni de când arde, ne putem imagina ce cantitate enormșă de gaze a înghiţit. Dacă focul va continua fără a putea fi oprit sau redus, peste foarte puţin timp se va produce degazeificarea straturilor. Următor degazeificării vor veni fatal inundaţiile care compromit iremediabil bogăţiile regiunei. În acel moment societăţile petrolifere de la Moreni vor putea lua sondele şi pleca cu ele în altă parte. “ scria ziarul Neamul Românesc, în august, 1929.
Incendiul a ars timp de 2 ani, patru luni și 20 de zile, devenind cel mai îndelungat incendiu de acest tip din lume. Flăcările au atins înălțimi impresionante, fiind vizibile de la mari distanțe.
Zona era permanent învăluită în fum gros. Pierderile economice au fost enorme, iar zona din jurul sondei a fost devastată. Incendiul a reprezentat un risc major pentru muncitorii din zonă, locuitorii din apropiere și echipamentele petroliere.
“În special ultimul accident e datorit numai neglijentei. Trei lucrători s-au ales cu picioarele fracturate pentru că nu s-a examinat în prealabil atent materialul rulant. Problema depășește atribuțiile autorității locale. Și ministerul de interne și cel de industrie ar trebui să ia măsuri pentru ca sonda de la Moreni să nu se transforme într-o sondă a morții”, titra ziarul Epoca, în august 1929.
“În timpul lucrărilor de la Moreni, gazele abundente de la sonda 160, au pătruns în tunel. De la o scânteie produsă la aparatele de perforare, gazele s-au aprins, provocând o puternică explozie. În tunel se aflau 50 de lucrători conduşi de ingineri. Un lucrător a fost ucis, trei ingineri şi 26 lucrători sunt răniţi. Victimele au fost transportate la infirmeria soc. Româno-Americane. Cu prilejul exploziei, s-au aprins încă două sonde lângă sonda care arde de un an de zile. Dar acestea au putut fi stinse repede. Focul la sonda 160 continuă cu putere. “ (Opinia, mai 1930)
După numeroase încercări nereușite, incendiul a fost în cele din urmă stins cu ajutorul unor tehnici inovatoare pentru acea perioadă, dinamita. Exploziile controlate cu dinamită au fost utilizate pentru a întrerupe alimentarea flăcărilor cu oxigen. S-au construit baraje și s-au utilizat cantități mari de nisip și argilă pentru a izola sonda. Specialiști din diverse țări au fost aduși pentru a contribui la soluționarea situației, având în vedere amploarea dezastrului.
”Uriaşa candelă, care timp de doi ani şi patru luni a ars necontenit, îngrozind lumea, răpunând zeci de vieţi omeneşti şi înghiţind zeci de milioane, s-a stins astăzi de dimineaţă la ora 4:30”, scria Universul, în septembrie 1931.
”Au venit drumeţi chiar de dincolo de ocean, să vadă jucăuşa frântură de soare, izbucnind din măruntaiele pământului și azvârlindu-se spre soare. Un spectacol feeric, uluitor, dar mai ales un spectacol rar. De aceea ziarele înregistrau zilnic buletinul stării incendiului și a trântei pe care oamenii, — tehnicieni și Inventatori — o încercau cu el. ” (Dimineața, aprilie 1931).
Este considerat cel mai lung incendiu de sondă din istoria industriei petroliere. Incidentul a dus la dezvoltarea unor tehnici mai avansate de prevenire și gestionare a incendiilor la sonde. Moreni a rămas un simbol al istoriei petroliere românești, iar povestea sondei nr. 160 este încă studiată ca un caz emblematic.
” Sonda No. 160 a societăţii Româno-Americane care ardea de doi ani încontinuu, s-a stins azi dimineaţă de la sine, prin surparea malului craterului. Gura sondei fiind complect astupată focul a încetat să mai ardă. S-au luat măsuri pentru captarea gazelor, spre a se evita o nouă aprindere. La 150 m. departe ,de sonde se află coşul prin care ies gazele captate de un ventilator plasat la gura tunelului No. I. Gazele se răspândesc de aci, liber, în aer, primejduind întreaga regiune. S-au luat întinse măsuri de pază. Cea mai mică imprudenţă ar putea dezlănţui un dezastru ”. (Dreptatea, septembrie 1931)
”Toate încercările de stingere s-au dovedit nefolositoare. În ziua de Joi, 12 iunie, s-a întâmplat un fenomen foarte interesant şi anume: Joi noaptea, mai spre ziuă, erupţia sondei a început să fie şi mai puternică. Focul a ars cu intensitate puternică până la oara 9 azi dimineaţă când s-a stins pe neaşteptate. Lucrătorii care se aflau în împrejurimi au alergat imediat la gura sondei, prin craterul căreia ieşeau încă puţin fum şi nisip. Fenomenul acesta a fost însă de scurtă durată. S-a auzit o nouă răbufnire puternică după care sonda s-a aprins iarăşi, aruncând mari cantităţi de nisip şi bolovani care a durat mai bine de o jumătate de oră. Gura sondei s-a prăbuşit, formând un crater larg de 30 metri. Astfel această sondă s-a transformat într-un adevărat vulcan. ” (Lumina Satelor, iunie 1930).
Incendiul de la Sonda 160 din Moreni a fost precedat de numeroase incendii majore. De foarte multe ori se înregistrau pierderi de vieți omenești. Victimele erau transportate la Spitalul Societății Astra, dar lupta pentru viață se dovedea dificilă în fața rănilor devastatoare produse în teribilele accidente de pe șantier.
“Dintre oamenii care au căzut victimele flăcărilor şi care se găsesc internaţi în spitalul societăţii ,Astra“, doi au murit. În cursul zilei de ieri, şi-au dat sfârşitul în durerile cele mai atroce, antreprenorul Ion Ionescu şi sondorul Lazăr Dan Oprea. Ion Ionescu este foarte cunoscut în localitate, deoarece a fost ofiţer de sergenţi de oraş mai mulţi ani în şir. (…) Azi dimineaţă am solicitat relaţiuni de la spitalul din Moreni şi ni s-a răspuns că Herold Masterson se află în ultimele momente. Celelalte cinci victime se găsesc şi ele în cea mai disperată stare.” (Adevărul, martie 1913).
Anul 1913 este legat de un alt incident notabil în istoria petrolieră de la Moreni: primul mare incendiu de sondă din România, care a devenit faimos la nivel internațional. Acest eveniment a implicat mai multe sonde din zonă și a avut un impact semnificativ asupra industriei petroliere din acea perioadă. Incendiul a avut loc la începutul lunii iunie 1913, pe șantierul petrolier Moreni, Bana.
Se presupune că un jet puternic de gaz asociat extracției de petrol a luat foc, cel mai probabil din cauza unei scântei produse accidental. Incendiul a afectat simultan mai multe sonde, provocând pagube uriașe. Flăcările și coloanele de fum au fost vizibile de la distanțe mari, iar incendiul a durat câteva săptămâni înainte de a fi controlat. Zona afectată a devenit un peisaj devastat, similar unui câmp de luptă.
“ Pe la orele 5 dimineața s-a auzit o bubuitură teribilă în schela Bana, în valea Păcurei. Zguduitura a fost atât de puternică încât s-a cutremurat tot solul. Rezultatul a fost că, după câteva clipe numai, sonda No. 8 a societății „Romanian Consolidated“ era toată în flăcări. Regiunea aceasta a Banei este cea mai plină de gaze, după cum se știe. De aceea primejdia incendiilor este aici foarte frecventată, și odată un incendiu produs el nu poate fi localizat decât foarte anevoie. Astfel se explică că sonda No. 8 fiind cuprinsă de flăcări, după un timp foarte scurt, focul s-a comunicat la sonda No. 25 care deasemenea era în erupție. Proporțiile luate de incendiu au fost groaznice: ardeau, în afară de sondele de mai sus, sondele No. 9, 10, 11 și 6 ale societăței „Roumanian Consolidated“ și sonda No. 20 a societăței „Astra-Română“. Toată Bana era înflăcări.“ (Dimineaţa, martie 1913, Dezastrul din Bana Moreni)
Acesta a fost cel mai mare incendiu de sondă cunoscut până atunci în România, marcând un punct de cotitură în modul în care industria petrolieră românească se raporta la măsurile de siguranță și prevenire a incendiilor. Pierderile de petrol au fost masive, iar echipamentele petroliere au fost complet distruse. În epocă, a fost considerat un dezastru economic pentru exploatările din zonă. Incidentul a evidențiat lipsa de pregătire pentru astfel de dezastre și a dus la adoptarea unor măsuri mai stricte de siguranță, mai ales după ce lucrătorii din petrol au declanșat o grevă.
“ Lucrătorii sondelor s-au pus în grevă. Ei au formulat anume cereri, — toate privitoare la prevenirea accidentelor, una numai privitoare la îngrijirea victimelor unor asemenea accidente. “ Adevărul, martie 1913.
Paralelă cu sonda 160 (1929-1931)
Ambele incidente, cel din 1913 și cel din 1929-1931, au demonstrat riscurile majore asociate extracției de petrol în condițiile tehnice ale vremii. Totodată, au pus România pe harta internațională a industriei petroliere, evidențiind bogăția resurselor, dar și provocările exploatării acestora.
După 1929 au mai avut loc incidente similare în industria petrolieră din România, unele dintre ele cu efecte semnificative asupra mediului, economiei și siguranței. Industria petrolieră este, prin natura sa, expusă riscurilor precum incendii, explozii și accidente cauzate de tehnologiile utilizate și de condițiile din zăcăminte.
După incendiul sondei nr. 160 din Moreni, alte câteva accidente similare au avut loc, mai ales în regiunile bogate în petrol precum Ploiești, Moreni și Câmpina.
Sonda Boldești-Scăeni: La sfârșitul anilor 1930, o altă sondă importantă din regiunea Ploiești a luat foc, provocând pagube masive. Cauzele erau similare: acumulări de gaze inflamabile, lipsa unor măsuri de siguranță adecvate și tehnologii rudimentare. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, rafinăriile și câmpurile petroliere românești au fost ținte majore pentru bombardamentele aliaților, în special în Ploiești și zonele învecinate. Celebre sunt bombardamentele din 1944 asupra rafinăriilor de la Ploiești (Operațiunea Tidal Wave), care au declanșat incendii masive, devastând infrastructura petrolieră și provocând pierderi economice imense. Alt moment de referință în istoria incendiilor de sonde a fost cel din 1961, când, în județul Bacău, localitatea Lucăcești, a avut loc unul dintre cele mai grave incendii de sondă din perioada postbelică. Incendiul a fost cauzat de o explozie în timpul forajului. Flăcările au fost extrem de greu de controlat și au ars timp de câteva săptămâni. Ca și în cazul sondelor din Moreni, au fost folosite tehnici precum explozia controlată pentru a stinge focul. În deceniile următoare, riscurile s-au redus datorită progreselor tehnologice, însă incidente minore și locale au continuat să apară. La Pecineaga în 1980, un accident în timpul extracției de petrol a dus la scurgeri masive și un incendiu care a necesitat intervenția pompierilor specializați. După anii ‘90, accidentele s-au concentrat mai ales pe scurgeri de petrol și poluare a solului și apei, precum cele raportate în zona Moinești și Suplacu de Barcău. După fiecare incident, măsurile de siguranță au fost îmbunătățite treptat. România, ca un jucător important în industria petrolului, a adoptat standarde internaționale pentru siguranță și prevenirea accidentelor.
Exploatarea petrolului în zona Moreni, înainte de Primul Război Mondial și în perioada interbelică, era dominată de companii românești și străine, interesate de resursele bogate ale regiunii.
România era unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, iar Moreni era un centru important al industriei. Înainte de Primul Război Mondial, Industria petrolieră din această perioadă era în dezvoltare, cu numeroase firme, atât locale, cât și internaționale, implicate în exploatarea zăcămintelor de petrol. Printre companiile reprezentative s-au aflat:
Steaua Română (înființată în 1895), una dintre cele mai mari companii petroliere din România. Cu capital românesc și austriac, era activă în exploatarea petrolului în Moreni, Câmpina și alte regiuni. Rafinăriile companiei produceau o mare parte din petrolul exportat. Societatea Româno-Americană (înființată în 1904), o subsidiară a Standard Oil Company din SUA, a avut concesiuni semnificative la Moreni, unde a investit în echipamente moderne și tehnici avansate de foraj. Creditul Minier, o companie românească implicată în exploatarea resurselor minerale și petroliere, a fost deasemenea activă în regiunea Moreni. Beneficia de sprijin financiar din partea băncilor românești. Vega a fost o companie fondată cu capital german, cu activități de exploatare și rafinare a petrolului, inclusiv în zona Moreni.
În perioada interbelică (1918-1940)
După Primul Război Mondial, industria petrolieră din România a cunoscut o dezvoltare rapidă, iar Moreni a devenit una dintre cele mai importante regiuni petroliere. În această perioadă, mai multe companii românești și străine au continuat să exploateze resursele din zonă.
Firme importante: Româno-Americană care a rămas una dintre cele mai mari companii active la Moreni, aducând tehnologii avansate și intensificând extracția petrolului. Steaua Română a continuat să joace un rol important în perioada interbelică, fiind una dintre cele mai mari companii petroliere din Europa. Era lider în extracția și rafinarea petrolului, având concesiuni semnificative la Moreni. Creditul Minier s-a extins în perioada interbelică, deținând mai multe concesiuni în regiunea Moreni și investind în modernizarea echipamentelor. Astra Română (înființată în 1910), cu capital majoritar olandez și britanic, această companie a devenit un jucător important în exploatarea petrolului românesc, inclusiv în zona Moreni. Societatea Concordia, fondată cu capital german, a fost implicată activ în exploatarea zăcămintelor petroliere din Moreni și alte regiuni. Unirea, o companie românească mai mică, dar activă în exploatarea petrolului la Moreni, în special în parteneriat cu alte firme mai mari.
Perioada interbelică a fost marcată de introducerea unor tehnologii avansate de foraj și exploatare, aduse în special de companiile străine. România era unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume, iar Moreni era o sursă importantă de materie primă.
Zone principale cu zăcăminte de petrol în județul Dâmbovița
Petrolul este cea mai importantă resursă naturală a județului Dâmbovița. Extracția păcurii a fost menționată în documente încă din secolul al XVIII-lea. Într-un act de hotărnicie din 18 februarie 1704 apare menționată extracția păcurii de către Mitropolia Târgoviște, postelnicul Șerban Filipescu și moșnenii din Drăgăneasa, localitatea Gura Ocniței de astăzi.
Pe atunci, domnia avea monopol asupra extracției și comercializării acestui prețios lichid, astfel că moșnenii erau obligați să predea autorității Domnești păcura pe care o extrăgeau. Prin Regulamentul Organic din 1832 monopolul statului a fost înlăturat, astfel că în scurt timp s-au dezvoltat primele rafinării și puțuri de extracție. Cele mai vechi rafinării din județul Dâmbovița au apărut la Târgoviște, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Tot atunci apăreau și investitorii străini, conștienți de potențialul zonei. Exploatarea se făcea anevoios, mai des utilizate fiind puțurile săpate manual, decât sondele. Ioan Grigorescu și Mihalache Câmpeanu apar printre pionierii industriei petroliere românești. Colibași, Moreni, Ocnița, Glodeni erau localități care figurau pe harta zăcămintelor de petrol aflate în exploatare. Între anii 1857-1895 județul Dâmbovița ocupa locul al doilea, între cele patru județe ale țării bogate în petrol. În 1895, odată cu adoptarea Legii Minelor, exploatarea petrolului a intrat în faza industrială. În anul 1900, în județul Dâmbovița funcționau 13 rafinării, înființate în localitățile Colanu și Viforâta. Petrolul era extras din Ocnița, Glodeni, Colibași, Reșca, Buștenari și Câmpina. Cei mai mulți angajați aveau rafinăriile Câmpeanu și Grigorescu.
Moreni este cea mai cunoscută regiune petrolieră din județul Dâmbovița și una dintre cele mai importante din România. Exploatarea petrolului în Moreni a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și a continuat intens în perioada interbelică și postbelică. Zăcămintele de petrol din această zonă au fost celebre pentru cantitatea și calitatea resurselor.
