Una dintre personalitățile orașului Târgoviște de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care astăzi nu este cunoscută la justa valoare, a fost inginerul arhitect Nicolae Bruneanu. Realizările sale în plan edilitar i-au făcut pe contemporanii săi să-i ridice statuie, la propriu, în vreme ce niciunul dintre primarii orașului nu s-a bucurat de o asemenea recunoaștere. În anul 1931 a fost realizat un bust al ing. Nicolae Bruneanu, operă a sculptorului N. Constantinescu.1 A fost amplasat inițial în fața clădirii Serviciului Tehnic de pe bulevardul Carol I, ulterior fiind mutat pe holul Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” unde se află și în prezent. Bustul a fost realizat prin subscripție publică, dovadă aprecierea de care se bucura inginerul Nicolae Bruneanu în urmă cu aproape o sută de ani. Grație unui material inedit pus la dispoziție de dr. Oana Marinache, istoric de artă și președintele Asociației Istoria Artei, aflăm mai multe despre realizările acestui mare inginer, șef al Serviciului Tehnic al județului Dâmbovița. Revista „Figuri Contemporane”, apărută între anii 1911-1914, îi dedica, într-unul dintre numere trei sau patru pagini inginerului Nicolae Bruneanu încadrat într-o fotografie în care apare cu decorațiile pe piept, întrucât a primit următoarele distincții: Ofițer al Ordinului „Coroana României”; Cavaler al Ordinului “Steaua României”; „Răsplata Muncei” clasa I-a și “Medalia Jubiliară”.
S-a născut în anul 1850, luna august, în comuna Almășel din județul Mehedinți, într-o familie cu cinci copii, două fete și trei băieți. Tatăl său se numea Ion Ilie Cluceru, iar mama sa era înrudită cu Protopopeștii și Drâncenii, care aveau moșii în satele Blidari și Recea. A urmat clasele primare și liceul în orașul Craiova, din clasa a V-a fiindu-i schimbat numele din Cluceru sau Cruceru în Bruneanu, de către directorul licelului Fontonin. După liceu a urmat Școala Națională de Poduri și Șosele, absolvită în anul 1878 cu diploma de inginer. A făcut parte din prima promoție de ingineri a acestei facultăți. A urmat și cursurile Facultății de Științe din București fapt care i-a permis să fie numit profesor de matematici și științele fizico-naturale, preucm și director al Gimnaziului din Târgoviște pe care l-a condus timp de 13 ani. Începând cu 1 noiembrie 1891 a ocupat funcția de inginer-șef al județului Dâmbovița, fapt care i-a permis o serie de proiecte edilitare de mare valoare, inclusiv clădirea impozantă a Sediului Serviciului Tehnic de pe Bulevardul Carol I construită în anul 1908 și înconjurată cu un parc, și acesta fiind tot opera sa. Lucrările sale pot fi întâlnite și astăzi, nu doar în municipiul Târgoviște, ci și în multe alte localități ale județului:
“A proiectat și condus construcțiunea a 110 localuri de școli rurale în județul Dâmbovița, bine reușite și două localuri de școli urbane în Târgoviște; construcțiunea frumosului local de primărie din Târgoviște, aceea a localurilor Serviciului Tehnic și Tribunalului; a construit actualul local de Prefectură, a amenajat și reparat localul județului, în care se afla Casieria. A reparat și refăcut radical vechiul local de prefectură. A proiectat și condus foarte multe localuri de primării prin comunele rurale ale județului, construcțiunea mai multor judecătorii de ocoale și administrații de plăși; deasemenea a condus construcțiuni de dispensarii, de infirmerii, de biserici, etc., în fine tot ce a fost de construit ca localuri publice de la venirea sa ca șef al serviciului tehnic din județul Dâmbovița. A proiectat și construit mai multe clădiri particulare, între care frumoasa vilă Mierea, proprietatea domnului V. Dimitropol, hotelul D. Georgescu din stațiunea balneară Pucioasa, hotelul Manolescu din Pietroșița, etc.
A construit parcul și pavilionul din Băile Pucioasa, parcul de la localul Prefecturii, parcul de la Serviciul Tehnic; a aranjat în 1880 grădina de la capul podului Mihai Bravul, bulevardul Carol din Târgoviște; a replantat și înfrumusețat cu bănci parapete, etc., aleea Mănăstirii Dealului; a aranjat parcul Băilor din Vulcana. A dresat planul cimitirului central al orașului, construind și actuala capelă; a construit cel dintâiu abator; în 1880, căci până la această dată în Târgoviște nu exista abator; a regulat nivelarea și pavarea oborului de săptămână, înzestrându-l cu gherete, etc., etc.
Între lucrările tehnice:
A construit poduri mari de lemn, peste râurile Argeș, Dâmbovița și Ialomița, și anume: podul de la Dragomirești, podul Bucșani, podul Mănești, podul Perșinari, podul Bilciurești. A reconstruit podul Gemenea, podul Lucieni, podul Moara Nouă, podul Ionești, podul Mihai Bravul, podul Argeș, halta Pătroaia; Nisipuri; Vulcana Pandelie peste râul Ialomița, -tot peste Ialomița, la Buciumeni, etc. – punțile Mahala, Brănești, Voinești, etc.
A construit numeroase poduri și podețe de piatră și beton armat și peste 3000 poduri și podețe de lemn peste gârle, viroage, ape, scursori și vâlcele, ce străbat județul Dâmbovița. A construit diguri și epiuri de apărare contra apelor. După inițiativa și stăruințele sale preliminare s-a construit marele pod de beton armat peste râul Argeș, la satul Ionești, în dreptul orașului Găești. În timpul de la 1891 și până la 1910, a construit în județul Dâmbovița peste 1500 de kilometri de șosele și a întreținut, an cu an, 2000 de kilometri de șosele viabile, etc. N. Bruneanu a fost președintele mai multor societăți de caritate, filantropie, etc., și a participat la multe acțiuni publice de bine.” – se arată în paginile Revistei Figuri Contemporane.
1Mihai Oproiu în Enciclopedia Târgoviștei, ediția 2012.
