Notă: Mulțumim pentru sprijinul acordat la redactarea acestui articol doamnei istoric de artă Oana Marinache, care ne-a pus la dispoziție documente de arhivă inedite.
„În fosta capitală a Țării Românești italienii se adaptează bine la viața economică, socială și spirituală a orașului. Vestiți constructori, stăpânind ca nimeni alții arta mozaicurilor încă din antichitate, ei își transmit meșteșugul din tată în fiu – și așa se face că, în echipe constituite se întâlnesc tatăl, frații și fiii: Zanissi Giuseppe, Guglielmo, Giovanni; Fugalli Giorgio, Filippo, Umberto, Sebastiano; Zamollo, Pietro; Giovanni (Gio Natta); Mandolini Raffaelle, Antonio; Magnani Giudite, Giuseppe; Facco Riccardo, Antonio. Grupați după regiunile de proveniență (Udine – Veneția, Roma) ei încheiau contracte matrimoniale pe criteriul vechilor legături de prietenie între părinți: de Simon cu Del’ Basso și cu Biani; Zaccarelli cu Listuzzi ș.a.”
Gloria Gabriela Radu și Monica Sângeorzan, „Constructori italieni la Târgoviște”, în Valachica, Studii și cercetări de istorie, 15, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească, Târgoviște, 1997.
Romano Silvio de Simon s-a născut la Târgoviște în ziua de 12 ianuarie, anul 1900, într-o familie din comunitatea de italieni stabilită în acest oraș. Părinții săi se numeau Virgilio de Simon (1857-1934) și Domenica Pezzettta (1859-1941), fiind originari din Osoppo, o provincie din nordul Italiei. A urmat cursurile primare și secundare de învățământ în fosta capitală aflată în curs de dezvoltare. Fiind crescut în sânul comunității de arhitecți constructori ai orașului, însuși tatăl său, Virgilio, fiind unul dintre ei, în mod firesc a ales cariera de arhitect, pentru desăvârșirea căreia a plecat la studii în Italia. Astfel, Romano de Simon a fost admis la cursurile Academiei Regale de Belle Arte din Parma, pe care a absolvit-o în anul 1922 cu „licenza di Professore di disegno Arhitettonico”, echivalată în România cu diploma de arhitect.
După absolvirea studiilor a revenit în orașul natal, unde a predat desenul și limba italiană la Liceul Comercial din Târgoviște, actualmente Colegiul Economic „Ion Ghica”.
În anul 1924, la data de 9 martie, s-a căsătorit cu Maria Constanța Voinea. Cununia religioasă a avut loc în Biserica Romano-catolică din localitate, fiind oficiată de fericitul Anton Durcovici, pe atunci paroh administrativ al acestei comunități.
În primii săi ani de la finalizarea studiilor, apare în evidențele Primăriei, potrivit cercetărilor publicate de Gloria Radu, cu un număr de 14 proiecte de arhitectură, respectiv casele: Isak Haiman, Irimescu-Cândeşti, Mihai Stănescu, Florian şi Aspazia-Ştefănescu, Irina Zottoviceanu, Casa Mateescu, refacere, Casa Mihail Bendic, Florian Ionescu, Casa Nachmias Ghidale, Casa Balaban, Casa de Simon, Casa Lt. Perovici, Casa Băncii „Albina”, Casa Căpitan Ionescu. Alte 23 de case au fost construite la Târgoviște în anii următori, pentru ca în 1955-1956 memoriul său de activitate să cuprindă 43 de construcții, printre acestea inclusiv clădiri industriale, un monument de for public și patru biserici. Edificiile sale, cel mai multe astăi, monumente de arhitectură, se află în București, Constanța, Ploiești, Târgu Frumos și Târgoviște.
Erau la acea vreme, iar unele au rămas până astăzi, edificii impozante, cu arhitectură variată, de la neoclasic, eclectic, neoromânesc, dovedind o creativitate fantastică.
Puterea de muncă extraordinară nu a fost sprijinită de atmosfera din România perioadei interbelice. Deși era născut la Târgoviște, Romano de Simon era considerat în continuare un străin, iar din acest motiv nu putea să fie înscris în Corpul Arhitecților. În 1933, la un deceniu de la finalizarea studiilor, cererea de a fi înscris în rândul arhitecților care aveau drept recunoscut de liberă practică i-a fost refuzată. Iată răspunsul dat în 8 decembrie, 1933, de către Corpul Arhitecților din România:
„Referindu-ne la cererea dumneavoastră de înscriere în corpul Arhitecților din România, Consiliul Corpului Arhitecților n-a dat aviz favorabil pentru înscrierea dumneavoastră în corp și deci nu vi se poate elibera legitimația de liberă practică a profesiunei de arhicet în România.”
Abia în anul 1935 i s-a acordat naturalizarea cu dispensă de stagiu, situație urmată de acceptarea sa în rândul arhitecților diplomați cu drept de liberă practică și înscrierea în tabloul arhitecților diplomați din România, după cum o atestă legitimația eliberată la 30 august 1935.
Este de remarcat că în toate aceste documente figurează sediul profesional de la adresa Bulevardul Carol I, nr. 20, care nu este alta decât Casa cu Leu, locuința sa din Târgoviște. Din 1940 apare domiciliat în București, pe str. Polonă, la numărul 4.
Din anul 1956 a devenit profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Și-a petrecut ultima parte a vieții la București, înconjurat de studenți, însă revenea foarte des la Târgoviște, atât pentru a vizita casele pe care le construise și a verifica rezistența de care au dat într-adevăr dovadă după cele două cutremure din 1940 și 1977, dar și pentru a discuta cu reprezentanții Serviciului Tehnic al Primăriei. La urma urmei, el era arhitectul a o mare parte din acest oraș.
În 1969 a oferit un dar deosebit, un bust al unei personalități din Italia, este vorba despre Leonardo Andervolti, către autoritățile locale din Osoppo. Nu am reușit să aflu dacă acel bust se află expus într-un loc public al acestei localități. A trecut la cele veșnice în anul 1981. La dorința sa a fost incinerat, iar urna cu cenușă a fost depusă în cripta familiei De Simon în Cimitirul Catolic „Sfânta Maria” din Târgoviște, unde se află și astăzi. Nu a avut urmași, lăsând în urma lui doar vasta sa operă, cea mai mare parte din construcțiile sale aflându-se în orașul său natal, Târgoviște.
Referințe:
Dosarul de arhitect Romano de Simon cu documente de arhivă din colecția istoricului de artă Oana Marinache.
Gloria Gabriela Radu și Monica Sângeorzan, „Constructori italieni la Târgoviște”, în Valachica, Studii și cercetări de istorie, 15, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească, Târgoviște, 1997.
Gloria Radu, „Constructori italieni la Târgoviște”, în Columna, an I, nr. 3, 1997.
https://turnul-cetatii.ro/ce-a-fost-si-ce-a-ajuns-bulevardul-carol-i-castanilor-din-targoviste/?fbclid=IwAR3dyC1v4RWh8xWswoZEyqkPEGWk7ML40skmhZvCVsyCSEU8OUzEh1wCUq8
https://www.facebook.com/profile/100000865637360/search/?q=Casa%20Bendic
https://www.facebook.com/profile/100000865637360/search/?q=Casa%20cu%20turn%20ro%C8%99u
