NEAGOE BASARAB ȘI MITROPOLIA VECHE DE LA TÂRGOVIȘTE

În ziua de 12 martie 1510 se afla pribeag la Sibiu Mihnea I, fiu al lui Vlad Țepeș. Fusese înlăturat de pe tronul Țării Românești . Cu greu a reușit să scape cu viață și a fugit peste munți. În scrisorile către sibieni, Mihnea Vodă își exprima încrederea față de loialitatea lor.

„Aduceți-vă aminte domnia voastră de vremea când mi-a fost lăsat între domnia voastră și am locuit și trăit cu părinții mei, precum știu cei ce sunt mai bătrâni dintre voi, până ce a dat Domnul dumnezeu și cu voința dumnezeiască m-am făcut domnia mea Domnul Țării Românești.” La fel ca în cazul altor voievozi, domnia sa n-a ținut multă vreme. La Sibiu, Mihnea zis cel Rău frecventa Biserica catolică. ⁱ Într-o duminică, la ieșirea de la slujbă, pe treptele acestei biserici a fost ucis Mihnea Vodă, nu de sibienii care l-au găzduit, ci de dușmanii veniți din țară. Dimitrie Iacșich cel Tânăr și pretendentul Danciu din Neamul Băsărăbeștilor, au fost trimiși să elimine încă un pretendent la domnie. Pe tronul țării s-a mai aflat puțină vreme, Vlad cel Tânăr, fiu al lui Radu cel Mare, ucis de turci sub un păr pe când avea doar 16 ani. A împărățit ani 1 și luni 9 și jumătate, după cum scrie pe piatra sa de mormânt aflată la Mănăstirea Dealu.ⁱⁱ După moartea lui Vlad cel Tânăr, urcă pe tronul Țării Românești Neagoe Basarab (1512-1521), fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu, cu o ascendență domnească pusă sub semnul întrebării. A fost acceptat ca os domnesc invocându-se o legătură nelegitimă a mamei sale, Neaga cu fostul voievod Basarab al IV-lea cel Tânăr.ⁱⁱⁱ

„Cu Neagoe se așează în Scaunul Țerii_Românești un nou David pentru călugării de orice neam, dar mai ales pentru sârbi, cu Despoții cărora el se înrudi, luând, la o dată ce nu se poate hotărî bine, -dar se pare a fi anterioară venirii sale la Domnie, pe Despina Milița, fiica lui Lazăr și nepoata sau vara lui Maximian.” Fiind atât de strânse legăturile cu sârbii, Neagoe -Vodă cere Patriarhului Pahomie să-l numească Mitropolit al Țării Românești pe Macarie, călugărul sârb tipograf din mâinile căruia ieșeau primele cărți tipărite pe pământ românesc. Voievodul nu se îngrijea doar de bisericile din țară. Documentele consemnează numeroase danii, dar și zidiri de noi așezăminte religioase de la Muntele Athos până în Macedonia, în Bulgaria sau Tesalia, ajungând chiar până la Constantinopol unde a învelit biserica și a refăcut chiliile. De generozitatea voievodului Neagoe Basarab s-au bucurat și așezămintele creștine de la Ierusalim sau de pe Muntele Sinai. În Țara Românească a refăcut vechile biserici și a construit unele dintre cele mai remarcabile edificii, adevărate capodopere de artă bizantină. Prima dintre aceste zidiri a fost Mănăstirea Argeșului pentru care și-a cheltuit toată bogăția, ridicând „cea mai frumoasă dintre mănăstirile aflătoare pe pământul românesc”.

La sfințirea bisericii de la Argeș, în anul 1517 au participat toți egumenii de la Athos, și pentru prima dată, pe pământ românesc s-a aflat un Patriarh de la Constantinopol, Teolept, însoțit de mai mulți episcopi. Urmând mai vechiul îndemn al patriarhului Nifon, Neagoe face strămutarea mitropoliei de la Argeș la Târgoviște. ^iv

“Și așa se tocmi ca de-acum niciodată în veci să nu mai fie mitropolie în Argeș, ci să fie mănăstire și arhimandrie, iar în Târgoviște să fie mitropolie stătătoare cum s-au așezat; și se făcură aceste lucruri cu mare opreală și blestem, ca să nu se mai clădească nici să se mute în veci nici de patriarh, nici de mitropoliți, nici de domn, nici de boieri, niciodată.” Cuvintele acestea, întărite de un blestem, ajunse până la noi prin scrierile cărturarului grec Gavriil Protul, contemporan al evenimentelor, ne poartă în urmă, în Târgoviștea secolului al XVI-lea când începeau lucrările de fondare a lăcașului Sfintei Mitropolii. A fost, se pare, dorința voievodului Neagoe Basarab de a strămuta scaunul vlădicesc de la Argeș, unde s-a aflat încă de la întemeierea primei Mitropolii sub voievodul Nicolae Alexandru în anul 1359.

Astfel, după minunata zidire de la Argeș sfințită în anul 1517, Neagoe Basarab inaugura, trei ani mai târziu, lăcașul Mitropoliei de la Târgoviște. Știm aceasta mai cu seamă dintr-o scrisoare trimisă de Neagoe Basarab brașovenilor, scrisoare publicată de marele istoric Nicolae Iorga.

“Pe lângă altele, cum vă este cunoscut și vouă, am isprăvit după legea și datina credinței noastre, biserica noastră sau mănăstirea pe care dispusesem să o rezidesc. Am închinat acea numită biserică Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos și pentru hramul acelui templu am poruncit să vină aici și să se adune toată Țara, ca să putem vedea mai ușor cu prilejul acelui hram tot poporul nostru, de aceea vă rugăm pentru aceasta și pe dumneavoastră să trimiteți aici la noi pe unul credincios din cei 12 jurați ai Cetății voastre” -scrisoare a fost trimisă de Neagoe Basarab la data de 26 aprilie 1520. Sfințirea era programată la data de 17 mai. Despre acest eveniment veștile n-au mai ajuns până la noi, însă același Gavril Protul ne spune că Neagoe Basarab „…zidi mitropolia din Târgoviște mare și frumoasă cu opt turle și tot rătunde cum să satură ochii tuturor de vederea ei”.

Mama bisericilor avea hramul Înălțarea Domnului.

„ Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu desăvârșirea Sfântului Duh eu smeritul rob al lui Hristos, Io Neagoie Voievod împreună cu doamna mea Despina și cu fiul meu Tudose din dumnezeiască îndemnare am poftit de am început a face din temelie această sfântă și mare Mitropolie, mama bisericilor…”

Prima pisanie, în mare parte ștearsă, a fost dedusă din următoarele două, din secolul al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea, considerându-se Neagoe Basarab ca singur întemeietor. Problema nu a fost pe deplin lămurită nici până astăzi, voievodul Radu cel Mare fiind cel indicat prin dovezi arheologice ca fiind cel dintâi ctitor.

„În această biserică, ctitorie a lui Neagoe Basarab, rămase Mitropolia Țării de la anul 1520 până la anul 1668, când răposatul mitropolitul Ștefan ce păstorise aici 20 de ani, odată cu punerea lespezii de mormânt pe rămășițele sale îngropate în Mitropolia Târgoviștei, se mută și Mitropolia la București.”^v

Mitropolia nu este singurul edificiu religios ctitorit de Neagoe Basarab la Târgoviște.

„Și o biserică a Sf. Gheorghe, cu un singur turn, e arătată în Viața lui Nifon ca o ctitorie a lui Neagoe. Dărâmându-se cu totul, ea a fost refăcută la 1730 de stegarul Dima”.^vi

Din zilele voievodului Neagoe Basarab ni s-a păstrat cea mai veche pecete a orașului Târgoviște. Sigiliul era de culoare neagră și avea în mijloc reprezentarea Maicii Domnului cu pruncul în brațe. Legenda, scrisă în limba slavonă confirmă că „s-a făcut această pecete în zilele preacinstitului Io Neagoe Voievod”. Documentul a fost încadrat cronologic între anii 1512-1521.^vii

Cultura medievală a Țării Românești îi păstrează un loc de cinste voievodului Neagoe Basarab pentru activitatea sa ctitoricească, dar și pentru cea literară, chiar dacă „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, ar fi fost redactate, potrivit unor istorici, de Manuel din Corint, la dorința și cu sfaturile și ideile voievodului Neagoe Basarab. De la ilustrul erudit bizantin Maniel din Corint ni s-a mai păstrat și o Scrisoare adresată voievodului muntean. În această scrisoare marele învățat i se adresează voievodului Neagoe Basarab cu o formulă consacrată bazileilor bizantini: „Preaînalte, preastrălucite, preaevlavioase și preadreptcredincioase Doamne Ioan Neagoe, mare bazileu și autocrat al întregii Mari Ungrovlahii!”.^viii

În cei 9 ani de domnie, Neagoe Basarab a încercat să adune țara, adică boierimea, în jurul puterii domnești. Dovadă stau în acest sens numeroasele documente emise nu din scaunul domnesc, ci de la reședințele boierești. Consolidarea poziției sale s-a făcut atât printr-un discurs legitimator, în care erau evidențiați ascendenții săi pe linie domnească, dar și continuitatea dinastică prin asocierea la domnie a fiului său, Teodosie, în anul 1517, când acesta a împlinit 12 ani.^ix După moartea lui Neagoe Basarab, fiul Teodosie nu s-a bucurat de susținerea boierimii muntene. După o scurtă domnie, a murit la Constantinopol în 1521-1522, lăsând-o îndurerată pe biata sa mamă, Despina, așa cum ne apare în icoana de Pieta de la Ostrov cu inscripția: „Stăpână, primește pe robul tău, pe Teodosie Voevod și du-l fiului tău.)”^x

Despina, „fugi în lume, rătăcind multă vreme prin Ardeal (…). Două fete ale ei se aflau lângă dânsa, Stana și Ruxanda; și cea mai mică era așa de frumoasă și înțeleaptă, încât amândoi domnii români de atunci începură, ca în poveștile cu fata de împărat, război pentru dânsa, în 1525.” ^xi