MONUMENTE TÂRGOVIȘTENE – CASA CU MAGNOLII

Facebook
Twitter
LinkedIn

Casa cu magnolii, numită așa pentru cele două magnolii superbe care-i străjuiesc intrarea, se află pe strada Dr. Marinoiu, la numărul 10, chiar la intersecția cu strada Grigore Alexandrescu. A fost construită în anul 1912, arhitect fiind Carol Wiener din București. Comanditar și cel care a fost primul proprietar al casei figurează pe autorizația de construire C. Zappa. Clădirea se află într-o zonă protejată istoric, fiind parte a Ansamblului Situl urban Calea Domnească, cod LMI: DB-a-A -17262, respectiv a sitului arheologic Vatra orașului Târgoviște, DB-I-s-A-16954. Este o casă cu o decorație exterioară simplă, dar care mai păstrează în interior plafoanele pictate cu motive vegetale, încadrate de chenare și cu rozetă în mijloc, în stilul caselor construite de meșterii italieni. Are de asemenea ușile originale, înalte, precum și două sobe de o eleganță aparte. Datorită amabilității proprietarei a jumătate din această casă, Cristina Păun, iubitoare nu doar de animale, dar și de obiecte și case cu istorii, am reușit să includem casa aceasta pe o hartă a Monumentelor Istorice din Târgoviște, care va putea fi accesată de toți cei care vor dori să cunoască valorile arhitecturale ale orașului. Pentru documentarea caselor facem apel la memoria târgoviștenilor din vechile familii, să nu ezite să ne contacteze și să ne acorde sprijinul prin documente, fotografii de familie sau simple amintiri despre Târgoviștea de altădată. Am petrecut câteva ore în compania a trei târgoviștence minunate. Doamna Florentina Popescu , în vârstă de 76 de ani, născută la Târgoviște, un om foarte cald și cu o bună memorie, ne-a oferit prețioase informații despre casele și familiile vechi din oraș, povești pe care le veți afla pe măsură ce reușim să cunoaștem casă cu casă. Cu mulțumiri pentru o duminică în atmosfera de demult a orașului, Cristina Paun.

 

Facebook
Twitter
LinkedIn