MITROPOLIA VECHE DE LA TÂRGOVIȘTE, DUPĂ 500 DE ANI…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Și așa se tocmi ca de-acum niciodată în veci să nu mai fie mitropolie în Argeș, ci să fie mănăstire și arhimandrie, iar în Târgoviște să fie mitropolie stătătoare cum s-au așezat; și se făcură aceste lucruri cu mare opreală și blestem, ca să nu se mai clădească nici să se mute în veci nici de patriarh, nici de mitropoliți, nici de domn, nici de boieri, niciodată.” Cuvintele acestea, întărite de un blestem, ajunse până la noi prin scrierile cărturarului grec Gavriil Protul, contemporan al evenimentelor, ne poartă în urmă, în Târgoviștea secolului al XVI-lea când începeau lucrările de fondare a lăcașului Sfintei Mitropolii. A fost, se pare, dorința voievodului Neagoe Basarab de a strămuta scaunul vlădicesc de la Argeș, unde s-a aflat încă de la întemeierea primei Mitropolii sub voievodul Nicolae Alexandru în anul 1359.

Astfel, după minunata zidire de la Argeș sfințită în anul 1517, Neagoe Basarab inaugura, trei ani mai târziu, lăcașul Mitropoliei de la Târgoviște. Știm aceasta mai cu seamă dintr-o scrisoare trimisă de Neagoe Basarab brașovenilor, scrisoare publicată de marele istoric Nicolae Iorga.

Pe lângă altele, cum vă este cunoscut și vouă, am isprăvit după legea și datina credinței noastre, biserica noastră sau mănăstirea pe care dispusesem să o rezidesc. Am închinat acea numită biserică Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos și pentru hramul acelui templu am poruncit să vină aici și să se adune toată Țara, ca să putem vedea mai ușor cu prilejul acelui hram tot poporul nostru, de aceea vă rugăm pentru aceasta și pe dumneavoastră să trimiteți aici la noi pe unul credincios din cei 12 jurați ai Cetății voastre” -scrisoare a fost trimisă de Neagoe Basarab la data de 26 aprilie 1520. Sfințirea era programată la data de 17 mai. Despre acest eveniment veștile n-au mai ajuns până la noi, însă același Gavril Protul ne spune că Neagoe Basarab …zidi mitropolia din Târgoviște mare și frumoasă cu opt turle și tot rătunde cum să satură ochii tuturor de vederea ei”.

Mama bisericilor avea hramul Înălțarea Domnului.

Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu desăvârșirea Sfântului Duh eu smeritul rob al lui Hristos, Io Neagoie Voievod împreună cu doamna mea Despina și cu fiul meu Tudose din dumnezeiască îndemnare am poftit de am început a face din temelie această sfântă și mare Mitropolie, mama bisericilor, întru mărirea celui întru slavă înălțat Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos în zilele arhipăstorului Macarie însă nu am…, ci am ieșit din această lume deșartă în anul lumii 7017 (1508) martie 30 ci se roagă vouă fraților părinți pomeniți-mă când vă rugați. Și au dat satul Aninoasa.”

Prima pisanie, în mare parte ștearsă, a fost dedusă din următoarele două, din secolul al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea, considerându-se Neagoe Basarab ca singur întemeietor. În prima pisanie este șters numele ctitorilor, rămâne păstrat numele mitropolitului Macarie, însă și aici sunt două posibilități, Macarie care a păstorit biserica în vremea lui Neagoe Basarab sau Mitropolitul Macarie din vremea lui Radu cel Mare. Problema nu a fost pe deplin lămurită nici până astăzi, în ciuda înscrisurilor de pe pisanii, voievodul Radu cel Mare fiind cel indicat prin dovezi arheologice ca fiind cel dintâi ctitor. O altă variantă ar fi aceea că Voievodul Neagoe Basarab a început biserica, însă nu a finalizat construcțiile, inaugurarea din 1520 făcându-se înainte de terminarea lucrărilor. Continuatorul operei lui Neagoe Basarab fiind voievodul Radu Paisie care a domnit sub numele de Petru Voievod. Istoricul Virgil Drăghiceanu, autorul a însemnate cercetări despre Mitropolia Târgoviștei, ne spune că „În această biserică, ctitorie a lui Neagoe Basarab, rămase Mitropolia Țării de la anul 1520 până la anul 1668, când răposatul mitropolitul Ștefan ce păstorise aici 20 de ani, odată cu punerea lespezii de mormânt pe rămășițele sale îngropate în Mitropolia Târgoviștei, se mută și Mitropolia la București.

Așadar, vreme de 148 de ani toți mitropoliții Țării au locuit aici, în Palatul de la Târgoviște, palat din care noi astăzi mai avem doar un beci aflat în spatele bisericii.

Neasemuit de frumoase apar redate construcțiile acestea în secolul următor când pe tronul țării românești s-a aflat voievodul Matei Basarab, care la rându-i a făcut reparații bisericii, a învelit-o cu plumb și a împodobit-o, „ca să fie pomană Măriei Sale și răposaților moșilor Măriei Sale”. Tot în vremea lui Matei Basarab se tipăresc în tiparnița instalată la Mitropolie mai multe cărți. Arhiepiscopul bulgar catolic Petru Bogdan Baksici a lăsat scris într-una dintre scrisorile sale către Vatican descrieri referitoare la Mitropolia Târgoviștei „... o mănăstire mare și biserică frumoasă, toată acoperită cu plumb, unde e rezidența Arhiepiscopului. Acolo stă mitropolitul cu călugării mănăstirii și ține atâta curte și servitori și călugări, diaconi și alții în curtea sa, sau mănăstire, ca și cum te-ai afla în mijlocul Italiei.”

Din aceeași perioadă se mai păstrează o altă relatare, mult mai detaliată, a călătorului sirian Paul de Alep:

Palatul mitropolitan e la un capăt al orașului, tocmai lângă un zid și e foarte măreț. Îl înconjoară trei îngrădituri de lemn, având trei curți. Curtea exterioară e pentru creșterea gâscelor, rațelor și găinilor; cea de a doua pentru grajduri și bucătărie; cea de a treia cuprinde un scump edificiu, întreg de piatră, în care intri prin porți mari, în fața cărora e prea frumoasa biserică, ce nu-și are pereche în aceste regiuni, afară numai de biserica mitropolitană a Cazacilor, amândouă fiind zidite după modelul Sfintei Sofii: înalte, vaste, sprijinite pe mai multe coloane, foarte impozante. Ea se împarte în trei secțiuni: întâia e nartexul exterior foarte spațios și cu mai multe cupole; de aici, prin o a doua ușe, intri într-un alt nartex de asemenea spațios și oarecum elegant; în fine, prin o a treia ușe, intri în mijlocul bisericii care e de dimensiuni vaste, și cu o mare cupolă deasupra, în centrul căreia atârnă un voluminos candelabru. Aici sunt trei tabernacole sau capele foarte înalte și frumoase. Acel din centru e spațios și are mai multe strane așezate în jur. Iconostasul și crucile sunt foarte mari. Sfeșnicile, de lemn poleit, se disting prin eleganța formei. Ferestrele din jur sunt numeroase; mai sunt și altele în cupole, toate înfrumusețate cu cercevele lustruite. Strana Beiului e la mâna dreaptă, cum intri, în colț. Alăturea, e strana Arhiereului, în care stătea totdeauna Patriarhul nostru. În colțul opus e strana Mitropolitului local. Tot jurul bisericii e cuprins cu strane iar păreții sunt acoperiți cu picturi vechi. Locul unde ședea Doamna era în al doilea nartex, în care se aflau strane pentru ea și suita sa. Biserica e înconjurată de grădini cu trandafiri și cu frumoase straturi de diferite flori. În vecinătatea tabernacolului nordic, e o piatră pentru apă de o frumusețe uimitoare, înaltă voluminoasă și grea. (…) Apoi intri în prima cameră de primire a Mitropolitului, lungă și lată, cu o masă imensă în mijloc, cu o sobă de olane colorate, și numeroase ferestre gotice, ce dau spre grădină. După aceia intri într-o frumoasă sacristie, foarte elegantă, în care, de asemenea e o sobă din olane. Aici sunt cuiere pentru blane, giubele, etc. Interiorul acestor apartamente e de curând zugrăvit, în diferite chipuri, cu portrete ale sfinților. De aici intri în comoară, unde Mitropolitul își ține veșminte, vase, mitre, cârja, vase de argint, etc. Acolo sunt atârnate candele și policandre, turnate în aur și argint, și ornate cu sârmă de aur, frâne, săbii, buzdugane și alte arme. Când iese Mitropolitul, ca să întâmpine vreun patriarh sau călător, e însoțit de 3 straje și trei omiși, toți tineri de neam boeresc, îmbrăcați în frumoase haine cu samur (…) Din comoară, intri într-o cameră de primire cu o galerie exterioară, arcată deasupra, dând spre grădină și având în față o fântână cu apă curgătoare. Aici se dejunează în timp de vară. De aici, te poți scoborî în grădina cea mare, pe care nu o cuprinzi cu ochii de la un capăt la celălalt. Toată e umbrită cu nuci mari, jumătate plantată cu vie și trandafiri iar restul cu meri, zarzări, gutui, cireși, damaschini, zarzavaturi, precum mazăre bob și altele. Consistoriul e afară din biserică. Toată lumea recunoaște că locul cuprins între zidurile ce înconjoară palatul cu grădinile, ar fi suficient pentru un mare oraș.”

Descrierile din epoca mateină aveau să devină o palidă amintire a trecutului. Imediat după moartea lui Matei Basarab, Târgoviștea a stat mai bine de trei decenii în agonie. Luptele cu turcii au devastat mare parte din vestitele și strălucitele curți, pe cea domnească, dar și pe cea mitropolitană, care foarte probabil întrecea în măreție și avuții curtea voievozilor valahi. Abia mai târziu, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu avea să renască Târgoviștea, iar Mitropolia trecea la rându-i prin noi prefaceri, primea noi danii și se afla din nou sub ocrotirea voievodului. Vel Paharnicul Enache Văcărescu a fost însărcinat de Vodă Brâncoveanu să fie ispravnicul amplelor lucrări de refacere care au avut loc la Mitropolie între anii 1707-1709. Vreme de doi ani cât au durat lucrările, s-au refăcut picturile, pardoselile, chiliile și s-au făcut toate reparațiile necesare încât Mitropoliei i s-a redat întreaga strălucire pierdută. Ceea ce nu mai avea acum era însă mitropolitul. În anul 1668, pe fondul luptelor grele și părăsirii orașului, Mitropolia Țării Românești a fost strămutată de la Târgoviște la București. S-a întâmplat sub domnia lui Leon Tomșa.

Constantin Brâncoveanu a înfrumusețat biserica și i-a întărit rolul de leagăn al culturii prin reactivarea aici, a tipografiei domnești. Ca un semn de prețuire a așezământului, aici au fost înmormântați Patriarhul Dionisie al Constantinopolului trecut la cele veșnice în 1696, Scarlat Mavrocordat, ginerele lui Constantin Brâncoveanu și Bălașa Brâncoveanu, născută Cantacuzino, soția lui Ștefan Brâncoveanu, decdată în anul 1711 și îngropată cu mare jale. Se întâmpla cu doar trei ani înaintea nenorocirii care s-a abătut peste Brâncoveanu și cei trei fii decapitați la Constantinopol, alături de credinciosul Enache Văcărescu atât de legat și el de lăcașul Sfintei Mitropolii.

După moartea lui Constantin Brâncoveanu, a rămas din nou și pentru totdeauna nemângâiată biata biserică. O sută de ani mai târziu o găsim în vâltoarea evenimentelor de la 1821 când eteriștii au găsit de cuviință să desfacă plumbul care învelea biserica și o proteja de intemperii, pentru a-și pregăti armamentul. De parcă nu era destul de oropsită, moartea Pandurului Tudor Vladimirescu se leagă tot de acest sfânt locaș unde, potrivit unor relatări din epocă, Tudor ar fi fost ucis mișelește, iar apoi trupul i-a fost aruncat într-o hazna.

Starea de degradare a edificiilor Mitropoliei s-a accentuat, astfel că pe la 1842 construcțiile care întregeau ansamblul Mitropolitan au fost demolate, rămânând în picioare doar Biserica și clopotnița. Carol Popp de Szathmari a avut meritul de a lăsa mărturie imaginea Vechii Mitropolii de la Târgoviște, așa cum se afla ea în anul 1867. Din mândrele-i turle și impunătoarele ziduri care înfruntaseră veacurile, n-avea să mai rămână în scurt timp nimic.

După numeroase petiții trimise de târgovișteni în care cereau sprijin pentru lăcașul Mitropoliei, în anul 1881 Ministerul Instrucțiunii și Cultelor a trimis la Târgoviște o delegație din care făceau parte Ioan Slavici și arhitectul Mandrea. Scopul vizitei era de a inspecta monumentele orașului. Firește că Mitropolia atrăgea atenția prin starea-i puternică de degradare, asemeni Curții Domnești dar și altor biserici vechi ale orașului. Se vedeau încă pe pereții măcinați de ploi portretele ctitorilor: Petre Voievod și Ecaterina Doamna, alături de Neagoe Voievod și Despina Doamna. În pridvor se afla un splendid tablou votiv care-i înfățișa pe Radu Voievod, Matei Basarab, Mihnea Vodă, Radu Vodă, Constantin Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino, Vlad Voievod și Alexandru Voievod. Se constata că biserica suferise în timp reparații prin care s-a înlocuit vechea tencuială cu alta de proastă calitate, picturile au fost spoite cu var alb și că s-au făcut adaosuri care scădeau din frumusețea monumentală a edificiului. Se admite nevoia unor lucrări de reparații la biserica Mitropoliei, nu foarte ample și se stabilește un deviz de 341 de lei.

În anul 1889 lucrările i-au fost încredințate arhitectului francez Lecomte de Nouy. Așa cum spunea istoricul târgoviștean Virgil Drăghiceanu, “Acesta este un arhitect emerit, bun cunoscător al artei bizantine a orientului, dar om abstract, crescut la şcoala arhitectului francez Viollet-le-Duc, fără cunoştinţe istorice, fără putinţa de orientare în trecutul artei noastre, începu studiile de cercetare ale bisericii … “. Astfel s-a început nimicirea, în fapt, a bisericii Mitropoliei, monument de arhitectură care nu-și mai avea pereche în Țara Românească. Dorind să se ajungă la forma celei dintâi biserici, s-au dărâmat mai întâi turlele, apoi zidurile, până când s-a ajuns la temelie. Metoda aceasta de „restaurare” prin demolare și apoi reconstruire a fost contestată de arhitecții români care au transmis un memoriu către conducerea țării.

25 aprilie 1890

Domnule Prim Ministru,

O cauză dreaptă ne aduce înaintea dumneavoastră, convinși că veți binevoi a da deosebită atențiune cererei ce respectuos vă facem. La cunoștința întregei țări a ajuns astăzi situația creată vechilor clădiri, monumentelor istorice ridicate în vremuri de demult de către Domnii noștri, ageri pe câmpul de resboiu și tot atâta de doritori și mari la inimă, în timp de pace. Pe ruinele rămase de la ei stau înscrise pagini frumoase, strâns legate de amintiri scumpe pentru noi.

S-a zis îndestul asupra datoriei unei națiuni de a-și păstra cu religiozitate mărturiele de muncă și de glorie ale trecutului seu.” Semnatarii cereau intervenția de urgență a autorităților centrale și promulgarea unei legi speciale pentru conservarea patrimoniului, arătând daunele produse asupra unor monumente precum Biserica Trei Ierarhi și Biserica Episcopală de la Argeș, lăsate de Lecomte de Nouy fără pictura cea veche. La fel, „Din frumoasa Mitropolie din Târgoviște, datorită bunului domn Matei Basarab, n-a mai rămas decât o parte din ziduri.(…) Suntem convinși, domnule Prim Ministru, că dumneavoastră veți binevoi a cere ca să înceteze astfel de restaurații și să condamnați orice invențiune ar căuta să se introducă în ele, monumentele noastre restaurate trebuind să reprezinte în tot și întocmai gustul strămoșilor noștri, iar nu pe al restauratorului, oricât ar fi el de talentat.”

Printre cei care au semnat acest memoriu s-au aflat arhitecți, pictori, sculptori, nume precum: Ion Mincu, Th. Socolescu, G. D. Mirea, Carol Storck, Gheorghe Tattarescu, George Sterian, I. Socolescu.

 

În zadar, târgoviștenii au protestat împotriva lucrărilor, au plâns și au aprins lumânări lângă ruina care rămăsese din Mitropolia lor, nimic n-a schimbat destinul crunt al acestui monument. De parcă demolarea clădirii nu ar fi fost un rău destul de mare, imaginea mormintelor boierești scoase din biserică și lăsate sub cerul liber a atras noi reacții: “… Este de plâns în această sistematică nimicire, distrugerea aproape a tuturor mărturiilor istorice aflate în biserică; înseși mormintele care la un moment dat rămăseseră deasupra nivelului dat de arhitect, acoperite de bogate stofe de brocart aruncate peste ele, fură desființate într-o zi ”, scria Virgil Drăghiceanu în anul 1933.

Biserica Mitropoliei din Târgoviște a fost cea mai mare biserică construită vreodată pe teritoriul Țării noastre, oglindă a epocii de strălucire ce avusese artele la noi, în veacul al XVI-lea. Avea patruzeci de metri lungime și patrusprezece lățime.”

Arhitectul Nicolae Ghika-Budești explica în lucrarea sa dedicată „Evoluției Arhitecturii în Țara Românească” locul ocupat de Mitropolia Veche, biserică din veacul al XVI-lea, cu forma ei de cruce greacă înscrisă în dezvoltarea arhitecturii autohtone.

Vechea Mitropolie din Târgovişte se crede că a fost ridicată de către Neagoe-Vodă Basarab, dar terminată abia de către Radu Paisie. Aceasta probabil în ceia ce priveşte biserica propriu-zisă ; dar se ştie că în faţa acesteia se găsia un important şi monumental pridvor de formă pătrată cu turle şi formând o a doua biserică alipită de cea d’intăiu. Această parte poate să fi fost clădită de către Matei Basarab. Un mic pridvor pătrat aflat în faţa intrării în biserică este adăugit în timpul lui Constantin-Vodă Brâncoveanu. Prin dărâmarea acestui important monument de către arhitectul Lecomte de Nouy, s-au nimicit posibilităţile de a se studia şi rezolva aceste chestiuni, căci nu avem decât foarte puţine documente de la vechea biserică, iar frumoasele pietre sculptate, rămase de la dărâmarea ei, au fost găsite aruncate afară, unde au stat ani de zile expuse intemperiilor până când Comisiunea Monumentelor Istorice, întrând în stăpânirea lor, le-a putut adăposti şi în urmă aşeza într-un mic muzeu local. Aceste frumoase pietre, chenare de ferestre şi de uşi, baze de cruci, pietre de morminte, coloane de piatră, cu capitele şi baze sculptate, cu balustrade ajurate, ne povestesc o parte din viaţa trecută a acestui falnic monument. Ele ne arată într-adevăr diferite epoci : chenarele de ferestre simple dreptunghiulare şi fără sculpturi aparţin veacului al XVI-lea şi provin desigur de la vechea biserică a lui Neagoe Basarab şi a lui Radu Paisie ; alte chenare de ferestre profilate, sămănând cu acelea de la biserica Stelea, aparţin părţii din biserică zidite de către Matei Basarab ; alte pietre, în sfârşit, sculptate bogat, provin de la restaurarea bisericii din timpul Domniei lui Constantin Brâncoveanu, care a clădit şi micul pridvor pe stâlpi, a cărui fotografie d’inainte de dărâmare o posedăm din fericire, ceia ce a permis reconstituirea lui în faţa micului museu ridicat de Comisiunea Monumentelor Istorice, unde pietrele scăpate de distrugere aşteaptă să fie studiate mai departe, căci multe din ele au rămas încă netălmăcite.

Meșterii care zidesc această biserică, poate aceiași cari lucraseră și la Snagov, combină planul de origine constantinopolitană în cruce greacă înscrisă, al bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș, cu dispozițiunile nouă de la Snagov, dând arhitecturii românești un monument de excepțională importanță, atât ca forme, cât și ca mărime, monument care, printr-o surprinzătoare neînțelegere, a fost dărâmat până la pământ într-o epocă recentă, când valoarea clădirilor vechie începuse să fie înțeleasă. (…) Ca formă și dispozițiune, exonartexul de la Târgoviște este o interpretare justă și fidelă a naosului de la Snagov; avea însă cu totul altă funcție. Dispus în fața pronaosului, el a fost construit ca pridvor deschis și constituie astfel, spre deosebire de naosul de la Snagov, primul exemplu de pridvor pe stâlpi din arhitectura românească”. Scria în „Istoria Arhitecturii Românești” profesorul arhitect Grigore Ionescu.


Vechea Mitropolie din Târgovişte era cea mai mare dintre bisericile din ţară. Turla de pe naos avea un diametru interior de vreo 6 metri şi o înălţime proprie aproape dublă, cu ferestre lungi aşezate în două registre suprapuse. O altă turlă mare se află pe mijlocul pronaosului şi alte şase turle mai mici, laterale, încadrau frontoanele Se
poate că nu toate turlele să dateze de la origine, ci unele din ele să fi fost adăugate în timpul restaurării lui Brâncoveanu. După puţinele documente care ne-au rămas, acest monument trebuie să fi fost foarte impunător.”

„Crucile sunt de fier, cu discuri poleite. Ele sunt înfipte într-o piatră, care formează cheia bolţii de la turlă. Aceste pietre sunt sculptate şi au forme variate şi decorate. Cele de la Târgovişte, găsite afară într-un colţ şi în parte stricate de intemperii, au fost adăpostite prin îngrijirea Comisiunei Monumentelor Istorice.”

Prin valorea deosebită a arhitecturii sale, acest lăcaș se înscrie în grupul remarcabilelor monumente ridicate în Țara Românească la începutul secolului al XVI-lea: bisericile mănăstirilor Dealu, Argeș și Snagov, iar distrugerea ei acum aproape un secol, nu va putea fi niciodată regretată îndeajuns.” – Cristian Moisescu, „Târgoviște, monumente istorice și de artă”

Biserica ridicată de Lecomte du Nouy păstrează forma de cruce greacă înscrisă și hramul Înălțarea Domnului, însă este de dimensiuni mult mai mici față de vechea mitropolie. Este lucrată din cărămidă, cu un pridvor deschis sprijinit pe 12 coloane. Are o singură turlă. Pictura este semnată de Dimitrie Belizarie. Sfințirea noii biserici a avut loc abia în 1933.

În 1906 arhitectul Nicolae Ghika-Budești reface vechea clopotniță, armonizând construcția bisericii cu stilul la modă pe atunci, neoromânesc. Pentru ca locul să capete pe deplin o înfățișare armonioasă era nevoie de o grădină publică.

Încă de la finele secolului al XIX-lea se discuta despre amenajarea unei grădini publice în jurul Mitropoliei fiind transmise în acest sens mai multe solicitări către Guvern. De cealaltă parte, răspunsul favorabil întârzia să apară indicând spre rezolvarea, mai întâi, a chestiunii oborului. Despre cele ce se întâmplau acolo veștile circulau destul de repede.

23 august 1890

Îngrijitorul Ioniță Moldoveanu de la Mitropolia din Târgoviște îmi comunică că cu ocazia Târgului ce are loc în orașul Târgoviște în zilele de joi și vineri în cursul fiecărei săptămâni a ajunsu de a se distruge cu desăvârșire cea mai mare parte din împrejmuirea Mitropoliei și aceasta numai din cauză că onor Primărie Locală a interzis oamenilor ce vin la târg cu căruțe de a mai ține boii atașați de căruțe în timpul târgului, astfel că iei legă boii și caii de ulucile împrejmuirei Mitropoliei și din care cauză se distruge cu desăvârșire zisa împrejmuire.”

Începutul secolului XX găsea târgoviștenii cu mult dorita grădină publică încă neînfăptuită, cu toate că în sprijinul acestei inițiative se făcuseră adrese către ministere și către Președintele Consiliului de Miniștri, s-au ținut interpelări în Parlament, iar autoritățile locale reușiseră câteva exproprieri și un schimb de terenuri pentru a duce la bun sfârșit un plan de amenajare a unei rotonde cu statuia lui Matei Basarab în centru, alinierea străzii Libertății cu Bulevardul Carol și amenajarea acestui parc după planurile arhitectului Ernest Pinard. În mai 1913 s-a reușit aprobarea planului de amenajare cu bani de la Primăria Locală. Comisia Monumentelor Istorice era la rându-i, implicată deoarece se considera că parcul și biserica, formau un tot unitar. Împrejmuirea s-a făcut cu un gard metalic în stil neoromânesc.

În preajma centenarului morții lui Tudor Vladimirescu, la inițiativa Smarandei Gheorghiu și cu participarea târgoviștenilor de bună credință s-a reușit amplasarea în Parc a crucii din piatră, omagiu adus pandurului din Vladimiri.

Domnule primar,

Cunoscând trecutul glorios al vechii capitale a Munteniei, Târgoviște, și faptele eroice ale slugerului Tudor Vladimirescu, cum și simțămintele patriotice de care sunteți însuflețit, am onoarea a vă încredința, spre păstrare, Crucea eroului și sunt sigură că o veți îngriji cu sfințenie, mai ales că am speranța că în curând vom putea așeza sub ea și osemintele celui care și-a vărsat sângele pentru patrie, în noi trezind conștiința națională.” –scria Smaranda Gheorghiu. Din păcate, osemintele nu au fost identificate spre a fi așezate la baza acestei cruci, însă locul a fost ales după cercetarea îndeaproape a împrejurărilor morții lui Tudor Vladimirescu, varianta indicată de Constantin Aricescu fiind cea îmbrățișată de autorități, precum că Tudor a fost ucis în curtea Mitropoliei.

În anul 1928 Comisiunea Monumentelor Istorice reușește să adune vestigiile fostei Mitropolii într-un mic muzeu local. S-au implicat și de această dată istoricul Virgil Drăghiceanu și arhitectul Nicolae Ghika-Budești. Lapidariul Mitropoliei se afla pe terenul de astăzi al parcului și era o clădire cu trei încăperi. În anul 1943 s-a înființat Muzeul Orașului în clădirea proiectată lângă Mănăstirea Stelea de același Nicolae Ghika-Budești. Inventarul bogat pe atunci al lapidariului a fost transferat în spațiile construite special cu această destinație, o clădire neoromânească cu o curte interioară inspirată din chiliile unei mănăstiri. Edificiul se găsea în bună armonie cu Mănăstirea Stelea care donase orașului terenul cu condiția ca acolo să fie edificat muzeul și a nu se construi altceva.

În anii 1985-1986 au fost reluate cercetările arheologice în Parcul Mitropoliei, iar simultan cu descoperirile făcute au fost începute lucrările de restaurare-conservare a ruinelor. Arheologii care au lucrat pe acest șantier au fost Petre Diaconescu și Gabriel Mihăescu. Au fost dezvelite atunci rădăcinile complexului mitropolitan, potrivit descrierii făcută de arhitectul Corneliu Ionescu, cel care a conceput proiectul de restaurare a ruinelor ansamblului din dorința de a putea arăta generațiilor de atunci și cele viitoare, „măreția ansamblului”. Au fost identificate și puse în evidență: ruinele turnului de poartă datat 1508, ruinele paraclisului (1559-1568), și ruinele chiliilor (1518-1520), toate monumente istorice aflate în GRUPA A. Potrivit datărilor făcute, incinta și turnul de poartă erau construcții ridicate înaintea Palatului Mitropolitan din care a fost dezvelit beciul aflat la nord de biserică. Alte observații importante au fost făcute cu privire la sistemul de alimentare cu apă care datează din vremea lui Matei Basarab, fragmente de olane și un cap de fântână reconstituindu-se astfel sistemul de alimentare cu apă din epoca mateină. Cercetările au întâmpinat și atunci piedici întrucât o parte din ansamblu se afla pe sub actualul Bulevard Mircea cel Bătrân.

Proiectul care viza înființarea unui parc arheologic arhitectural prin care să fie dezvelite și celelalte structuri aflate în pământ nu a mai fost finalizat. Vreme de 33 de ani, ruinele din Parcul Mitropoliei au spus povestea măreției ansamblului, în absența a orice altceva, măcar a unei plăcuțe care să indice importanța acelor vestigii. Sub ochii nepăsători ai autorităților și din ignoranța cetățenilor de rând, Beciul din Palatul Mitropolitan a fost transformat în “toaletă publică”. Administrațiile care s-au perindat în ultimele decenii în fruntea orașului au ridicat din umeri și nu au făcut nimic pentru a opri profanarea acestui monument. Când degradarea ruinelor a fost evidentă, Primăria Târgoviște a conceput, fără o dezbatere publică, cel mai slab proiect de restaurare văzut de parcul acesta, un proiect unde ruinele ocupă doar un loc secundar și pentru care nu s-a deranjat să ia un adevărat expert arhitect, mai cu seamă că autorul proiectului de restaurare din anul 1987, arh. Corneliu Ionescu, își oferise serviciile și bogata experiență. Lucrările care se desfășoară în prezent au distrus iremediabil orice urmă a vechilor ruinuri, în fața bisericii tronând acum structuri tencuite cu ciment care îmbracă forme futuriste de sub care abia se mai zărește zidul medieval. Văzând ruinele în starea lor de acum, arhitectul Corneliu Ionescu a declarat că „mai bine le lăsam îngropate!”.

La distrugerea ruinelor complexului mitropolitan se adaugă, în anii din urmă și distrugerea Clopotniței construită de Nicolae Ghika Budești, membru de onoare al Academiei Române. O intervenție făcută într-un proiect semnat de arh. Doina Petrescu a mutilat edificiul construit în stil neoromânesc, dându-i stilul clopotnițelor de azi, coșmelii ridicate fără nicio noimă, doar să țină la adăpost clopote noi, poleite, care sună strident.

La toate acestea mai adăugăm situația tragică a pieselor din fostul Lapidariu. Adunate în anul 1928 în muzeu, mutate dintr-un muzeu în altul, au ajuns, din 2010, din nou sub cerul liber. Ultimele transformări făcute în Muzeul construit de arhitectul Ghika-Budești au schimbat complet destinația expoziției, iar instituția muzeală nu a mai găsit alt loc pentru bietele pietre decât sprijinite de gardul Curții Domnești, azvârlite, precum au mai fost, în calea intemperiilor.

Mergeți la Curtea Domnească și închinați-vă în fața crucilor fostei Mitropolii, Muma Bisericilor, care stau sub cerul liber, rezemate de gard, mărturii tăcute ale unor vremuri vitrege de acum și de demult, în anul în care Mitropolia de la Târgoviște a împlinit 500 de ani de la sfințirea ei cu mare fast în timpurile domniei lui Neagoe Basarab.

SURSE:

Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul 1927

Nicolae Ghika-Budești,Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul 1933

Cristian Moisescu, “Târgoviște, monumente istorice și de artă”

Grigore Ionescu, „Istoria Arhitecturii Românești”

Virgil Drăghiceanu, Mitropolia Târgoviștei, Note istorice și Arheologice 1933

Maria Georgescu, „Itinerarii Medievale și Moderne”

Arheologia Habitatului Urban Târgoviștean, Petru Virgil Diaconescu

Documente din Arhivele Naționale ale României și Secția Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale ale României.

https://www.facebook.com/IstorieValahiaTargoviste

http://ghika-budesti.ro/html/Arhitectul-Nicolae-Ghika-Budesti.html

 

 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn