LĂZĂRICĂ PETRESCU – MEMORII -ÎNSEMNĂRI DIN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
În anul 1916 Lăzărică Petrescu avea doar 15 ani. Datorită faptului că era cercetaș, a ținut un carnet cu însemnări zilnice pe care l-a păstrat toată viața. Acest document se află astăzi la Arhivele Naționale ale României, Secția Arhivelor Județene Dâmbovița. Grație înregistrărilor pe casete audio păstrate de către moștenitorii lui Lăzărică Petrescu avem ocazia de a-l asculta citind, la vârsta de 82 de ani, însemnările sale din adolescență. Înregistrarea surprinde emoția cu care Lăzărică Petrescu revede acele rânduri. Când vorbește despre soldații de pe front și despre România Mare, vocea îi tremură și este nevoit să oprească înregistrarea. Ascultați vocea unui patriot autentic.
Sunetul de pe caseta veche de aproape 4 decenii a fost restaurat de Andrei Oltean.
“Am în fața mea carnetul meu de cercetaș, șef de grupă, din cohorta “Aviator Negel”, care aterizând pe câmpul Școlii de Cavalerie a murit într-un accident de aviație. Acest carnet îl atașez la aceste amintiri mult mai complexe ale acelui timp, din care nu mă pot opri din a transcrie câteva pasaje:
„14 august, duminică Astăzi s-a semnat Decretul de mobilizare și s-a declarat război Austro-Ungariei la ora 9.00 seara. Mobilizarea am aflata-o noi toți, aci, la vie, la ora 9 și jumătate când a sosit tata. După masă, tata a plecat din nou și noi am rămas singuri. 15 august, Sfânta Maria Am plecat de dimineață la Târgoviște cu mama și am fost la liceul unde se instalează Spitalul Crucea Roșie. Nu am avut ce ajutor să dau. Am aflat zvonul că s-a cucerit Brașovul, dar nu cred. Tunurile de azi-noapte pe care le-am auzit au fost trase în contra a două aeroplane inamice ce s-au semnalat la Lăculețe.
16 august, marți
Nu am știut nimic până nu a venit tăticul de la oraș cu vești. Ne-a spus că românii ar fi cucerit Sibiul și lângă Brașov se dau lupte crâncene. La Predeal se zice că gara a fost azvârlită în aer de unguri. Românii au trecut în Ungaria cu trenuri și automobile blindate. La Predeal s-a suit în trenul Mercur care trebuia să plece în Germania într-un vagon plumbuit și pe mașină s-a suit un ofițer român cu mecanicul ungur. Au mers până la Timiș, pe care ungurii îl întăriseră. Aci i-au surprins pe unguri cu puștile piramidă și au făcut 8 mii de prizonieri. Bucureștiul a fost bomdardat de două zepeline și 4 aeroplane. Un zepelin a fost doborât la pământ. Pagube nu sunt. (…) Astă seară, luna ne-a luminat masa. Își vărsa razele din belșug peste luncă și dealuri. Eram la vie, în cerdac. Vremea vrea, parcă să sărbătorească poporul românesc și biruințele românilor. Da, și românii vor fi acum încă în lupte și luna trebuie să strălucească pe acolo. În purpură, pe aci, țârâiesc greierii, iar peste munți șuieră gloanțele. (…) Vitejia cu care românii au respins aproape 20 de atacuri va rămâne pururea în mintea fiecărui român. (…)
31 august
Am fost la spital și am dat ajutor, după prânz m-am întors la vie. Tăticul a găsit treburile făcute în oraș și a zis ca eu să stau la vie, să am grijă de treburile de aci. Și asta îmi pare rău, că nu mă duc la spital și plâng că nu pot și eu să fac un serviciu patriei și deci, de ce când toți sunt la datorie, eu să nu fiu? Ce oare îmi va împăca mie conștiința și nu mă voi opri de a regreta o viață că nu am făcut nimic în momentele în care puteam fi de folos la crearea României Mari? Pentru ce să nu particip și eu la crearea României Mari? Plâng, plâng și voi plânge încă mult.”
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn