Spre sfârșitul deceniului al patrulea al secolului al XIX-lea, în strânsă legătură cu procesul pe care l-a purtat orașul Târgoviște cu boierii Văcărești (Elena Dudescu și Iancu Văcărescu Dudescu), ce a durat între anii 1837 și 1872, a apărut un document nou, considerat a fi hrisovul acordat târgoviștenilor pentru stăpânirea moșiei orașului de către cancelaria lui Matei Basarab, domnul Țării Românești.
Documentul precizează că a fost întocmit de cancelaria domnească la 31 septembrie (sic) 1640 (7149) și are următorul conținut:1
Milostiiu Bojieiu, Io Matei Basaraba voevod i gospodar zemli Vlahscol.
După oarecare evlaviie în zilili domnii mele, cea de Dumnezeu noo hărăzită, ne-am milostivit întru cucerniciie, am lăsat toată moșia du pân prejurul Târgoviștii, de sud Dâmboviță, cogod2 pă seama lăcuitorilor târgovișteni, ca celor ce vor lăcui pe dânsa a se hrăni fără de bântuială, adică din neam în neam, toți lăcuitorii câți să vor înscăuna lăcuind pă acest pământ, și însumi domniia mea l-am împietrit, cu numiții jupani, de jur împrejur, cu semne nestrămutate, adică: copaci, movili, dealuri, vii, fântâni, împietrindu-le fieșcare cu numirea lor. Și să nu fie acești lăcuitori supărați întru nimic atât de oricâți frați domni vor fi pă urma domnii mele, cât și oricare oameni răzași după în prejurul acestii moșii, și oricare va îndrăzni a supăra sau să le cotropească din pământ, să fie căzut supt blestemul sfinților părinți. Și lăcuitorii târgovișteni să aibă a să scula cu carte dă blestem asupra acelora carii vor călca arătatele semne. Însă și chiar lăcuitorii să aibă a stăpâni deopotrivă cât bogatu și săracul, și spre a lor știință și pază de hotarele moșii, am pus semne ce mai jos se arată, mergând însumi domniia mea de jur împrejurul acestui hotar, împreună cu arătații jupani, adecă: de la Amiazăzi din Plopii Taberii, drept pă Drumul Tâmpei la deal, pă Drumul cel Vechiu până la Săritoarea lui Negru Vodă, dă acolea drept în plaiul domnesc, și dă acolea drept în plopul bătrân, și dă acolea în pluta trăsnită, și dă acolea în ulmul bătrân, unde pusesem și piatră, și dă acolea drept în pod, și dă acolea în Bojoreanca, și dă acolea în Călineasa, și dă acolea în Panaghia, și dă acolea în Bulgarul, și dă acolea în coasta viilor, și dă acolea în Gura Ocniții, și dă acolea în Fântâna cu Pești, și dă acolea în Piatra Tătarului, și dă acolea drept în Heleșteul Domnesc, și dă acolea drept în rădăcina părului rătund, și dă acolea iarăși în Plopii Taberii.
Și spre odihnă și pomenire, mâncarăm la Masa dă Piatră împreună cu: jupan Manea postelnicu, jupan Stanciu vornicu, jupan Mihai logofătu, Dumitru spătaru, i Cazan Sacov, i Stan Negrov, Cârstea stolnecu, Galea păharnecu, Pahulea vistierul, Manea beceru, Radu stratornic, angratie Coman.
Și spre a avea hotarăle nestrămutată moștenire și nebântuită supărare, le-am dat acest hrisov scris de logofătul Dan ot Gheorghiță.
Leat 7149 (1640) septemvrie 31
Io Matei Radu Basarab voevoda, milostieiu Bojieiu <gospodară>.
Motivele apariției documentului:
În anul 1820, domnul Alexandru Șuțu (1818-1820), așa cum arăta cronicarul contemporan Zilot Românul, sub motivul că „orașul Târgoviștea nu ar fi avut seneturi (documente) de stăpânire a moșiei sale” și că „ar fi hrăpire”; pentru că s-a considerat că stăpânirea târgoviștenilor asupra moșiei ar fi fost „un lucru… rău” trebuia să „li să ia” această proprietate.
Cronicarul preciza că „devreme ce… rămâne moșia slobodă” era firesc „să o stăpânească Măriia Sa, ca un domn și stăpânitor ce este”,3 căci tot ce este slobod… domnesc să chiamă”.
Alexandru Șuțu, sprijinit de partida boierilor, a reușit să constrângă pe conducătorii târgovișteni și să obțină de la ei iscălituri pentru cedarea moșiei și a trimis pe clucerul Golescu să hotărnicească moșia orașului, care urma să revină domniei.4
La hotărnicia din 1820 se ciuntea din ocina orașului 1150 de pogoane, care au fost atribuite arbitrar boierilor Văcărești. La cele întâmplate, orășenii n-au avut nicio obiecție, pentru că moșia lor devenea domnească. De abia în 1827 Elena Dudescu a însărcinat pe Teodor Palada să hotărnicească moșia sa, care includea încă din 1820 și cele 1150 de pogoane ce se datorau unei hotărnicii nedrepte, făcută în vremuri tulburi și controversate. Mai mult, de abia în 1837 epistatul moșiei Văcărești a început să pună în aplicare hotărnicia din 1820, care a creat după cum era firesc numeroase nemulțumiri.
Prezidentul maghistratului orașului Mihalache Vlădescu, însoțit de alți membri ai Sfatului orășenesc, din care nu lipsea Enache Tolea și alți orășeni, au venit și au distrus noile semne de delimitare a proprietății moșiei, fapt ce a determinat începutul unui proces dintre cele două părți, maghistratul, orășenii versus boierii Văcărești, care a durat o perioadă de mai multe zeci de ani (1837-1871).5
În aceste condiții obștea orășenească și prezidentul Maghistratului au înțeles cât de important ar fi fost dacă ar fi avut un hrisov care le-ar fi restabilit drepturile asupra întregii moșii.
Nu ne propunem să reliefăm cum a fost descoperit Ștefan Vâlceanu, care a lăsat impresia că între alte hrisoave rămase de la socrul său s-ar fi aflat unul care se referea la moșia orașului. Apariția unui document nou care să precizeze hotarele moșiei orașului a determinat interes pentru ca apoi să se transforme într-o acțiune de depistare a falsurilor și de descoperire a autorului care a întocmit documentul. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a dispus să se facă cercetare și n-a fost prea greu să se stabilească falsurile efectuate, descoperirea și arestarea lui Ștefan Vâlceanu (iulie 1839), care întocmise documentul.6
Marcel Dumitru Ciucă, unul dintre cei mai exigenți și mai stăruitori dintre arhiviștii noștri, a făcut o analiză fugară a documentului și cu acest prilej a subliniat faptul că Ștefan Vâlceanu nu avea cunoștințe elementare despre cercetarea diplomatică referitoare la autenticitatea unui document, „și a comis vizibile falsuri pentru cei care lucrează cu documentele”.7
„În Hrisovul Târgoviștei cu data 1640, pe domn îl intitulează Io Matei Radu voievod și a introdus egalitatea între săraci și bogați în stăpânirea moșiei orașului, iar în ceea ce privește componența divanului domnesc se dovedește un creator cu totul neinspirat.”
Nu „cunoaște numele niciunui dregător al lui Matei Basarab și a folosit numai nume care n-au avut nicio legătură cu epoca. Pe lângă câteva dregătorii binecunoscute (logofăt, vistier, paharnic), a inventat dregătorii noi, care n-au existat în epocă (Manea beceru, Radu stratornic, ongratie Coman).
Din aceste motive procesul falsificatorului a durat șase ani, timp în care a stat în detenție și a fost pedepsit conform Legiuirii Caragea, care prevedea la articolul 5, drept pedeapsă, tăierea mâinilor.”8
1Marcel Dumitru Ciucă, Un falsificator de documenteși hrisoave false ale orașelor Târgoviște (1640) și Pitești (1438), în Revista Arhivelor.
2Așa este în text, dar se dorea probabil să se scrie cuvântul „slobodă”.
3Grigore Tocilescu, Scrieri inedite ale lui Zilot Românul, în Revista pentru Istorie, Arheologie și Filologie, an II, vol. V (1885), p. 58-88.
4V. A. Urechia, Istoria românilor, XII, București, 1898, p. 484; vezi și N. D. Ciucă, op. cit., p. 451.
5Moșia orașului a fost cotropită, încet-încet de către orășenii, boierii și sătenii învecinați, fapt ce a determinat numeroase procese de hotărnicie. Radu Gioglovan, Două procese pentru apărarea moșiei orașului Târgoviște în secolul XIX, în Studii și articole de istorie, II, 1957, p. 459-480. Unul dintre ele lung și greu, a început în anul 1837 și s-a prelungit până în 1872, protagoniști fiind orașul Târgoviște și boierii Văcărești.
6M. D. Ciucă, op. cit., p. 452-455.
7Ibidem, p. 459.
8Ibidem, p. 458-459.
Cu această ocazie s-a descoperit că Ștefan Vâlceanu mai plastografiase încă 11 documente, unele care se refereau la moșiile orașelor Pitești și Ploiești, dar și ale unor mănăstiri, moșneni etc.
Autor, Mihai Oproiu
