A fost odată ca niciodată MUZEUL TIPARULUI Şl CĂRŢII VECHI DIN ROMÂNIA și toată gloria acelei case a dispărut, prefăcută în … cârciumă!
În martie 1967 s-a început amenajarea muzeului din vechiul sediu de la Târgoviște. A funcționat aici până în anul 2010 când clădirea a foste retrocedată, iar colecția muzeală mutată în Casa de aramă din incinta Curții Domnești.
“La Târgovişte a început amenajarea muzeului tiparului şi cărţii vechi din România. Aici, în fosta casă a Saftei Brîncoveanu, fiica domnitorului al cărui nume are adânci rezonanţe în trecutul culturii româneşti, vor fi expuse machete, facsimile, foto-copii şi cărţi tipărite în ţara noastră până în anul 1860. Printre acestea vor fi prezentate publicului larg primele tipărituri din Ţara Românească, scrise în slavoneşte la tiparniţa lui Macarie, instalată la Târgovişte. Vor fi expuse şi scrierile bisericeşti cu elemente laice, Triódul Penticostar slavonescu, o remarcabilă realizare a artei vechi tipografice, precum şi primele cărţi tipărite în limba română de către diaconul Coresi. Acestea vor constitui alături de celelalte exponate (inele cu sigiliu, călimări de brâu, machete ale tiparniţelor, portrete ale domnitorilor Matei Basarab, Vasile Lupu şi Constantin Brîncoveanu, sub care au funcţionat imprimeriile) piese principale ale muzeului, care va fi inaugurat anul acesta.” Făclia, ianuarie-martie 1967 (Anul 21, nr. 6273-6348).
În mai 1967 presa națională scria despre inaugurarea muzeului de la Târgoviște. Eveniment la care a fost prezent și Ceaușescu, aflat în vizita din regiunea Ploiești.
„Prof. emerit Nicolae Simache, directorul Muzeului regional de istorie, îi conduce pe oaspeţi prin sălile acestui nou aşezământ de cultură, care oferă vizitatorului o imagine sintetică a dezvoltării în veacuri a culturii noastre scrise. La loc de cinste, în vitrine, se află tipăriturile lui Macarie şi Coresi, ale lui Dimitrie Liubavici şi Antim Ivireanu, sau cele scoase de sub teascuri la îndemnul lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, Vasile Lupu şi Matei Basarab, ale căror portrete domină sala centrală. Muzeul urmăreşte prin exponatele sale „creşterea limbii şi a scrisului românesc“, veac după veac, incepînd cu o fotocopie după scrisoarea boierului Neacşu către braşoveni, pînă la operele marilor scriitori ai revoluţiei de la 1848 care îşi au obârşia la Târgovişte.
Se urmăreşte, de asemenea, istoria documentară a tiparuluişi a tehnicii tipografice, ilustrată prin instrumente şi mărturii de epocă, printre care o placă decorativă din bronz, săpată de mina lui Antim Ivireanu. Apreciind importanţa culturală a noii instituţii, conducătorii de partid şi de stat au scris şi semnat în cartea de onoare: „Participând la inaugurarea muzeului tiparului şi cărţii vechi româneşti, aducem prinosul nostru de recunoştinţă celor care au făcut ca de aici, din vechea cetate de scaun a Târgoviştei, să pornească spre Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, încă de la începutul secolului al XVI-lea, primele tipărituri româneşti, punându-se astfel bazele unitare ale limbii noastre literare”. Drum Nou, mai 1967 (Anul 24, nr. 6945-6969).
Dacă până și comuniștii au găsit de cuviință să facă un muzeu în casa care i-a aparținut fruntașului liberal Constantin Dimitriu, ce să spunem noi astăzi despre cei care au venit după? Vă adaug aici un articol mai vechi, scris de regretatul istoric și jurnalist Petre Drăguțoiu. Să nu uităm! https://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–muzeul-tiparului-537-i-al-car-539-ii-vechi-a-ajuns-carciuma,6737.html
