Una din zilele de sfârșit de iunie mi-a pricinuit o mare și emoționantă bucurie – întâlnirea după amar de ani cu Nunuca Protopopescu-Niculescu, o descendentă a unei vechi și respectabile familii din Târgoviștea de altădată. Îmi trec prin fața ochilor câteva momente din adolescența mea, când mă întâlneam pe stradă cu o fată zveltă, frumoasă, plină de energie venind dinspre Poșta Veche în a cărei vecinătate locuia cu părinții și frații săi, Daniela și Dandu. Ne salutam zâmbind și rareori, în graba noastră spre școală schimbam câteva vorbe.
Anii au trecut ca un vis. Revenită în Târgoviște după decenii de absență, începând să aștern pe hârtie despre oameni care au fost în copilăria și adolescența mea, mi-am amintit de familia Protopopescu. Întâlnirea cu Nunuca s-a aflat sub imperiul emoției, al revederii după atâta timp! Ne-am așezat să povestim fiecare dintre noi ce am făcut în acești ani. Mă interesa de fapt cel mai mult istoricul familiei sale, o veche familie de negustori, care în perioada interbelică a contribuit prin activitate neobosită la înflorirea economică a urbei noastre.
După un moment de tăcere, de reflcție, Nunuca, cu o voce scăzută, copleșită de emoție, a început să deșire caierul timpului, dând viață unei povești fabuloase, începând cu bunicul ei patern Vasili Popof, plecat la sfârșitul secolului al XIX-lea din Muntenegru, spre muntele Athos, provenind dintr-o veche familie de vlahi. A poposit mai întăi la Veliko Târnovo (Bulgaria) , unde după o perioadă de post, rugăciune, ascultare, smerenie, se călugărește. Apoi a luat drumul muntelui Athos. Aici a stat o perioadă, făcându-și ucenicia și perfecționându-și viața monahală în atmosfera de tihnă sufletească și meditație. Împreună cu alți călugări, au fost trimiși în pelerinaj, ca misionari la Kiev. În drumul de înapoiere spre Athos, au poposit în România, unde constată că existau condiții propice pentru negustorie, începând comerțul cu pește.
În paralel, împreună cu ceilalți tovarăși de drum, unii de origine bulgară s-au așezat pe lângă Mănăstirea Podul Bulgarului, în apropiere de Buzău. Aici bunicul său și-a deschis un birt. Timpul a trecut și dorința de a reveni la Athos se îndepărta din ce în ce mai mult. La un moment dat, nu se știe prin ce împrejurări o cunoaște pe Elena, o frumoasă aromâncă, a cărei familie a poposit în România din ținuturile Bitolei – Macedonia de Nord. Elena provenea dintr-o familie foarte bogată, Ghica – Amira care s-a stabilit în Dărmănești. Sentimentele puternice care l-au dominat față de Elena, fiind și el un bărbat chipeș, l-au determinat pe călugărul Vasili Popof să se răspopească, dorindu-și cu ardoare să-și întemeieze o familie alături de aleasa inimii.
După fericitul eveniment, tânăra familie s-a stabilit la Târgoviște ocupându-se cu comerțul începând cu anul 1890. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe la anul 1883, vestitul Han Galben, aparținea negustorului Ioniță Manolescu. Acesta a fost confruntat cu dificultăți materiale fiind nevoit să îl ipotecheze.
Se pare că tânăra familie l-a deținut sau concesionat o perioadă, după informațiile incerte ale Nunucăi. Întrucât numele său Popof suna cam exotic în comunitatea în care se încadrase, îl schimbă inițial în Popescu. Deoarece în jur erau prea mulți „Popești” , devine Protopopescu, nume pe care îl transmite celor opt copii ai săi, dintre care lui Ionel și Nicolae despre care vom afla mai tărziu. Pe linie maternă, Nunuca se trage dintr-o familie de italieni. Bunicul său Alesandru Faliero, care îndeplinea funcția de contabil șef al unor ferme, iar bunica Zoe, era născută Niculescu. Străbunicul Nunucăi, Dumitru Niculescu era angrosist de cereale și a avut casă în Arasta, în preajma birtului Brazda.
Aceștia au avut trei copii: Lidia-Eufrosina, Claudiu și Lavinia. Lidia-Eufrosina se căsătorește cu Nicolae Protopopescu, având împreună la rândul lor trei copii: Nunuca, Daniela, Dandu. În anul 1925, frații Protopoescu Ionel și Nicolae, cumpără Hanul Galben de la negustorul Cristea Niculescu din Valea Voievozilor, care îl stăpânea de la începutul secolului al XX-lea. Dintre cei doi frați, Ionel era dotat cu spirit negustoresc, moștenit de la strămoșii săi vlahi. De aceea, el este cel care s-a ocupat cel mai mult de administrarea și exploatarea hanului, până la actul naționalizării când a fost confiscat de către regimul comunist.
În schimb, Nicolae avea certe înclinații intelectuale. Era poliglot, cunoștea patru limbi străine, pasionat de istorie, geografie, literatură, parcurgând lecturi aprofundate, cochetând și pentru scurtă vreme cu politica. A rămas totuși asociat cu fratele său Ionel deschizând și pe cont propriu o afacere cu delicatese. Timpul a trecut, cei trei copii ai săi s-au mărit. Venise momentul să-i rostuiască, gândind să construiască o casa încăpătoare.
Stimați cititori,
Dacă o să faceți cândva o plimbare pe Centrul Vechi, pornind dinspre Biserica Târgului, mergând pe partea stangă, pe colt, o să vă atragă atenția o clădire cu etaj, cu un balcon în stil italian care vă vă aminti pe cel al Julietei de la Verona (Italia) La parter s-a aflat cândva magazinul Polar.
În perioada interbelică, aici exista o casă mică, cu un etaj, electricitate și apă în curte la cișmea. În anul 1929, proprietarul acesteia, negustorul Zadig Giragozian de origine armeană, a dat faliment. În situația aceasta, Banca Dâmbovița unde era îndatorat, îi confiscă casa pentru neplata împrumutului. În 1934, banca vinde construcția lui Scarlat Florescu care o păstrează în proprietate până în anul 1941. Prin actul de vânzare numărul 3 din 13 VI 1941, casa trece în proprietatea lui Nicolae Protopopescu. Acesta este obligat să retragă casa pe un anumit aliniament, dărâmând etajul conformandu-se planului de sistematizare a străzii. Se hotăraște să construiască o casă nouă pentru copii săi. În acest scop se adresează celebrului arhitect italian Romano de Simon, cel care avea deja un palmares bogat, născut la Târgoviște la 12 ianuarie 1900. Construcția nouă s-a realizat pe fundațiile celei vechi, integrând pivnița medievală care se păstrează până astăzi.
Neobosita cercetătoare, muzeograf Gloria Radu, plecată de curând dintre noi, după o muncă asiduă, reușește să identifice pe baza actelor de arhivă un număr impresionant de clădiri, edificate după planurile distinsului arhitect. Între cele 37 de case particulare, figurează și „ casa Nicolae Protopopescu; strada Carol I , colț cu strada I.C. Brătianu (fostă alimentara Polar) . ” O face și din motive filiale, întrucât pe linie maternă Gloria Radu se trăgea dintr-o veche familie de italieni stabiliți în urbea noastră. Mama sa, Elvira era născută Faco. Construcția începe în anul 1941 și cuprindea: o suprafață de 130 mp, două etaje având la parter trei magazine.
La etajul I se aflau două apartamente cu trei și două camere și dependințe. La etajul al doilea un apartament cu două camere și pod. Construcția trenează întrucât în plin război mondial, când afacerile mergeau prost, Nicolae Protopoescu, depășit de cheltuielile de construcții și de ratele la bancă, dă faliment. Reușește totuși să închirieze casa Băncii Românești și finalizează construcția cu banii obținuți din chirie. Din cauza bolii și a stresului la care este supus se stinge din viață în anul 1955. Soția sa Lidia-Eufrosina, rămasă singură cu trei copii, nu poate face față impozitelor și taxei de succesiune. Astfel, că în anul 1956, regimul stalinist abuziv confiscă urmașilor casa pentru o datorie derizorie de 5000 de lei, în condițiile în care aceasta era evaluată la suma de 170.000 de lei. Este trecută „ cu japca” în administrarea I.G.O.T.- ului (întreprinderii de Gospodărie Orășenească – Târgoviște) . Casa devine un soi de hotel al Partidului, ghăzduind delegațiile care veneau de la Centru, iar mai târziu un soi de azil de noapte pentru oamenii străzii. În schimb, urmașii lui Nicolae Propotopescu locuiau cu chirie într-o casă modestă din apropierea Poștei Vechi. În calitate de fii de negustor, nici aceștia nu au fost scutiți de persecuțiile regimului stalinist. Le-au fost barate căile spre liceu și școli înalte respingându-le din start dosarele la înscriere.
Cu toate acestea, nu s-au lăsat copleșiți de persecuții și cu perseverență au reușit să absolve școli înalte: Nunuca Facultatea de Petrol și Gaze, Dandu Medicina Veterinară, iar Daniela Liceul Economic. Ani de zile, urmașii lui Nicolae Protopopescu nu au știut care este exact regimul juridic al casei, clădită cu truda și sacrificii de către tatăl lor. După anul 1990, făcând cercetări în arhive au constatat că nu a fost naționalizată și au putut să o revendice, aceasta revenind proprietarilor de drept.
Întrucât din 1956 până în anul 1990, clădirea fusese exploatată sălbatic, parăsită la un moment dat, proprietarii au încercat să o repare, dar nedispunând de suma necesară unei reparații capitale, au hotărât să o vândă. În anul 2005 a fost înstrăinată unui om de afaceri, la o sumă modică, mult sub valoarea reală având în vedere poziția centrală și faima arhitectului. Casa face parte din Lista Monumentelor Istorice, iar familia Protopopescu spera ca noul proprietar să-i redea vechea înfățisare gândită de arhitectul Romano de Simon, aceea pe care o merită, înfrumusețând ca odinioară peisajul urban. Între timp, casa a fost din nou vândută, astfel că în prezent aici funcționează localul Old Town, amenajat la parter și în pivnița veche.
Între mine și Nunuca s-a așternut tăcerea ca și când am păstra un moment de reculegere pentru cei care au fost. Nunuca are ochii în lacrimi după ce mi-a relatat această poveste impresionantă a familiei sale care își doarme somnul de veci la Cimitirul Central.
Urmașii lui Nicolae Protopopescu, nepoții săi, pe care nu a apucat să-i vadă vreodată, duc mai departe valorile morale și spirituale ale strămoșilor. Gilda Niculescu, Răzvan Dodică, Dan, Remus și Alexandru Protopopescu au urmat cu tenacitate și onoare școli înalte, cinstind prin muncă și dăruire memoria înaintașilor.
Catrinel Lăzărescu Tănase
