„Poporul din care mă trag s-a pronunțat întotdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate și întreaga informație istorică și politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere și democratice.” George Ciorănescu.
În anul 1946 George Ciorănescu primea titlul de doctor în științe politice al Universității din Cluj cu teza „Românii și ideea federalistă”, fiind beneficiar al unei burse pentru studii juridice oferită de Academia Română. Un an mai târziu ia drumul exilului, pleacă la Paris și-și continuă întreaga activitate în străinătate, militând pentru România și pentru ideile federaliste europene. 1
Din cauza opoziției manifestată față de regimul comunist, personalitatea lui George Ciorănescu, politolog, diplomat, profesor și istoric, a rămas foarte puțin cunoscută în România. Un articol scris de Mihai Gabriel Popescu în anul 1973 despre familia de intelectuali dâmbovițeni Ciorănescu, omite din șirul celor 9 frați Ciorănescu, tocmai numele lui George.2
Familia Ciorănescu își are originile în comuna Moroeni din județul Dâmbovița. Aici și-au întemeiat familia Ion (1874-1948) și Ecaterina Ciorănescu3, dascăli de la țară, dar foarte bine pregătiți pentru funcția de învățător, dovadă fiind și faptul că și-au educat admirabil toți cei 9 copii: Ana, căsătorită Stănică (1901-1968), profesoară de istorie și geografie, Nicolae Ciorănescu (1903-1957), profesor universitar doctor în matematici și întemeietor al Institutului Politehnic din București, Ecaterina, căsătorită Nenițescu (1909-) chimist, academician, Alexandru Ciorănescu, academician, prolific scriitor, poetul Ion Ciorănescu (1905-1926), mort foarte tânăr de tuberculoză, Constantin (1907-1949) cu o bogată activitate științifică la Facultatea de științe din București, Maria, doctor în medicină, Elena, tehniciană laborantă și Ion (Ionașcu), învățător, Alecu Ciorănescu învățător la școala din Gemenea. Dintre toți, George și Alexandru Ciorănescu au activat în afara țării, iar George a fost numit pe bună dreptate „ministru de externe al exilului românesc” pentru merite pe care le vom aprofunda în cele ce urmează.
S-a născut în ziua de 19 martie 1918, iar studiile primare le-a făcut în satul natal, Moroieni, îndrumat fiind chiar de părinții săi. La fel ca fratele Alexandru, George a manifestat de timpuriu interes pentru limbile străine, învățând de foarte mic franceza și germana. Continuă studiile la Liceul „Sf. Sava” din București, iar în 1940 și 1941 devine licențiat în științe politico-economice și în științe juridice la Facultatea de Drept din București. Vreme de 8 ani a profesat ca avocat pe lângă Baroul din București.4 În 1946 devine doctor în științe politico-economice al Universității din Cluj, iar în 1947 obține o a treia licență, de filozofie în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Din același an a părăsit România pentru a locui, o vreme la Paris, apoi la Munchen.5 până la sfârșitul vieții.
În străinătate, George Ciorănescu este considerat un pionier al ideii integrării și construcției unei Europe unite democrat creștine, fiind unul dintre fondatorii, în anul 1947, ai Organizației Federaliste „Nouvellee Equipes Internationales”, devenită mai târziu „Union Internationale des Democrates Chretiens. Organizația își propunea reconstituirea Europei pe baze democrat-creștine, George Ciorănescu fiind singurul ortodox din grupul de inițiativă. În anul 1948 a avut loc primul congres al „Nouvellee Equipes Internationales”, în Italia, la Fiuggi, unde a obținut binecuvântarea Papei Pius al XX-lea. În 1948 a avut loc un alt congres, în Olanda, având ca temă unitatea Europei. Întâlnirile aveau loc aproape anual, având printre subiectele de dezbatere unitatea Europei, democrația și comunismul, Europa de Răsărit și Unitatea Europeană, unitatea politică europeană, situația tinerilor, etc. La congresul din 1949 care a avut loc în Austria, George Ciorănescu a contribuit la redactarea Cartei Sociale a Tineretului Democrat-Creștin. La reuniunea din anul 1952 a prezentat un raportor general asupra situației creștinilor de dincolo de Cortina de Fier, tipărit în mai multe limbi.
În anul 1949 este diplomat al Institutului de Înalte Studii Internaționale de la Paris, susținându-și ideile de făurire a unei Europe Unite în care fiecare stat să-și făurească propriul destin.
În anul 1954 George Ciorănescu devine deputat al tineretului ales pe plan european, în primul parlament european. În 1955, la Paris, prezidează ședința Congresului la care participau inclusiv profesorul Courtin de la Sorbona și Francois Mitterand. Atunci a prezentat raportul „La Jeunesse de l’Europe Centrale est Orientale sous l’oppression communiste”.
În 1977 participă la Versailles la Conferința pentru Europa, unde cere ca refugiații din Europa de Răsărit să primească pașaport european și dreptul la vot pentru Parlamentul European. A fost membru și secretar al Mișcării Federaliste, organizație la care a participat din anul 1984 și până la moartea sa.
„Europa unită va triumfa cu certitudine”, „Estul și vestul, datorii colective”, „Generația noastră e gata să-și asume responsabilitatea construirii Europei Unite”, „Ne-am născut sub semnul Europei Unite” sunt câteva dintre ideile pe care George Ciorănescu le prezenta prin scrierile, conferințele și cuvântările sale, Europei. Începând din anul 1955, în calitate de redactor, cercetător în probleme de istorie și chiar director adjunct al Postului de radio „Europa Liberă” a militat pentru o Românie atașată de valorile democrației occidentale și pentru eliberarea de sub comunism, fiind un apărătorit neobosit al drepturilor românilor. „El a fost în tot acest timp, am putea spune, conștiința morală și instanța juridică a Patriei Eterne, pe care a servit-o cu responsabilitatea unui adevărat ministru de externe al exilului românesc.”6 În numeroase articole și interviuri difuzate la Europa Liberă sau la BBC, în cărțile și conferințele sale, George Ciorănescu a vorbit despre probleme istorice extrem de delicate precum „Bassarabia, disputed land between east and west”, carte apărută la Munchen încă din 1985, iar în România abia în 1993. Lucrarea analizează relațiie dintre România și Rusia de-a lungul a șapte decenii pline de conflicte și dispute, arătând că este vorba, în fond de un conflict între Est și Vest, adică între Orient și Occident.7
A scris, de asemenea împotriva colectivizării pământurilor țărănești, a prezentat realitățile sovietice și ale lumii comuniste în afara URSS. Argumentele sale se întemeiau de fiecare dată pe minuțioasele cercetări istorice realizate. Opera sa istorică a rămas risipită în numeroase publicații din Europa și America. Studiile sale de drept, politologie, economie politică sau istorie au apărut în reviste precum: ’La Nation Roumaine” și „Revue des Etudes Roumaines” de la Paris, la New York în revista „East Europe” , „Unirea” din Cleveland, „Securite europenne” de la Paris, „Destine” de la Madrid, precum și în „Revista scriitorilor români” și „Apoziția” din Munchen, aceasta din urmă fiind fondată de el încă din anul 1969.8 Atât revista cât și cenaclul „Apoziția” au constituit un pol de conexiune pentru românii din diaspora, elita exilului românesc fiind prezentă vreme de două decenii la numeroasele întâlniri ale cenaclului care aveau loc chiar acasă la soții Ciorănescu.
George Ciorănescu a fost, de asemenea și unul dintre fondatorii Fundației Regale „Carol I” de la Paris. A activat și în alte organizații: membru asociat al „Federation Internationale des Journalistes” din Bruxelles (1964), „Conseil Federal du Mouvement European” , „Fondation de l’Avenir” din Paris (1982), Academia Româno-Americană (1986) și în „Institut fur Rumanien Forschung” din Munchen. Primește în anul 1982 și titlul de Cavaler al Ordinului de Malta.
Pe lângă activitatea de politolog, diplomat, istoric și aceea de jurnalist, nu este de neglijat nici activitatea sa de poet și scriitor, mai cu seamă că se considera înainte de toate, poet. Debutul său editorial a fost în anul 1950 cu volumul de versuri „Ystud, poeme amare”, urmat de “Codicil” în 1952, „Pome fără răspuns” în același an, „Poeme prea târzii”, în 1954 și mai târziu de volumul „Morior ergo sum” (1981) și „Metaerotism imaginar” publicat în anul 1990. A tradus opere importante din mai multe limbi și a făcut cunoscute opere românești în străinătate prin traducerea lor în limbi de circulație internațională.
A scris foarte interesante studii de istorie literară și chiar note de călătorie, despre care fratele său, Alexandru Ciorănescu, o altă figură marcantă a exilului românesc scria: „ când pleca în vacanță, își organiza călătorii cât mai îndelungate și mai laborioase: turismul lui era un turism studios, pe care-l repovestea apoi în fotografii, în note și descrieri din care a publicat impresiile în Canare și din Grecia. Practic a vizitat toată Europa, afară de Rusia și America de la Valparaiso la Niagara”.9
Activitatea sa de cercetător a avut ca rezultate numeroase studii istorice, făcând cunoscute occidentului figuri precum Dimitrie Cantemir căruia i-a dedicat însemnate scrieri, Iancu de Hunedoara sau Nicolaus Olahus, dar și momente precum „Bătălia de la Baia”. Problema Basarabiei, a Bucovinei de Nord sau chestiunea Transilvaniei erau abordate cu mult curaj, fiind apreciat pentru luările sale de poziție în apărarea intereselor românilor.
„Ani întregi a vorbit pe undele „Europei Libere” adresându-se românilor subjugați. A scris și a publicat o sută de scrieri personale, versuri, traduceri din poezia străină, studii istorice, literatură în proză. (…) A murit când mai putea să aducă țării multe și mari servicii, chinuit de-o suferință pe care n-o merita și pe care a suportat-o cu stoicism.”10
S-a stins din viață la Munchen, în ziua de 6 februarie a anului 1992. Reușise, în urmă cu doar trei ani, să-și împlinească visul de avea un bust al poetului Mihai Eminescu la Munchen.
În anul 1991, casa natală din comuna Moroieni a fost donată de fratele său, Alexandru Ciorănescu, un savant în adevăratul înțeles al termenului, comunității sătești și Muzeului Literaturii Române spre a fi amenajată drept casă de creație și muzeu dedicat memoriei familiei sale. Din păcate, expoziția „Ciorănescu” nu s-a bucurat de atenția cuvenită din partea administratorilor locului, clădirea așteaptă de ani de zile un proiect de restaurare, iar vizitatorii găsesc mult prea des ușile acestei case închise, fără posibilitatea de a fi vizitată, pentru a afla mai multe despre George Ciorănescu, Alexandru Ciorănescu și ceilalți frați și surori din dinastia de erudiți a Ciorăneștilor.
1George Ciorănescu, Românii și ideea federalistă, editura Eniclopedică, București, 1996, p.1
2Mihai Gabriel Popescu, O familie de intelectuali dâmbovițeni: Ciorănescu”, Scripta Valachica, Muzeul Județean de Istorie Dâmbovița, tom IV, anul 1973, Târgoviște, 1972, p. 353
3Mihai Gabriel Popescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Dinastia de cărturari a Ciorăneștilor, editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000, p.37
4 , Ibidem, p.181
5Victor Petrescu, Serghie Paraschiva, Dicționar de literatură al județului Dâmbovița, 1508-1998, editura Bibliotheca, Târgoviște, 1999, p.51
8 Ibidem
9Alexandru Ciorănescu, Amintiri fără memorie, I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 53-55
10 Ibidem